Deși lucram în firma de ceva timp, mai mult de un an, deplasările dese m au făcut sa plec cu aproape toți colegii. Mai rămăsese doar Laura, o tipa distanta, care nu ieșea cu nimeni la o țigară, intra puțin în discuții și nu prea vorbea despre ea.
Părea o amazoana ascunsa sub ținută office corespunzătoare sub fustele conservatoare pana sub genunchi, sacourile puțin cambrate și pantofii cu toc jos. Era greu sa nu o observi...
Parul blond și lung prins în coada, mijlocul subțire, fesele tari și micuțe care se iveau de sub materialul fustelor... făceau ca unele capete sa se întoarcă...
Ca să fiu cinstit, o observau toți bărbații nou veniți în firma, dar toți erau repede puși la punct de cuvintele ei distante, dar și imaginea soțului brunet, atletic ce o aștepta uneori după program într-o mașină mult peste posibilitățile financiare ale oricăruia dintre noi.
Laura se mutase de curând în departamentul nostru iar prima ei delegație era chiar cu mine. Erau doar câteva zile împreună timp în care urma sa fim băgați în hârtii și cifre asa ca mi-am spus ca vom trece repede, deși recunosc ca mi-ar fi plăcut sa ii am drept parteneri pe unul dintre tipii volubil, cu care te puteai întinde seara la o bere.
Am plecat cu mașina firmei iar cele câteva ore de condus permițându-mi sa ma concentrez mai degrabă la drum. Laura stătea în dreapta, ii admiram din când în când picioarele lungi scoase în evidenta de blugii mulați și sandalele cu toc, degetele subțiri și unghiile perfecte, cu care bătea din când în când ritmul în mânerul ușii. Am văzut în oglinda cum îmi surprinde privirea și mi s-a părut ca a zâmbit pentru o secunda.
Discuțiile erau mai degrabă generale reținând totuși afirmația ei ca se bucura ca merge în prima delegație cu un tip discret ca mine căci nu i-ar fi plăcut sa afle toată firma, sa ii discute micile stângăcie specifice oricărui început. Am prins curaj sa îi fac un compliment despre felul în care arăta, îmbrăcată casual abia aproape de destinație.
Mi-a mulțumit politicos după câteva secunde de gândire spunându-mi ca e probabil de la faptul ca ii place sala, și mie, după cum putea sa își dea seama.
Ajunsi la hotel ma gândeam unde sa merg la masa și dacă sa ii propun și ei dar odată ce am ajutat-o sa își ducă bagajul a spus, cu același ton distant :
-Peste doua ore as ieși sa caut un restaurant. Dacă ai chef și tu, treci sa ma iei.
-Bine. Voi fi la tine
Timpul mi s-a părut ca a trecut destul de greu si eram ușor nervos, neliniștit. Am încercat sa par cât mai relaxat când am bătut la ea la ușa,dar recunosc ca am avut câteva momente în care m-a intimidat atunci când a deschis. Cu o rochie cloș, scurta, cu partea de sus decoltata decoltata în V și lăsând vederii o parte din rotundurile ferme și ademenitoare ale sânilor, cu parul lung lăsat liber și un machiaj putin mai pronunțat decât o văzusem pana atunci, Laura putea intimida orice bărbat.
Mi-am recăpătat stăpânirea de sine odată cu primii pași pe care i-am făcut împreună, încercând sa ignor zgomotul provocator pe care tocurile ei înalte le scoteau pe holurile de marmura al hotelului. A mers în fata mea pana la lift, i-am admirat modul în care trupul i se mlădia precum unei feline în căutarea prăzii. Seara a decurs mult mai plăcut decât speram la început. Laura, părea foarte interesata de opiniile mele, râdea mult, ma incuviinta, ma încuraja sa ma destăinui. Atunci când ii a prindeam țigara se apleca peste masa și îmi prindea mana în degetele sale lungi lăsându-le sa alunece ușor peste încheietura mea.
Fiecare pahar de vin îmi elimina inhibițiile, i-am atins piciorul pe sub masa cu al meu și l-am lăsat acolo atunci când nu s-a retras privind-o în ochi. Mi-a răspuns, mângâi du-mi gamba cu a ei, o simțeam provocator prin pantalonii mei de in și dresul ei subțire.
Ne-am înțeles din ochi, am comandat un taxi și am pornit spre hotel. Pe bancheta din spate i-am pus mana pe coapse, și i-am ridicat ușor rochia.
Și-a depărtat încet picioarele și a început sa respire mai repede și mai sacadat.Buzele noastre s-au unit într-un sărut pătimaș în timp ce degetele mele ii mângâiau labiile prin chiloții din dantela. Ii simțeam clar excitatia, mi-am făcut loc ușor prin vulva ei și am lăsat-o ușor. Taximetristul a tușit, ii simțeam privirea în oglinda retrovizoare. Ea s-a retras, și-a angajat tremurând hainele.
