O vreau înapoi!

capitolul 23

Alisia

-Ștefan..
Reușesc să i rostesc numele .
- Nu e bine ceea ce facem.
Continui iar apoi simt cum se oprește.
Rămâne câteva secunde in aceeasi poziție iar apoi se ridică ca ars
Nu mi mai adresează niciun cuvânt si se îndreaptă furtunos spre scări .
Mă ridic și mi acopăr chipul cu palmele

E atât de ciudat faptul că nu putem găsi o logică sau un motiv intemeiat pentru unele momente " de nebunie" așa cum au fost botezate.
La dracu!Nici măcar o penibilă de scuza nu suntem in stare să spunem .
Dar dacă există totuși un motiv?Un motiv care este bine ascund de ochii curioșilor, ascund chiar și de tine?

Imi țârăsc picioarele până în dormitor.
Mă ascund sub așternuturi și mă las cuprinsă de starea de somnolență ce mă apăruse dintr o dată .

Atâtea întrebări fără răspunsuri .
Atâtea bătăi de cap pentru care nu exista o amărâtă de pastilă.

Ochii mi se închid treptat.
Totuși reușesc să observ picăturile de ploaie ce se izbesc de ușile balconului.

În această dimineața nu mai sunt trezită de razele soarelui ci de zgomotul picăturile ce se izbesc furioase de ferestre cât și de acoperișul casei .
Mă dezmeticesc cu greu .
Imi iau halatul alb peste tricou și cobor cu gândul să mi fac o cafea.
N am avut un somn liniștit fiind motivul și pentru care sunt trează de la ora 6 a.m
Oftez și mi impun să mi golesc mintea de orice gând .

Imi sprijin fundul de blat in timp ce iau o gura cafeaua proaspătă.
Însă liniștea mea nu e de durată.
Mintea imi este invadată de intrebari precum:"Oare am procedat corect ?"
"Ce s ar fi întâmplat daca l aș fi lăsat să continuie"
"Ce se întâmplă între noi?"
"Ce suntem noi?"
Mârâi iritată .
Strâng bine cana in mâini și mă întorc în dormitor .
Deschid una dintre ușile balconului lăsând câteva picături să intre în încăpere .
Imi duc spre buze o țigară .
O aprind și inspir fumul toxic cu plăcere .
Inspir chinuitor de lent.
Privesc țigara ce se află între degetele mele și mai sorb puțin din cafea  .
Fumez mai des de cand a reapărut în viața mea 
Partea proasta este că a intrat cu bocancii în sufletul meu lăsând urme ce se șterg foarte greu .

Imi redirecționez atenția asupra ploii

- De ce esti trează la ora asta ?
Mă întorc pe călcâie și l observ pe Ștefan in tocul ușii .
- Ce faci tu la ora asta in dormitorul meu ?
- Cum de fumezi ?
-Mă întreabă un fumător.
-Niciodată cu garda jos.
- Am învățat de la cei mai buni.
Închide ușa in urma lui și se apropie de mine.
Chipurile noastre sunt atât de aproape încât pot observa cu ușurință pungile de sub ochi .
Imi inșfacă țigara și o indreaptă spre buzele sale .
Privirea imi rămâne blocată asupra buzelor sale umflate și cum expiră fumul spre chipul meu .

Câteva secunde stăm în liniște .
El continuă să mi fumeze țigara iar eu ascult vremea furtunoasă de afară ce pare desprinsă din sufletul meu .

- Imi pare rău pentru ce s a intamplat aseară
Ii privesc ochii intunecați.
-Mhm..
Nu stiu ce aș putea spune .
Simt că s atât de multe lucruri nespuse între noi și parcă ar vrea să fie eliberate in acest moment .
Termină țigara iar apoi își îndreaptă privirea spre mine .
Face un pas spre mine care este de ajuns incât ii simt respirația pe obrazul meu .
Nu schițez nicio mișcare.
Se apropie de urechea mea și mi spune:
-Lasă țigările.Sunt dăunătoare .
Iar apoi se îndepărtează brusc și părăsește camera

Dar tu nu ești pentru mine ?

Ploaia inca nu s a oprit dar măcar s a mai domolit .
Fiind mai frig renunț la ideea unei rochii.
Optez pentru o maletă simplă neagră și o pereche de pantaloni de aceeasi nonculoare.
Machiajul meu este format din nou din eyeliner și rimel.
Imi las părul pe spate iar apoi mă încalț cu o pereche de cisme cu toc gros
Cobor jos dupa ce inșfac cheile de la mașină.
Mă așteptam să l întâlnesc pe Ștefan dar nici  urmă de el.
Mă îmbrac cu paltonul și părăsesc casa.

-Alisia am vorbit de atâtea ori cu tine despre acest subiect !Trebuie să mănânci consistent!
- Dar nu mi este foame, vreau doar o cafea.
-Cafeaua nu ține de foame.
-Uite că n cazul meu face o excepție.
Mă aflu în birou și sunt pregătită să mi lovesc capul de suprafața bucății de lemn din fața mea
Uneori urăsc faptul că prietena mea mă cunoaște atât de bine.
Nu pierde nicio ocazie in care ar putea să mi țină sfânta morală.
-La prânz o să mergi cu mine și sub privirea mea ai să mănânci altfel o să ți o indes pe gât!
Oftez învinsă .
Dau afirmativ din cap iar Natalia zâmbește victorioasă.

Mă scufund între foilea răvășite pe birou
Ușa se deschide iar atunci când imi înalț privirea îl zăresc le Theo .
Mă ridic imediat și mă îndrept spre el .
Îl cuprind intr o imbrățișare .
-Pe unde ai mai umblat ?
- Am fost plecat din oraș.Unul dintre părinții mei avea probleme de sănătate.Nu puteam sta departe de ei intr o astfel de situație.
-Sper că sunt amândoi bine acum.
-Sunt, nu ti face griji.S a mai întâmplat ceva interesant cât timp am lipsit ?
Fără să vreau imi îndrept privirea spre hol și l pot observa pe Ștefan ce stătea de vorbă cu doi bărbați .
Imi redirecționez atenția asupra lui Theo.
- Nu, nimic nu s a schimbat