,,Persoanele bune primesc tot ce-i mai rău''
____
ㅡ Știi unde e tatăl ei? îl întreb pe Adreeas în timp ce acesta bea cafeaua.
Unchiul Bennet a plecat până acasă pentru a se schimba și pentru a vorbi cu prietenul său de la poliție, acum doar Adreeas mai fiind cu mine. Este șansa perfectă pentru a-l trage de limbă.
ㅡ Nu cred că am dreptul să îți spun despre el, replică în timp ce mai ia o gură de cafea.
ㅡ De ce?
ㅡ Dacă Angel nu ţi-a spus, înseamnă că nu a vrut să afli, îmi răspunde uitându-se la salonul lui Angel.
ㅡ Uite... vreau să știu ce s-a întâmplat. Este important, îi spun în timp ce îmi așez mai bine gluma pe cap.
Adreeas inspiră și expiră zgomotos. Își întoarce privirea spre mine, în timp ce pare că se gândește cum să înceapă.
ㅡ Nu toți pot trece peste moarte cuiva drag, Luceferi, îmi spune el și automat mă gândesc la mama. Nici tatăl lui Angel și a Anastasiei nu a fost suficient de puternic, continuă acesta, dar apoi se oprește.
ㅡ Asta nu prea m-a lămurit, îi spun când îmi dau seama că nu avea de gând să continuie prea curând.
ㅡ Lucas a fost un om muncitor. Mereu încerca să îi ajute pe cei din jur, își reia ideea la ,,imboldul'' pe care i l-am dat.
Lucas Winstow. Așa îl cheamă pe tatăl tău blondino? Nici măcar numele nu i-l știam.
ㅡ Ce s-a întâmplat cu el?
ㅡ Lucas mi-a fost prieten bun. Nici Angel nu știe asta, îmi spune și eu ridic o sprânceană automat, deși Adreeas nu mă poate vedea din cauza glugii.
ㅡ De ce nu i-ai spus? îl întrerupt privindu-l mai cercetător.
ㅡ Nu e un subiect pe care aș vrea să îl discut în fața ei. Poate pare Angel veselă mai tot timpul, dar e foarte sensibilă. Pune mult la suflet, chiar dacă nu arată, îmi spune el și eu zâmbesc automat.
Iartă-mă. Probabil încă ai resentimente din cauza vorbelor pe care ți le am turnat cu venin. Vorbe pe care nu le meritai. Tu doar voiai să mă ajuți, iar eu te respingeam cu aceeași sictireală nesfârșită. Acum îmi pot da seama ce prost am putut fi.
Am respins perfecțiunea când aceasta era în fața mea.
ㅡ Când au aflat de boala Annei, continuă acesta, scoțându-mă din propriile gânduri, au mers la doctorii cei mai pricepuți, însă fără izbândă.
Anna? Nici numele mamei tale nu îl știam cârlionţato.
ㅡ Dar nu au găsit niciunul suficient de bun, spun mai mult pentru mine.
Adreeas dă afirmativ din cap, ca mai apoi să continuie:
ㅡ După ce au încetinit cumva boala, Anna a rămas gravidă. Totul părea bine, chiar dacă Anna era mai slabă decât ar fi normal pentru o femeie în acea perioadă. La naștere, corpul ei nu a mai suportat, fiind slăbit deja de la boală și a murit. Acesta nu a fost singurul lucru care l-a determinat pe Lucas să ia o decizie radicală, ci și vestea că Anastasia luase aceeași boală.
ㅡ Decizie radicală? îl întreb neștiind la ce se referea.
ㅡ A început să bea. S-a lăsat de servici, iar Angel s-a angajat la restaurantul meu pentru a-i întreține. A început să fie din ce în ce mai închis, iar la primul control al Anastasiei, când s-a aflat că nu va supraviețui, a decis să plece, spune el și apoi privește podeaua holului, de parcă ar fi cel mai interesant lucru de pe întreg Pământul.
CITEȘTI
Iubind Întunericul |Finalizată|
Romance||dragoste|| dramă|| ficțiune adolescenți|| Lucifer este un băiat cu un trecut dureros. A asistat la uciderea mamei sale, chiar de către tatăl său. Cu timpul, acesta a învățat să se ascundă după o mască a indiferenței și a orgoliului. ...