Învață-mă să mă iubesc

Capitolul 13

Mă așez pe pat și privesc tristă pereții din jurul meu. Sunt amețită după toate întâmplările din viața mea. Pentru prima dată îmi doresc să fug, să evadez sau pur și simplu să mă detașez de tot ce se petrece în jurul meu. Deși în ultima perioadă am sufletul puțin mai fericit datorită lui Vlad, simt că inima mea este la fel de sfâșiată. Se pare că nu poate astupa orice gol.

Îmi las capul greu să cadă pe perna moale și privesc în tavan cu o privire goală și rătăcită.

Îl iubesc atât de mult pe Aris și mă urăsc că nu am luptat pentru el, dar mai mult, m-am aruncat deja peste alt tip. Nu vreau să îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă omul pe care îl iubesc află tot ce am făcut în doar câteva zile de când a renunțat la mine.

Sunt o femeie patetică, o ușuratică. Nu am nicio scuză pentru ceea ce fac, jocul pervers în care am intrat. Aș vrea atât de mult să șterg ultimele luni din viața mea. Să nu îl cunosc pe Aris, să nu mă îndrăgostesc așa de el și mai mult, să nu mă arunc în brațele lui Vlad.

Simt că ceva se rupe în mine constant. Simt cum tot respectul pentru mine, moare, cum îmi provoc silă și mă detest.
Toate gândurile mele se liniștesc și simt cum mă cuprinde somnul.

Deschid ochii cu greu, în timp ce o durere îmi cuprinde tâmplele. Caut câteva pastile și mă asez înapoi în pat. Îmi amintesc brusc tot ce am trăit cu Aris, săruturile, declarațiile, iar lacrimile încep să curgă pe obraji.

Inspir adânc aer în piept și mă ridic din pat. Îmi fac o cafea și mă arunc pe canapeaua din living, punând muzică pe fundal. În timp ce îmi beau liniștită cafeaua fierbinte, lacrimile mele se opresc așa că mă simt ușurată.

Simt că ar trebui să fac ceva bun pentru mine și să iau decizia corectă.

Voi renunța la Vladimir. Oricât de mult îmi doresc să îl uit pe Aris, aventura asta nu face decât să pună sare pe rană.

Totodată mă decid să reiau munca de la bar și să mă concentrez puțin și pe facultate. În scurt timp vor începe examenele, iar eu stau foarte prost la capitolul ăsta.

Fiind sâmbătă, decid să îl ajut pe fratele meu în seara asta. Trebuie să îmi ocup timpul cu orice, altfel aș ajunge să fac iar vreo alegere stupidă sau voi continua să beau.

După puțin timp, fratele meu mi se alătură în living cu o cană de cafea și o farfurie cu sandvișuri. Realizează imediat că nu sunt într-o stare bună, așa că nu pune întrebări, doar se bucură de imaginile de pe televizor.

Mă cunoaște mai bine decât oricine și știe că atunci când sunt răvășită, îmi doresc să nu vorbesc și să fiu lăsată singură.

- În seara asta vin și eu la bar, îi spun cu un zâmbet mic pe buze.

- Cum de?

- Ești fratele meu, știu că ai nevoie de mine. Tu nu te descurci nici să faci doi pași fără mine, râd și îi dau un pumn ușor în piept.

Mă simt ușurată să îl am lângă mine, așa că îl cuprind într-o îmbrățișare lungă, cu scopul de a-mi liniști câteva răni.

Îmi fac curaj și îi dau un mesaj lui Vlad în care îi spun că nu sunt fericită și trebuie să îi pun punct. Nu primesc niciun răspuns deși a citit mesajul, așa că ignor complet telefonul pentru restul serii și îmi fac de lucru printre paharele de alcool și clienții amețiți.

Simt că am făcut cea mai bună alegere, chiar dacă nu voi mai avea nicio legătură cu bărbatul pe care îl iubesc. Deși semănau foarte mult, Vlad nu va putea niciodată să îmi vindece inima, iar gândul ăsta îmi pune o lacrimă în colțul ochiului.