Căpitan într-a saptea

Capitolul 1

   Cu toții se îngrămădeau să iasă din avion. Era o nebunie. Peste tot pe unde priveai erau doar echipele de intervenție și sute de oameni care săreau pe toboganele de urgență. Abia când am simțit pământul sub picioare am realizat ce tocmai se întâmplase.

                          FLASHBACK

   Priveam fascinată avioanele pe geamul imens al terminalului. Sunt complet obsedată cu aproape orice ține de aeronautică și îmi place sa aflu mereu lucruri noi referitoare la acest subiect: tipurile de aeronave, aeroporturi, sisteme de operare, alarme, dar și accidente. De fapt, pasiunea mea pentru aeronautică se trage de la o emisiune pe care obișnuiam  să o urmăresc care era fix despre asta. În fine, mă uitam pe geam și îmi vedeam de ale mele când, dintr-un difuzor s-a auzit ASTA: "Atenție, pasagerii zborului Northwest 150, avionul dumneavoastră va întârzia două ore din cauza unei defecțiuni. Vă mulțumim pentru înțelegere."
   Asta a fost chiar culmea. Dincolo de faptul că stăteam în terminalul ăla DEJA de câteva ore, acum trebuia să mai așteptăm  încă două ceasuri??? Eram sătulă de așteptat și începeam să cred că nu mai ieșim niciodată din terminal.
   -Încă  două ore? Face soră-mea pe un ton plângăcios.
   -Mai taci, că nu mori în două ore, zice tata.
   -Încă nu, încă nu, spun eu amuzată.
   -SMARANDA! Răcnește tata către mine făcându-mă să tresar. Ce e cu vorbele astea?
   -Gata, gata, nu mai zic nimic.
   După asta a urmat o liniște totală, extrem de incomodă. Timpul părea să stea pe loc și începusem să mă obișnuiesc cu ideea că va trebui să îmi petrec noaptea în terminal. Dar, cumva, au trecut și cele două ore în care nu am făcut nimic altceva decât să mă uit pe pereți și să măsor fiecare placă de lemn din podea. Se întunecase deja, cand avionul a parcat în fața porții. Abia atunci am observat felul în care arăta avionul și am început brusc să mă îngrijorez. Când am observat cocoașa lungă și botul ascuțit, am realizat ca aveam de-aface cu un Boeing 747-400 (căutați pe net). Nu vreau sa fac reclamă proasta la Boeing sau ceva, dar 747-400 nu e chiar cel mai sigur avion. Și acea defecțiune, indiferent de natura ei, mă făcea să am dubii și mai mari în legatura cu ceea ce urma să se întâmple...DAR ÎN FINE, ne-am îmbarcat așteptând să ne mișcăm odată de pe loc. După o realimentare care parcă a durat câteva ZILE, am pornit spre pistă. După asta am decolat, dar nici măcar nu mă puteam bucura de peisajul nocturn care era chiar fabulos pentru că mintea îmi stătea doar la acea defecțiune și la ce s-ar putea întâmpla. Dar, gândurile mele au dispărut în momentul în care însoțitoarea de zbor a venit să mă întrebe dacă vreau ceva de mâncare. Eu care stăteam lângă Claudiu, i-am spus să ceară el primul ceva:
   -What would you like to eat? Întrebă însoțitoarea. La care Claudiu:
   -Ăăăăăăă...omlet du formage..?
Judecând dupa fața pe care a făcut-o stewardesa, cred ca a crezut că suntem săriți de pe fix.