M-am uitat în ochii ei în timp ce mi-am trecut limba pe degetul care încă mai lasă gustul sarat al feminității.Ajunsi in holul hotelului am cuprins-o în brate, strângându - I fesele in palme. Buzele și limbile noastre s-au inlantuit printre gemete. Am întrat, eu descheiat la cămășa,
Ea cu rochia ridicata pana la jumătatea feselor, în camera ei. I-am descheiat grăbit fermoarul rochiei, ce a căzut pe podea. Îmi simțeam penisul dureros de erect, imaginea ei părea desprinsa din cel mai excitant film pentru adulți - piele fina, Alba acoperita de un set de lenjerie intima rafinat, dantelat prin care ii zaream sfarcurile tari și triunghiul mic, aranjat cu grija, de par puțin inghinal. Portjartierul in talie o făceau sa para și mai supla, accentua forma voluptoasa a sânilor tari.Mâinile ei mi-au cuprins cureaua,desfacand-o grăbite. Mi-a tras hotărâtă pantalonii și s-a lăsat în genunchi, eliberându mi penisul din boxeri.
- Ce pula frumoasa ai! Mi-a spus, tine fascinata in palma penisul meu erect și decalotat, ce zvacnea de excitatie.
Și-a trecut limba pe capul lui iar cu cealaltă mana îmi masa ușor testiculele. Buzele ei ma cuprindeau ușor, ma tachinau in tandem cu limba, m'a făceau sa o doresc mai mult. Avea un mod excitant, o curiozitate adolescentina combinata cu un erotism profund atunci când îmi privea pofticioasa madularul, îl decalota, își trecea limba peste el și îl prindea cu mare pofta cât de adânc putea in gura.
A scrancit când am prins-o de par cu o mana cu cealaltă apăsându mi pula intre buzele ei, continuând cu limba și gura. M-a primit, privit și se mișca în ritmul impus de mine. A tușit când I am spus sa ma ia mai adânc, aproape pana la testicule, dar a revenit imediat preluand inițiativa.
Îmi incercuise penisul cu degetele ei subțiri, masandu-l strâns pe toată lungimea lui. Își mișca capul sus-jos pe penisul meu scoțând zgomote și mari gemete de placere. Am gemut când am simțit cum îmi masa fesele în același timp.Durerea pe care o simțeam era acoperita de placere. Am împins-o pe parchet și s-a întors rapid în patru labe,uitandu-se provocator la mine.
-Haide fute-ma! A insistat rapid.I-am smuls chiloțeii și i am desfăcut fesele. Suspina când I am penetrat pizda cu limba, cu o mare pofta. Am penetrat o cu limba, în timp ce degetele mele treceau peste labiile groase, întredeschise a chemare.
Am penetrat-o cu ele ii simțeam vaginul excitat mulandu-se și mișcându se din ce în ce mai alert pe ele. A țipăt când mi-am coborât limba între labile ei, în căutarea clitorisului,degetele intrând acum între fesele tari, întredeschise și gata sa le primească.Am apăsat clitorisul mai tare cu vârful limbii, era erect și fin, l-am supt, l-am dezmierdat, l am savurat.
Mișcările și țipetele ei de placere îmi amplificau plăcerea, ma simțeam aproape de a ejacula. M am controlat, concentrându-ma la plăcerile ei.-Fute-ma! Te vreau in mine! ... Îmi cerea Laura, pe un ton ridicat.
M-am ridicat și am prins-o de fese, am lovit o peste ele cu palma. Gemea, se lipise cu capul și sânii de podea, își ridicase fundul spre mine masând-și cu pofta clitorisul în fata mea.
Mi am potrivit penisul între labii și am întrat adânc. Era pregătită. Se mișcă încet, odată cu mine ma lua câte puțin, ii simțeam seva pe vârful penisului și întram înapoi tare, mai adânc, pana când excitatia ei, îmi aluneca jos pe testicule.
À gemut când am penetrat o cu degetele în anus la suprafață în timp ce o saturam cu penisul. Ea tinea contra.
O țineam și o trageam în mine și a mărit ritmul anunțându și orgasmul.
Știam, se chinuia în ritm alert și eu îmi simțeam orgasmul....
Am ieșit și m am prăvălit pe podea încercând sa ma stăpânesc.M a lăsat puțin și s a urcat peste mine,
Plimbandu și penisul meu peste labii.
S à așezat peste el și mâinile și le sprijinea în podea. Sânii ei plini, cu sfarcuri mari, erecte, îmi dansau pe fata. I am prins în palme și mi am trecut limba peste ei, tachinandu I cu mișcări ușoare,sugandu i tare, amețit de plăcerea pe care mi o aducea. Se mișca sacadat în sus și in jos, eram pregătit sa ies dar ea m a luat din nou mai tare, într o succesiune de senzații.Am prins o de fese și I am impus ritmul.lasandu se prada plăcerii. Am urlat când i am umplut vaginul cu sperma mea și s a repezit cu gura sa prindă jumătate din lichid. Era înnebunită și în același timp simțeam prin palma care o aveam la pizda cum se scurge orgasmul ei.....
À fost devastator....