Povestea Unui Demon II

Capitolul 3

Capitolul 3-Rece tomnatic

          M-am trezit, privirea mea ațintind tavanul ce abia se zarea în întunericul camerei. M-am ridicat dintre pernele moi, sprijinindu-mă în palme, lăsându-mi capul pe spate. Am inspirat cu nerușinare aerul din încăpere, simțind un miros puternic de trandafiri și vișine. Până atunci nu băgasem de seamă că patul este înconjurat de lumânările parfumate pe care le așezasem înainte să îmi pierd conștiința.

          Am vrut să mă dau jos din pat, dar o durere insuportabilă mi-a cuprins pieptul, tăindu-mi respirația. Îmi puteam simți inima cum se chinuie să își recapte bătaile normale. Mi-am privit mânile, realizând cât de tare tremuram. 

           Scârțâitul ușii m-a făcut să tresar, durerea în piept accentuându-se.

-Ignis, am spus printre dinți, făcând lumânarile să se aprindă.

         Ana păși pragul ușii cu speranță în privire, când zări lumina gălbuie din cameră.  A intrat în încăpere ținând în mână un bol din care aburii se ridicau liberi spre tavan, pierzându-se în aer.. Am încercat să mă ridic, dar m-a oprit, întinzându-mă la loc pe pernă. 

-Când te-ai trezit?....a întrebat în timp ce înmuia un prosop în apa ce se afla în bol. 

        M-a strâns de mănâ, făcându-mă să îmi dau seama cât de rece era corpul meu în comparație cu al ei. Am expirat neliniștită, încercând să îmi relaxez corpul încordat. Ana a presat ușor prosopul fierbinte de fruntea mea, coborând incet pe gat, apoi pe mâini.

-Cât am stat așa, am rostit atât de încet încăt nici nu mi-am auzit glasul.

       Gâtul mă ustura teribil, iar durerea în piept nu se domolise. Inima bătea ca o nebună, de parcă nu o mai făcuse niciodată, corpul îmi era rece și tremura......mă simțeam moartă.

-A trecut ceva timp de când privirea ta ascuțită nu m-a mai certat, am auzit un glas moale, ce înnăbușea un suspin. Bine ai revenit, surioară.....

       Brațele Syedei m-au cuprins, lipindu-mă de pernele de pe care mă ridicasem. Am strâns-o ușor, ascultându-i plânsul în timp ce  mâna mea urca și cobora lent pe spatele ei. Din pragul ușii, Aaron privea scena, cu un zâmbet plin de compasiune pe față. Imediat ce i-am întâlnit privirea, lacrimile mi-au curs fierbinți pe fața rece. 

       Frunzele ruginii se așterneau pe balconul spațios, dându-mi ce îmi dădea de înțeles că nu aveam să vad acea grădină cu trandafiri prea curând. Pădurea ce se zărea pe dealul din fața balconului căpăta o nuanță ruginie, iar norii gri refuzau să lase soarele să îmi dezmierde pielea. M-am așezat turcește în colțul dintre balustradă și peretele castelului, privindu-mi mâinile. Tremuratul nu se oprea, iar culoarea tenului meu era mult mai deschisă decât de obicei.  Mi-am strecurat palma în dreptul pieptului încercând să îmi simt bătăile inimii, care acum părea că se liniștise.  

      Am expirat nostalgic, ațintindu-mi privirea spre silueta ce se tot mișca neliniștită în fața castelului. Parul negru al Oliviei și hainele strimte, de aceeși culoare ce le purta îi scoteau în evidență tenul palid, făcând-o să pară o umbră pierdută printre oameni.  Am înaintat, sprijindu-mă de balustradă. Privind în jos, o durere de cap m-a făcut să îmi pierd echilibrul. M-am asezat din nou pe covorul de frunze ce se adunase pe balcon. Privirea mi-a picat pe Olivia care mă privea destul de insitent. 

