Pana acum cateva saptamani, sa stai in casa facea parte din normalitate. Veneai de la munca, de la scoala, din orice loc si te intorceai acasa. Acasa este un punct de referinta in mintea noastra. Este spatiul in care suntem noi insine, locul unde ne adapostim de probleme, unde, de obicei, sunt cei cu care am crescut. Per total, acasa a devenit o parte din noi pe care o avem toata viata. Desi schimbam locul caruia ii spunem acasa, notiunea ne ramane, la fel si ce ar trebui sa simtim fata de acest loc. Totusi, despre a sti ce simtim, situatia e discutabila daca mediul caruia i-am spus acasa a fost acasa pentru motive sentimentale. Acasa poate exista, in acest context, doar daca fratele este acolo sa ne dea in continuare sfaturi, daca mama inca ne mai cearta pentru ca am uitat sa dam de mancare pisicii...
Adevarul e ca pentru multi acasa a devenit o povara acum. Cel mai simplu mod de a scapa de o povara e si ineficient in masuri similare- ignorarea. Cei mai multi, insa, nu pot sa ignore o povara, nu sunt invatati sa faca asta, ci prefera sa faca fata problemei. Cand vad ca nu pot tine fronda problemei, se enerveaza, dispera, posteaza mesaje triste, isi suna toti prietenii sa se vaite. E o stare normala. Nu suntem invatati sa ni se spuna ce sa facem, sa ni se impuna, asa ca a ignora poate merge o perioada.
Ma gandem ca putem privi altfel situatia. Intai trebuie sa admitem ce simtim-plictiseala din prea multa rutina intr-un spatiu asa mic, enervare pe toata situatia in sine. Al doilea pas e sa acceptam si sa intelegem de ce acceptam. Acceptam pentru ca nu avem de ales si asa e cel mai bine. Acceptam pentru ca trebuie sa ne invatam si cu o asemenea situatie. Acceptam pentru ca e o experienta pe mai multe planuri din care putem invata ceva. Invatam ce inseamna fake news, cat de mult rau ne facem cand stam prea mult la TV, ne disciplinam mai bine, ne putem face multe planuri si rezolva cateva treburi pe care le-am ignorat pentru ca erau prea banale. Argumentele pentru a accepta necesitatea izolarii sunt numeroase. Depinde doar de noi sa le vedem. Al treilea pas este sa ne facem un plan de idei, la fel cum faceam in generala pentru o compunere, doar ca de data aceasta compunerea reflecta realitatea. Ultimul pas este sa facem ce ne am propus, cat mai diversificat, sa ne relaxam.
Motivul pentru care nu ne place izolarea nu tine de faptul ca nu putem sa iesim afara si sa facem ceva. Asta nu e problema principala. E greu sa acceptam ceva atat de brusc, aceasta pauza a fost impusa, n am avut timp sa ne gandim prea bine ce e de facut, cum sa ne organizam.
Ce este interesant acum este ideea de a ajuta de acasa. Asta se spune la TV, si peste tot in media. Ideea pare simpla si banala- stau acasa si nu risc sa contractez virusul, nu ma expun, nu fac nimic care sa favorizeze raspandirea mai mult a virusului. Insa ideea este mult mai interesanta. Daca vrem, putem vedea actiunea noastra si ca pe un mic sacrificiu personal- ne izolam si ne luam posibilitatea de a intreprinde orice activitate de exterior, cu unele exceptii. Ideea principala functioneaza insa in lant si reprezinta un bine pe care l facem celorlalti, apropiatilor, tine de simtul civic si de bunul simt.
Din ce am expus, as trage doua concluzii. Prima concluzie - acasa a devenit un termen pe care l-am invatat mai bine. A doua concluzie- sa nu vedem situatia atat de mohorata. Sunt oameni infectati cu coronavirus, exista morti, sunt deja ceva restrictii. Da, asta e adevarul, insa nu trebuie sa ne deprimam. Trebuie sa fim constienti de ce se intampla, sa ne informam din surse sigure, sa fim precauti, dar sa ne pastram optimisul.
Evoluam cel mai bine, as spune, in momente grele. Cu ocazia aceasta, putem sa ne punem doua intrebari:
Ce am invatat din ce am vazut, simtit, auzit in ultimele saptamani/luni?
Ce inseamna acasa acum?
