~Prolog ~

23 6 4
                                    

Simt că nu are rost să mai încerc să îndrept ceva.
Toate grijile și probleme m-au copleșit, și simt că asta e singura soluție.

Mă țin cu brațele puternic de bările de fier ale podului, uitându-mă atentă la apa ce aluneca rapid dedesubtul picioarelor mele.
Simt vântul cum șuieră, și mă uit în jur. Mă uit pentru ultima dată la locurile copilăriei mele, amintirile năpădindu-mă. A fost o viață frumoasă, nu pot nega acest lucru. Am trăit multe momente memorabile, mi-am îndeplinit dorințe, mi-am creat o personalitate unică, am iubit, am râs, dar ce rost au toate astea dacă sunt simple amintiri? În viață am învățat că momentele frumoase sunt cele mai scurte. Așa că renunț. Renunț să mă mai lupt cu morile de vânt.

Îmi cer scuze în minte mea față de toate persoanele pe care urmează să le las în urmă. Lacrimile îmi inundă obrajii.

Număr până la 10 în mintea mea. 1...2...3...4...
Când voi ajunge la 10, am să îmi dau drumul, și voi porni spre o nouă viață, lipsită de griji și de probleme. Asta e singura soluție, nu mai pot trăi așa.
5...6...7...8...9...

Te aleg pe tine!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum