Învață-mă să mă iubesc

Capitolul 9

Sorb din pahar și privesc în gol la ultimele luni din viața mea. Totul s-a întors la polul opus.
Eram pe culmile fericirii și acum, iată-mă, cu inima în palme, punând copci peste rănile însângerate.

- Nu vreau să spun ți-am zis eu, dar...

- Eliza, nu începe. Nu am nevoie de asta.

- Leila, va fi bine. O să îl uiți, o să treci peste asta, nu este primul eșec din viața ta! Să sperăm totuși că este ultimul.

- Eli, de ce? De ce a făcut asta? De ce a dispărut?

- De prost. Uită-l. Hai să ieșim undeva în noaptea asta. Bem ceva, ne distrăm. Amândouă avem nevoie.

- Nu înțeleg, de ce. M-a mințit, m-a păcălit.

- Haide, fă-ți un duș, lasă paharul ăsta și hai afară. Îi sun pe băieți să ieșim.

Plângeam de câteva zile pe canapeaua Elizei.
Fiecare zi fără Aris a devenit un coșmar, iar singurul meu antidot a devenit alcoolul și îmbrățișarea caldă a prietenei mele.
De nicaieri m-a spulberat și nu m-a mai adunat. M-a lăsat cu mii de întrebări, mii de variabile și milioane de gânduri. Mi-am văzut viitorul în brațele lui, mi-aș fi dat și sufletul pentru el. Mi-am băgat inima în foc pentru el și m-am ars, scrum.
***
Muzica se aude atât de tare încât nu îmi pot asculta gândurile. Cred că Eliza avea nevoie de ieșirea asta, mai mult decât mine. O privesc cum dansează alături de câțiva din prietenii noștri, purtată de efectul alcoolului, în timp ce unul din ei se întoarce la masă cu o tavă cu shoturi. De când m-a părăsit Aris am început să consum alcool mult prea des, dar nu aveam de gând să mă opresc în seara asta.
Dau pe spate 3 shoturi și îi fac cu ochiul Elizei, care îmi zice pas. Îmi fac curaj și mă duc la bar după un pahar cu rom. Întoarsă la masa noastră, o surprind pe Eliza flirtând cu un tip destul de arătos. Îi fac un semn de aprobare și mă duc să dansez cu prietenii noștri.
Învăluită de alcool, muzică și distracția din jur, simt cum inima începe să se rupă în mine, din nou. Se strâng lacrimi în colțul ochilor și mi se pune un nod în gât, ce mă lasă fără aer. Mă grăbesc să ies din club, să îmi pot limpezi mintea pentru câteva momente. Ajunsă afară, un aer rece mă izbește în tot corpul. Îmi ridic privirea și văd cerul senin, plin de stele și luna luminându-mi chipul.

De ce? De ce te întorci ca o tornadă în mintea mea? Să fii blestemat! Te urăsc, Aris! Îți jur că te urăsc.

- Hei, ești bine? o aud pe Eliza strigând în spatele meu. Mi-a zis Paul că te-a văzut fugind aici.

- Da Eliza, sunt foarte bine! Vezi, îi spun arătându-i ochii mei în lacrimi, sunt al dracu' de bine! Îl urăsc.

- Ura nu te va face să îl uiti, dar unul din tipii de jos, sigur o va face. Haide!

- Nu. Plec acasă. Nu mai pot. Spune-le băieților că eram obosită și ne vedem la facultate.

- Leila, să nu te duci la el!

- Nu! Mă duc acasă! Promit!

- Ok! Fie, te iert de data asta. Dă-mi mesaj când ajungi acasă!

Mă urc în primul taxi și mă îndrept spre casă. Încă îmi răsună muzica în minte și îmi simt urechile înfundate, pe lângă starea de amețeală din urma alcoolului.

"Un chip așa frumos nu merită să verse lacrimi așa triste." - Număr necunoscut

"Cine ești?"

"Un admirator."- Număr necunoscut

Evit să mai răspund, enervată de răspunsul lui, așa că îmi închid telefonul și îmi văd de drum. Ajunsă în fața blocului, mi se pune un alt nod în gât. Frate-miu sigur va vrea să îmi audă scuzele și motivele pentru comportamentul meu din ultima vreme, iar ultimul lucru pe care mi-l doresc este să îi expun suferința mea. Am reușit să ajung în dormitorul meu fără să am contact cu Mark, așa că mă asez în pat victorioasă. Aprind telefonul să îi dau mesajul promis Elizei, apoi mă arunc în cadă, dornică de o baie fierbinte. Vreau să îmi șterg emoțiile din suflet cu buretul așa cum șterg mirosul de fum de pe corp, dar este imposibil.
Evit să mai vărs lacrimi pentru omul ăsta și îmi propun ca de mâine să îmi resetez viața, mintea și sufletul.

"Ai ajuns cu bine acasă?" - același număr necunoscut

"Cine ești?"

"Dacă vrei să afli, hai să ne întâlnim mâine."

"Ok. Unde?"

"În parcarea de la dig."

Inima îmi stă în loc. Acela era locul în care m-am întâlnit pentru ultima dată cu Aris. Plaja pustie, valurile și dragostea noastră. Acela era locul lui special.

Oare să fie el, admiratorul meu? Oare ăsta era momentul în care ne vom reîntâlni și ne vom împăca?

Fără să stau pe gânduri accept, nerăbdătoare să dezvălui misterul.
Ziua a trecut atât de greu, dar se făcuse, în sfârșit, ora întâlnirii. Eram în parcare deja de un sfert de oră și simțeam cum inima îmi sarea din piept la gândul că îl voi revedea pe Aris. Îmi era așa dor de el, de vocea lui, zâmbetul lui, dar mai ales de sărutul lui.
O mașină cunoscută parchează lângă mine, dar nu este a lui. După 5 minute, deschide ușa mașinii, lăsându-mă în șoc.
Se așează confortabil pe scaun și îmi zâmbește cald.
- Bună seara, frumoaso!