Viața de liceu este un clișeu

Capitolul 4: Tu ești Kill?

     În ziua de astăzi nu ai emoții când te întâlnești cu cineva nou. Există atât de multe site-uri de socializare încât sigur găsești măcar o poză cu persoana pe care urmează să o vezi. De obicei, găsești prea multe chiar și fără să cauți insistent. Rare cazurile în care te duci și să fie surpriză. Nu sunt mare fană a site-urilor acestea, dar măcar îți conferă un anume sentiment de încredere. Trăim în era tehnologiei, toată lumea este grăbită, mereu cu cinci pași înaintea tuturor. „Swipe" la dreapta sau la stânga, fără prea multe discuții, complicații. Te-am văzut, te-am plăcut, apoi discutăm.

     Pe timpul messenger-ului lucrurile nu erau atât de simple. Întâi te cunoșteai și asta nu se întâmpla așa, peste noapte ci în câteva săptămâni, pentru că nu era ușor să ai încredere în oricine. După ce se stabilea o minimă fundație urmau discuțiile și nu despre seriale sau culori preferate. Ci alea profunde, pe care nu poți să le ai cu nimeni. Faptul că discutai cu o persoană pe care nu o cunoșteai față în față oferea un avantaj foarte simplu: indiferent ce-i destăinuiai, nu avea cum să folosească împotriva ta. Abia apoi urma schimbul de poze sau de web-cam. Cu web-cam-ul era mult mai sensibil decât cu o simplă poză. Trebuia să existe încrede din ambele părți. Nu știu cine a inventat regula numărul unu – dar a fost un om deștept: indiferent câte detalii intime discutai, nu îți dădeai adresa. Persoana din partea cealaltă de monitor nu știa despre tine decât fix ceea ce îi dădeai tu voie să afle și dacă lucrurile nu evoluau cum trebuie puteai oricând să te retragi.

     Indiferent cât de drag îți era omul cu care discutai și care îți pierdeai nopțile vorbind despre nimicuri, pe măsură ce relația înainta, frica începea să-și facă simțită prezența. De la un anumit punct ambele părți erau conștiente de faptul că următorul pas era reprezentat de schimbul de poze. Teama domina.

     Și ce făceai dacă omul pe care ți l-ai imaginat tu, după ore și ore de conversație, nu era deloc așa cum te așteptai – lucru care se întâmpla cel mai des. Poate prințul din capul tău era de fapt un sfrijit cu puf negru ce-i ținea loc de mustață, slăbănog și mic de statură. Dar tu îți făcuseși alte planuri în cap. El părea mare macho-man, „el homme fatal", sexy. Discuțiile începeau să se aprindă, tot felul de subînțelesuri începeau să apară din ce în ce mai des printre rânduri. Și apoi îți murea, brusc, toată fantazia.

     Aceeași frică mă încerca și pe mine în acel moment. Bineînțeles că-mi făcusem deja planul în cap, o imagine a lui și nu-mi doream să fiu dezamăgită, din nou. Nici nu reacționam prea bine la dezamăgiri. Ei bine, acum mi-ai putea reproșa că aparențele nu contează, că o carte nu trebuie judecată după copertă, dar trebuie să ții cont de faptul că aveam șaisprezece ani. Nu eram noi prea eminescieni la șaisprezece ani. Nici copii de acum nu cred că sunt, doar că acum este la modă să fii „deep" – nu că ar fi o problemă pentru că am avut și noi versiunea două mii opt: curentul emo.

     Probabil este totuși o diferență între generații. Noi nu aveam acces la atât de multă informație.

     Eram foarte emoționată și inima îmi bătea cu putere în piept. Ieșisem repede din casă, nu-mi doream să fiu cea care întârzie, țineam mult la punctualitate. În timp ce mergeam spre metrou aveam impresia că plutesc. Mă aflam într-o stare de agitație combinată cu euforie. Îmi transpiraseră până și palmele, lucru ce nu mi se mai întâmplaseră de la prima teză de matematică, din clasa a noua. Priveam foarte atentă gura de intrare a metroului. Nu era nimic deosebit acolo, dar așa îmi imaginasem că el o să vină pe acolo. Băteam nerăbdătoare din piciorul stâng.

     Vântul adia, buclele mele o luaseră razna, părul îmi era tot peste față, iar eu încercam cu patos să-l aranjez iar. Câteodată pur și simplu se petrec lucrurile și par desprinse din cele mai clișeice scene cu putință – fix asa s-a întâmplat: în nerăbdarea de a-mi aranja părul mi-am întors capul spre stânga și printre cascada de zulufi am observat un ghiozdan ușor murdar, plin de insigne. Instantaneu m-am îndreptat și în loc să mă duc spre el m-am întors cu spatele.