Hey , numele meu este Isra si am 17 ani. Desi este destul de greu , totusi am descis sa va vorbesc despre copilaria mea. Nu toti copiii au norocul sa aibe din prima o copilarie frumoasa... unii copii sunt supusi la suferinta inca din primii ani ai vietii , fie ca le moare unu dintre parinte sau amandoi si sunt crescuti de bunici , fie ca sunt abandonati de catre parinti tot aceeasi suferinta este... Va spun acest lucru din propia experienta... nu nu mi a murit unul dintre parinti , ci am fost abandonata la varsta de un an... Pana la varsta de 5 ani am stat la Protectia Copilului in plasament... au fost cei mai grei ani din viata mea... comparativ cu copiii pe care ii vedeam cu parintii ei imi dadeam seama ca eu nu am nici macar 1 la suta din ce aveau ei... doua lucri aveam in comun cu ei... hainele si o farfurie de mancare... eu niciodata nu aveam voie sa zic ca imi doresc ceva... mereu am avut impresia ca sunt acolo ca o sluga... eu trebuia sa scot mereu cainele desi era dimineata pe intuneric , trebuia sa dorm intr un colt intr un pat deoarece dormea si cainele in acel pat... cand mergeam in parc trebuia sa ma descalt ca sa nu rup sandalele pentru ca altele nu aveam... pentru orice se intampla eu eram vinovata... mereu vedeam doar violenta fizica si verbala... daca ramaneam blocata in lift cu doamna care ma tinea in casa la ea , primeam cate o palma zicand ca eu sunt de vina... daca imi doream ciocolata sau ceva nou iar imi luam cate o palma si imi zicea sa ma duc sa le zic parintilor mei care nu m au vrut si m au facut din greseala , ca m au abandonat si vorbe din acestea grele... intr o zi ma jucam cu cainele si m a muscat de obraz , tot eu am fost de vina ca nu stateam cuminte , de cate ori ma loveam sau spargeam fara sa vreau ceva imi dadea o palma la fund sau peste fata si imi zicea sa stau cuminte... o data nu mai stiu ce am zis sau facut si mi a dat o palma atat de tare incat mi a spart buza , a trebuit sa merg de urgenta la doctor , dar mi a ramas semnul si sensibilitate... imi doream sa se schimbe ceva in viata mea , in fiecare seara ma rugam sa scap din acest cosmar , mereu plangeam... astea sunt doar cateva lucruri din ce pateam...
Ca o concluzie , nu trebuie sa judecam pe nimeni deoarece nu stim prin ce a trecut...nu trebuie sa ii aruncam vorbe urate doar pentru ca parintii au luat o decizie deoarece copilul nu are nici o vina... si nici sa nu il tratam ca pe o sluga...
