"Decise să-și omoare propria fiică, fără să-și păteze mâinile de sânge murdar"
Deși totul era negru, uneori putea vedea lumina soarelui printr-o crăpatură mică. Deși nu simțea nicio prezență umană în jurul ei, cineva venea în fiecare zi și avea grij...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
《Still missing you》
Soo Jin ajunse acasă mai repede, aparent nu făcuse atât de multe ore pe cât se aștepta, asta fiindcă era prima zi, și oricum, după cum le spuse diriginta, nu erau nici măcar jumătate din profesori la școală.
Fata urcase la etaj și își aruncă rucsacul negru într-o parte a camerei. Se așeza pe pat și își puse capul în palme. Vroia să dea drumul tuturor lacrimilor care avea de gând să le verse pentru faptul că a acționat inconștient și s-a ajuns la asta.
Nu se gândse că sunt o mulțime de oameni care o cunoscuseră și o pot recunoaște, nu se gândise că acei oameni credeau că ea e moartă, poate din cauză că tatăl ei le-a spus acea minciună, sau poate pentru că acum o lună casa ei a ars din temelii şi cei care nu ştiuseră deja ce le spuse tatăl acesteia, acum probabil credeau că ea a ars de vie în acea casă.
Îşi puse mâinile în păr. Cumde nu se gândise la asta? Cumde a trebuit să faca asta? Dacă băiatul putea să-i păstreze secretul?
Dar dacă nu ar fi putut? S-ar fi pus nu numai pe ea în pericol, dar şi pe el.
Îşi ciufulise părul brunet, simțindu-şi ochii umezi. Nu putea să plângă acum. Ştia că era slabă, dar trebuia să meargă înainte orice s-ar întâmpla, exact cum îi spusese mama ei când era mică.
"Voi reuşi să trec şi peste asta" îşi spuse fata în gând şi se ridică din pat. Trase aer în piept şi înghițise în sec. Trebuia să o facă.
Clipise de câteva ori şi îşi sterse lacrimile micuțe acumulate în jurul ochilor ei. Se îndreptase spre dulap, avea de gând să se schimbe şi să meargă să-şi facă provizii de sânge.
Hanoracul negru lung, cu gluga care îi acoperea capul şi blugii la fel de negrii fură o alegere minunată ca lumea să nu se holbeze la ea în timp ce merge spre cea mai apropiată pădure.
Nu conta cât de mare ar fi fost pădurea, Soo Jin putea simții mirosul de sânge de animal de la metrii distanță. Se gândea să ia mai mulți, cât de mulți găseşte pentru a nu trebui să meargă să vâneze iepuri atât de des.
Era încă zi, când Soo Jin plecase de acasă fusese în jur de ora prânzului, deci nu s-ar fi înserat devreme. Fata mergea la pas alert, vroia să termine repede cu asta ca să poată să se întoarcă acasă. Pădurea la care se gândise să meargă nu era foarte departe de locul unde stăteau soții Wong.
Trebuia să recunoască că intrase în casa soților Wong alegând-o la nimereală, nu se gândise deloc înainte, iar aceasta spre norocul ei se afla undeva mai la marginea oraşului.
Deindată ce văzuse pădurea, îşi dăduse gluga jos asigurându-se că nu era nimeni prin preajmă. Ochii acesteia prinseră o culoare închisă de roşu şi tenul ei se albise. Îşi linse busele şi îşi pocni încheieturile de la mâini, apoi începuse să alerge cu viteză supranaturală a unui vampir prin toată pădurea căutând animale de la care ar putea să ia sânge.
