- Vlad?! Ce cauți tu aici?
- Ești mult mai frumoasă de aproape să știi?
- Termină, vorbesc serios!
- Și eu, Leila. Încă din ziua în care te-am văzut lângă Aris, am fost invidios pe dobitoc.
- Despre ce naiba vorbești? Este prietenul tău cel mai bun, ai uitat?
- Da, este cel mai bun prieten al meu, dar asta nu mă oprește din a te vrea.
- Ajungi cam departe. Din câte știu, ai o soție și un copil. Cum ai făcut rost de numărul meu?
- Mi l-a dat Aris. Și hai să nu vorbim despre alte prostii.
- Poftim? Așa pur și simplu?
- Da. L-am întrebat ce se întâmplă cu voi și mi-a zis că nimic serios, apoi s-a oferit să îmi dea numărul tău, dacă tot sunt interesat.
- Ce nemernic. Măcar dacă voia să mă paseze prietenilor lui, putea alege unul neînsurat...
- Ești prea rea. Poți să mă consideri neînsurat. De ce ești așa afectată de gestul lui? Credeam că ați avut doar o aventură.
Ce suflet să ai? Cât de nenorocit poți fii să mă folosești așa, să îmi oferi speranțe și promisiuni goale, să mă lași să mă îndrăgostesc de tine, apoi să pleci fără vină. Nimic serios? Iubirea mea a fost nimic serios?
- Nu sunt afectată. Dar simt puțin lipsă de respect.
- Ai sentimente pentru el, Leila?
- Nuuu! Ha,ha, ce sentimente? Glumești?
Îmi era rușine să recunosc ce simt, mai ales după toată umilința pe care mi-a adus-o.
Nu voi mai admite nici un sentiment pentru omul ăsta, nici măcar ura pe care i-o port.
Este noapte și luna este principala atracție, reflectând în apa mării, iar de afară se aud înfundat valurile ce se sparg spre mal.
- Leila, știu că este ridicol ce spun, dar îmi placi mult.
Întorcându-mi privirea spre el, Vlad își așează mâna pe chipul meu, atingându-mă încet, dând câteva șuvițe după ureche, lăsând obrazul îmbujorat dezgolit. Mă uit în ochii lui verzi și văd o căldură rar întâlnită.
Prin simpla lui privire simțeam admirație, fericire și chiar mai mult. Deși niciodată nu am socializat și nu ne-am cunoscut prea bine, ceva din el mi se părea atât de familiar.
Mă simțeam foarte relaxată stând aici, acum cu el. Am uitat pentru moment de tot ce se întâmplase în ultima perioadă în viața mea, de parcă mi-ar fi pus viața pe pauză și sentimentele pe stop.
Atingerea lui nu mă dezgusta și nici nu mă simțeam revoltată de curajul pe care îl are, din contră, mă liniștea, mă alina și era tot ce îmi doream în clipele astea.
- Mi se pare o nebunie ce facem, Vlad.
- Dar ce facem?
- Mă simt vinovată.
- Nu ai de ce. Nu mai gândi așa mult.
- De ce mă simt așa bine acum cu tine?
- Mă faci să râd, Leila.
- Serios! De fiecare dată când te vedeam, puteam să jur că nu ma suporți. Păreai atât de arogant.
- Eram așa din cauză că nu erai a mea. Uram să te văd lângă el, o spune încruntat, privind spre mare. Dar acum ești a mea.
Ultimele cuvinte m-au făcut să tresar și mi-au dat fiori.
Dacă renunț la Aris așa ușor și mă arunc în brațele prietenului lui cel mai bun, nu ar însemna o trădare la fel de mare cu ce a făcut el?
Nu este moral să fac așa ceva. Mai ales față de soția lui. Copilul lui... în loc să petreacă timp cu tatăl lui... Sunt egoistă și imorală, iar din clipa asta sunt și amantă.
- Nu crezi că ai sărit peste niște etape?
Nu sunt a ta, nici nu voi fi.
- Mă placi și tu, văd asta! Și vei fi a mea începând din clipa asta, mă trage spre el și mă sărută timid pe buze, iar eu încerc să îl resping.
- Nu este bine ce facem, Vlad! Gândește-te puțin la situație!
- Hai nu mai gândi așa mult și fă ceea ce simți!
- Dar fac! Simt că nu este bine ce facem. Nu vreau să fiu amanta ta!
- Vorbești prostii! Esti iubita mea așa că nu mai fii nesuferită și sărută-mă, știi că vrei.
Parfumul lui era identic cu al lui Aris și până și modul cum își plimba degetele prin părul meu era asemănător.
Nu voiam să mă gândesc deloc la nemernicul ăla, dar omul din fața mea semăna izbitor la gesturi și la ticurile verbale cu el.
Poate pentru că sunt prieteni încă din copilărie și și-au petrecut întreaga viață împreună?! Leila, trezește-te! Nu îl folosi doar pentru că îți umple golul lăsat de Aris.
- Dacă se află...
- Dacă, dacă! Leila, gândești prea mult. Hai să ne bucurăm de momentul ăsta.
Și din nou îmi cuprinde fața în palmele lui și mă sărută, dar de data asta mult mai pasional, mai posesiv, de parcă dorea să îmi imprime pe corp că îi aparțin.
Simt o căldură în tot corpul după ce mă eliberează din brațele lui.
Mă uit confuză în ochii lui, pierdută în ce se întâmplă între noi. Simt cum totul devine un haos și nu pot controla nimic. Nu înțeleg cum este posibil să mă simt atât de diferit lângă cineva pe care abia am cunoscut, lângă care știu că nu trebuie să fiu, dar totuși...
De ce este tentant tot ce este interzis?
De ce îmi doresc atât de mult să îl pot avea, deși nu este el?
De ce sărutul lui și atingerea se simt atât de inocente?
De ce vreau să fiu a lui?
CITEȘTI
Învață-mă să mă iubesc
Roman pour Adolescents"- Ce vrei să fac? îi șoptesc, în timp ce stăteam lipită la pieptul lui. - Nimic. Este prea târziu. - Orice! Voi face orice pentru dragostea ta. Îmi vând și sufletul, orice, doar spune-mi! - Știi, frumoaso, dragostea nu se cumpără. " "Învață-mă să...
