DAR NOI

Capitolul 17

"Joe, trezește-te! Trebuie să mănânci." Îmi spune bunicul din pragul ușii cu un bol de supă în mână.

"Mulțumesc mult, bunicule!" Îl sărut pe frunte și iau bolul din mâna lui.

"Poftă bună!" Spune iar apoi iese din camera mea.

Era o supă foarte bună, însă nu puteam mânca. Nu aveam poftă de nimic iar durerea de burtă și cap nu dispăru, mai degrabă se amplificase.
Pun bolul pe noptieră fără a lua o gură, și mă întind în pat pentru a dormii în continuare.

"Te simți bine?" Mă întreabă o voce care cu siguranță nu era a bunicului. Deschid ochii și mi îndrept spre ușa care era larg deschisă și în care stătea, Andrew.

"Da, sunt bine." Nu știu dacă mă bucur să-l văd sau dacă nu.

"Nu arăți așa bine." Îmi spune iar eu nu îi zic nimic, acesta îndreptându-și imediat ochii spre bolul meu plin cu supă, de pe noptieră, "Văd că nici nu ai mâncat.".

"Vreau doar să dorm Eth..Andrew." Acesta face ochii mari pentru o secundă, dar apoi ia un scaun, îndreptându-l spre patul meu.

"Ethan?" Speram să treacă peste. Nici eu nu știu de ce i-am încurcat numele cu al lui, categoric din greșeală. De câteva zile doar Ethan și Andrew aud.

"Nu am vrut, scuză-mă." Spun iar acesta îmi zâmbește.

"Organizăm următoarea cină cu Ethan, după ce te simți bine?" Mă întreabă iar eu habar n-am cum să îi răspund.

"Nu cred că mai are rost." Îi răspund după două minute.

"De ce?" De ce?!

"Pentru că deja am organizat două și au ieșit groaznice. A fost o idee rea să te invit și la a doua cină." Acesta clipește de mai multe ori, iar după cum îl cunosc, face asta când este șocat.

"Nu e ca și cum ne-am spart capetele la prima cină. Nu a parcurs atât de rău." Nu înțeleg dacă vorbește serios sau nu cu mine.

"Poftim?".

"Nu au parcurs atât de rău cele două cine." Îmi spune iar eu sunt șocată.

"Îți bați joc de mine?".

"Ce? Nu! Doar îți spun părerea mea.".

"La prima nu a fost așa de rău, dar la a doua, Ethan a vrut să-ți spargă o sticlă în cap. Nu mai vreau să se repete." Îi spun iar acesta îmi zâmbește mai larg, arătându-și dinții.

"Sincer să fiu nu cred că s-ar mai întâmpla și a treia oară. Poate nu mă suportă Ethan, dar nu cred că ar continua să mă bată la nesfârșit. Faza cu sticla să o dăm uitării. Eu deja am uitat." Nu-și amintește nimic. Nu-și amintește ce a zis, ce a făcut, ce s-a întâmplat. Îmi e jenă de el.

"Andrew, sunt obosită, chiar vreau să dorm." Mă întind în pat mai bine, iar acesta oftează.

"Bine, somn ușor, Joe." Îmi spune și pleacă.

Poate că Ethan avea dreptate. Îmi pare sincer rău că îi dau dreptate în legătură cu Andrew. Chiar aș fii vrut să îi arăt că se înșeală, că nu e așa cum spune el, dar iarăși este așa. Chiar îmi pare rău de ce i-am spus ieri, a fost nedrept. Nici măcar nu i-am mulțumit, cu toate că m-a tratat cu inferioritate.

Cobor jos pentru un pahar cu apă, și-l observ pe Ethan stând pe canapea, singur. Acesta mă observă, dar nu mă bagă în seamă. Cu toate că nu-mi place să mă bag în seamă cu el, o voi face pentru a-mi cere scuze.

"Bună, Ethan." Acesta abia se uită la mine.

"Ce vrei?" Nu mă așteptam chiar la un așa răspuns.

"Îm.." Mă întrerupe.

"Înainte să mă întrebi unde e bunicul tău, spune-mi cum a decurs discuția ta cu Andrew. L-ai iertat deja?".

"Poftim? Chi..." Mă întrerupe din nou.

"Mă așteptam la asta din partea ta. Dacă eu aș fii făcut ce a făcut el, plângeai pe aici, schiorlăiai, făceai crize, iar pe puțulică ăsta îl ierți. Bravo, Joeline. Asta chiar mă impresionează." Ce-i cu el? Nu e stilul lui de a vorbii.

"Ethan, voiam doar să-ți spun că-mi pare rău și că aveai dreptate în privința lui Andrew." Acesta se uită în ochii mei adânc, nespunând nimic.

"N-Nu aveam nevoie de scuzele tale, știam oricum că aveam dreptate." S-a bâlbâit ceea ce mă face să scot un chicotit.

"Ce naiba râzi?" Se uită înțepat la mine iar eu mă opresc din a zâmbii.

"Unde e bunicul?" Schimb subiectul.

"Unde altundeva?" Îmi răspunde arțăgos.

"La biserică." El își dă ochii peste cap.

Se aud dintr-o dată niște pumni grei în ușă, eu vrând să mă îndrept spre ea pentru a deschide.

"Deschid eu." Îmi spune Ethan băgându-se în fața mea. Deschide ușa și intră o fată îmbrăcată cu o fustă scurtă și un maieu decoltat, niște cisme și părul albastru ca cerul. Aceasta se aruncă pe canapea, punându-și picioarele pe masă. După puțin timp, mă observă analizându-mi pijamaua înainte.

"Eu sunt Emma, tu?" Mă întreabă în timp ce se juca cu o suviță din părul ei.

"Joe, Joe mă cheamă." Îi răspund în timp ce mă uit la Ethan, care nu avea nicio reacție.

"Frumoasă pijama." Îi zâmbesc forțat.

"Frumoase cisme." Mă uit insistent la ele, fiind pe masă. Mă deranjează enorm lucrul acesta, dar mai mult mă deranjează indiferența amândurora. Unde se crede Ethan pentru a aduce necunoscuți în casa mea și a bunicului, și unde se crede această fată așezată mai confortabil ca niciodată?

"Mulțumesc, ieri le-am luat!" Spune uitându-se mândră la ele.

"Mă duc să fumez o țigară." Spune Ethan îndreptându-se spre ușă.

"Fumează și pentru mine una!" Spune Emma iar Ethan îi zâmbește. Încerc să nu-mi dau ochii peste cap.

"Revin imediat." Îi spun și ies pe ușă pentru a-i cere socoteală lui Ethan.

"De ce Dumnezeu aduci necunoscuți în casa asta? Cine te crezi?" Spun cât se poate de încet iar acesta fuma liniștit din țigare, uitându-se la mine calm.

"Bunicul tău m-a rugat să stau aici până se întoarce de la biserică, iar eu nu am vrut să stau singur." Mă uit nervoasă la el.

"Puteți pleca acum." Îi spun iar acesta își stinge țigara.

"Plec când vine bunicul tău, nu când vrei tu." Mă uit în ochii lui, nevenindu-mi să cred ce face.

"Nu poți să vii aici cu cine vrei și când vrei, și mai ales să și filtrezi în fața mea!" Acesta se apropie puțin de mine, zâmbind.

"Asta era problema ta, nu?" Se uită în ochii mei ceea ce mă face să mă intimidez și să nu-mi găsesc cuvintele.

"C-ce problemă?" Acesta zâmbește ivindu-se gropițele lui.

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash