Povestea noastră

Chapter 6 ~Frică şi spaimă...~

Pe la 5 dimineata am auzit o bubuitură puternică jos în bucătărie, Allan s-a trezit foarte speriat, și era foarte agitat.

-Ce este baiete????

El a fugit repede spre ușă și a vrut să coboare, dar nu l-am lăsat pentru că îmi era frică să nu fie cineva jos și să îi facă ceva. Am luat telefonul și l-am sunat pe Ianis repede.

-Raspundeee! Haide Ianis răspunde te rog ....

Eram foarte agitată, pentru că nu știam  cine e jos în bucătărie, nici măcar nu îmi aduceam aminte dacă am închis ușa.

-Da? Ce este? A raspuns el puțin speriat. Ești bine??

-Ianis vino te rog frumos la mine! Te rog!

-Bine vin acum, dar ce este?

-Nu știu cred că e cineva jos în bucătărie, sau nu știu în casă, am auzit o bubuitură mare, ca și cum ar sparge cineva geamul... vino te rog, te rog!! Si Allan e agitat. Și vrea să meargă jos.

Lacrimile curgeau pe obrazul meu, nu puteam să mă stăpânesc, eram tare, dar dacă e cineva la mine în casă sunt ca și moartă, îmi e frică!!!

-Iubita mea, te rog frumos să te calmezi! Ajung repede, imediat sunt la tine bine?

-Bine.. să nu închizi! Că îmi este foarte frica!! Te rog!

-Stai linistită nu închid promit doar stai liniștită! Ok! Totul e în regulă ajung imediat!

-Bine.

Noroc că nu stătea prea departe de mine, și a venit cu masina, pentru că am auzit când a oprit mașina, și a trântit ușa.

-Scumpo coboara, și deschide ușa. Nu e nimeni la tine în casa. Am verificat totul, am fost în fața casei in spate, peste tot dar nu văd nimic. Coboară să ma deschizi, sunt eu la ușă. Si nu mai e nimeni altcineva.

-Ianis dar am auzit când a spart geamul! Crede-mă! Te rog!

-Probabil ai visat.

-Nu nu am visat! Pentru că și Allan s-a speriat foarte tare!

-Nu e nimic. Vino liniștită jos.

-Bine...

Speriată, am coborât încet scările, m-am uitat în stânga și în dreapta, dar oricum Allan deja era la ușă, deci înseamnă, că nu e nimeni în casă. Ianis în tot acest timp mai era încă la telefon. I-am deschis ușa, și când l-am văzut am sărit în brațele lui.

-Ianis!!

-Gata, gata nu plânge micuța mea. Nu plânge totul este în regulă! Nu e nimeni, probabil ai visat, sau probabil a pușcat ceva, dar nu e nimeni la tine în casă.

-Îmi e frică.

Iar eu plângeam în continuare, stăteam tot în fața uși tremuram toată, iar el mă strângea foarte tare în brațe.

-Vrei să rămân cu tine?

-Da, rămâi te rog frumos.

Am mers sus în cameră, în tot acest timp îl țineam pe Ianis de mână, nu ii dau drumul! Ne-am pus în pat, iar el m-a luat în brațe și mă tot pupa pe frunte.

-Sally, tremuri! Îți e frică încă?

-Da...

-Gata sunt cu tine acum, nu ai ce să pățești!

-Promiți că nu mă lași?

-Da, scumpa mea îți promit că nu te las!

Apoi am început să îmi revin încetul cu încetul, am adormit în brațele lui, și am început să uit ceea ce mi sa întâmplat, și oricum sunt încă destul de confuză? nu știu ce a fost acea bubuitura, de care și Allan s-a speriat, probabil a fost doar în visul meu, iar el s-a speriat pentru că m-am speriat eu? Chiar nu știu. Dimineata când m-am trezit Ianis dormea, dar eu eram tot în brațe la el, ce drăguț nu mi-a dat drumul chiar deloc, dar cum m-am mișcat puțin el și-a deschis brusc ochii.