      Două mâni calde mi-au prins umeri, făcându-mă să tresar. Mirosul familiar a lui Aaron m-a făcut să mă relaxez, lăsându-mi capul pe spate, rezemându-se de pieptul lui. 

-Hai să mergem înauntru, mi-a șoptit în ureche, în timp ce își lăsă capul pe umărul meu. E frig.

    Am clătinat ușor din cap, așezându-mă comod în brațele lui. O picătură de ploaie mi-a atins obrazul , transmițându-mi fiori în tot corpul.

-Am întâlnit-o pe mama, am spus cu privirea ațintită spre cer. Imediat după ce Blaze a dispărut de lângă mine. 

     Aaron nu spunea nimic, doar mă asculta. În timp ce cuvintele îmi ieșeau pe gura, corpul meu se relaxa, dându-mi o senzație de siguranță.

-Mi-am văzut nașterea, cum sabatul a fost ucis, la fel și persoana pe care mama o iubea cel mai mult...Cum lumea din care făcea parte s-a schimbat....Aaron, de când locuiești în castelul asta? 

-Câteva secole, de ce?

-Puterea ce o emană e destul de puternică, făcâdu-mi corpul să vibreze....De parcă ritualurile ce le-am făcut acasa, ar fi fost făcute de sute de ori aici...

     Aaron a mârâit, continuând să privească picăturile ce începeau să cadă din ce în ce mai repede. M-a îndemnat să mă ridic, ghidându-mă cu grijă spre cameră. Pe măsuța de toaletă din fața patului se afla o tavă cu un bol de supă ce parea că se răcise. Am zâmbit și m-am grăbit spre a o gusta. 

-S-a răcit, a spus Aaron dezamăgit.

-E călduță!

   Un zâmbet inocent mi s-a așternut pe față, făcându-l să chicotească. Am continuat să mânânc, până când o senzație de greață mi-a curpins stomacul. M-am îndreptat spre baie, tot ce mâncasem sfârșind în vasul de toaletă, însă ce m-a neliniștit a fost sângele ce tocmai îmi părăsise buzele. Tremuratul se întorsese, la fel și durerea în piept. M-am îndreptat spre chiuvetă pentru a-mi privi reflexia. Ochii, privirea, aspectul neîngrit...reflexia de acasa, doar ca nu mă svida, ci eram chiar eu. Șoaptele răsunau în capul meu, dându-mi o migrenă insuportabilă. 

-Linște! am țipat, fâcând ca oglinda din fața mea sa se fisureze. 

   O liniște profundă se așternuse în jurul meu. Am privit spre ușă, unde Blaze și Aaron mă priveau neliștiți. Syeda a înaintat spre mine, cuprinzându-mă strâns. Nu am realizat cât de tare tremuram, decât atunci când mânile calde ale surorii mele încercau să mă liniștească. Ne-am prăbușit împreună pe podeaua rece, plângând la unison.  

-Mama...Am văzut-o pe mama, i-am mărturisti printre suspine. 

      Blaze m-a privit cu sclipire în ochi, frâmântându-și buzele. S-a desprins din îmbrâțișare, dându-și părul scurt pe spate. Ochii ei erau înconjurați de cearcăne adânci, iar fața ei arăta că slăbise mult în lunile în care am lipsit. Totul a părut un moment, câteva minute petrecute în apropierea persoanei la care am visat din copilarie, dar pentru ei au fost luni, luni de zile în care m-au așteptat, crezând că aș putea să nu ma mai întorc. 

-E un blestem asupra sabatului ei, iar noi am rezultat din acel blestem, am spus in timp ce ma asezam pe marginea patului. Nu imi aduc aminte foarte bine detaliile, de parca tot ce am vazut acolo e intr-o ceață profundă. Am câteva fragmente....Dar un lucru mi-l aduc aminte foarte clar: ne-a făcut ceva una alteia când  ne-am născut, ceva ce trebuia să se întâmple mai târziu.....