WildRabbit

75 9 2
                                    

     Toți au auzit de legenda lui WildRabbit, cel care trăiește într-o lume diferită de a noastră, că e unul dintre conducătorii ei și că vegheză mereu cu ochii săi roșii peste regat. Povestea asta este dată din generație în generație și cu ea am crescut și eu, puțini dintre cei bătrâni din sat mai cunosc majoritatea detaliilor, unii spun că regatul său e în continuă dezbinare pentru că el nu are pe cineva în dreapta sa și că e posibil ca tronul său să cadă pe mâna celorlalți conducători. Nu am mai dat importanță așa de mare legendei lui de când am crescut, doar când le-o povestesc fraților mei seara, înainte de a se pune la somn.

     Ca în fiecare seară, după ce le spun legenda, ies în grădină să mă plimb. Dar în seara asta am un presentiment foarte ciudat, parcă nimic nu e la locul său, e ca și cum ceva foarte important avea să se întâmple.

     Cu inima în gât și pătura strânsă cât mai mult în jurul umerilor, pășesc pe iarba cu rouă, printre merii plantați de bunicul. Mă așez la baza unuia și îmi ridic privirea spre cer, privind stelele care îmi liniștea acel sentiment străin.

     -Ajută-mă!

     Mă ridic speriată și vreau să țip, dar mâna persoanei care a vorbit mă împiedică, panica și spaima pune stăpânire pe mine.

     -Nu îți fac nimic, am nevoie de ajutorul tău, te rog!

     Îmi dă drumul și mă întoarce cu fața la el, dau de doi ochii roșii, un păr albastru și două urechi negre și lungi, ca de iepure.

     -Ce vrei de la mine, încerc să nu mă bâlbâi.

     -Ajutorul tău! Sunt WildRabbit, știu că îmi cunoști legenda, totul e real și am nevoie de ajutorul tău!

     Am vrut să îi zic că e nebun și să înceteze cu farsele, dar își scoate de sub cămașă o sfoară la capătul căreia era o cheie aurie, o introduce în scoarța copacului și o învârte, un clinchet ca și cum s-ar fi deschiat s-a auzit, iar forma unei uși a apărut, mă prinde de talie și mă trage după el prin ușa aceea. Îmi închid ochii din cauza luminii și a senzației de plutire, mă țineam strâns de el și nici măcar când simt din nou pământul sub picioare nu îi dau drumul și nu îmi deschid ochii.

     -Am ajuns, poți să îți deschizi ochii.

     Îmi deschid încet ochii, îmi plimb privirea prin împrejurimi, încercând să îmi dau seama dacă cea ce văd e adevărat sau nu, îl privesc pe WildRabbit sau cine ar fi el. Îmi zâmbea, dar părea serios.

     -Unde sunt?

     -Regatul meu, am nevoie de ajutorul tău, să mergem, nu avem mult timp la dispoziție!

     Mă trage după el prin grădina din fața castelului, intră înauntru și mă poartă pe câteva coridoare ciudate și întortocheate, nu spun nimic, încerc doar să nu mă pierd de el, ajungem într-o încăpere plină de lucruri vechi și hărți.

     -Ce vrei de la mine?

     -Ți-am zis, vreau ajutorul tău!

     -Am înțeles asta, dar de ce eu? Și cum aș putea eu să te ajut?

     -Regatul meu se destramă, de curând mi-a fost furată nestemata ce mai proteja regatul de forțele răului, iar de atunci, cu fiecare zi ce trece, întunericul pune tot mai mult stăpânire pe el. Am nevoie de tine, vreau să îmi aduci înapoi nestemata!

     -Eu? De ce nu te duci chiar tu după ea?

     -Eu nu pot să controlez puterea nestematei, doar tu poți, o descendentă directă a primei Străine care a călcat pe aceste tărâmuri are suficientă voință să o poată controla. Pe mine m-ar corupe și m-ar arunca în întuneric. Te implor! Ajută-mă să îmi salvez semenii!

The red-eyed bunnyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum