DAR NOI

Capitolul 18

"Dacă tu crezi că sunt geloasă, ai face bine să nu crezi asta pentru că nu am de ce să fiu!" Mă răstesc la el iar acesta zâmbește.

"Pe ce să fii geloasă?".

"Pe tine și pe Emma. Pe relația dintre voi doi sau fiindcă filtrați în fața mea." Îmi vine să mă pălmuiesc. De ce sunt așa încordată?

"Relația?." O spune abținându-se din zâmbit și intră în casă. Ce Dumnezeu se întâmplă cu mine și de ce mă panichez așa în fața lui? Trebuie să-mi revin.

Stau două minute pe bancă pentru a-mi limpezii creierul. Când intru în casă, decid să nu stau cu ei la vorbă, să nu mă uit la ei și să mă duc direct în camera mea.

"Jeo!" Mă strigă Emma înainte să urc scările.

"Joe." O corectez, "Da?".

"Jeo, Joe, tot una." Nu știu ce mă enervează mai tare, faptul că-mi spusese Jeo sau că încă avea picioarele pe masă.

"Vrei să vii la o petrecere cu mine, Ethan și niște prieteni, sâmbăta asta?" Îmi spune iar eu rămân șocată.

"Ce să fac?!".

"Vrei?".

"Ă, eu nu, nu mă am cu petrecerile." Spun iar Ethan iar se uită superior la mine.

"Nu ai mai fost la una?" Mi-e rușine să recunosc asta.

"Nu-mi plac petrecerile." Spun iar Ethan începe să râdă.

"Haide! Vino!" Mă imploră Emma.

"Ce dracu' insiști atât Em? Las-o în pace, arată ea de petreceri?" Îi spune Ethan. Nu știu dacă să mă simt rănită sau nu.

"Cred că voi veni." Cred că ce? Iar m-a luat gura pe dinainte..Joe!

"Vei veni? Foarte bine atunci." Spune și își ia picioarele de pe masă. Ethan se uită urât la mine, eu vrând să nu-l bag în seamă prefăcându-mă că nu am văzut. Nu-mi vine să cred că merg la o petrecere, cu ei. Abia îi cunosc. Presimt că ceva rău se va întâmpla.

"Dă-mi numărul tău." Îmi ordonă Emma. Își îndreaptă telefonul spre mine iar eu îl iau confuză în mână, "Trece-ți numărul și numele." Îmi spune Emma.

"Poftim." I-l înapoiez după ce mă trec în contacte. Aceasta îmi face cu ochiul și iese pe ușă.

"În niciun caz nu vei veni la petrecere." Îmi spune Ethan iar eu rămân șocată.
"Decizi tu pentru mine?" Îi spun iar acesta se ridică de pe canapea îndreptându-se spre persoana mea cu pași mărunți.

"Nu e o petrecere în pijamale sau o petrecere pentru deschiderea bibliotecii, e un chef, iar nimeni nu are grijă și nimănui nu îi pasă dacă ție, Joeline, ți se întâmplă ceva. Nici mie și nimănui. Dacă tu chiar vrei să vii, nu-i spune bunicului tău că sunt și eu la aceeași petrecere, o poți menționa pe Emma ca fiind prietena ta din partea mea și atât." Îmi spune și pleacă.

"Nu am nevoie de grija nimănui." Îmi aranjez părul și urc la etaj.

Nu știu ce mă apucă în ultimul timp. Nu știu de ce mă simt așa sau de ce mă comport așa. Oricum, faptul că am ales să mă duc la chef-ul acela nu e bine, dar poate așa îi voi arăta lui Ethan că nu sunt atât de lașă.

•••

"Sigur vrei să te duci, draga mea?" Mă întreabă bunicul în timp ce mâncam cartofi prăjiți.

"Bunicule, sunt sigură." Îi spun zâmbind, punându-mi mâna peste a lui "Dacă nu mă voi simții bine sau nu voi fii în siguranță, fii sigur că vin acasă.".

"Bine." Băgând-uși trei cartofi în gură.

•••

Petrecerea e peste 2 zile iar Ethan nu mai trecuse deloc pe aici și chiar mă bucur. M-am simțit ca înainte să-l cunosc, ba chiar mult mai bine.

Ies din dușul cald savurat din plin de mine, și mă îmbrac în ceva lejer pentru a merge la cumpărături.
Chiar nu am habar ce să cumpăr, dar vreau să mă plimb pentru că zilele astea abia că am mișcat un deget.

"Unde te duci, draga mea?" Mă întreabă bunicul imediat cum mă vede coborând scările.

"Mă duc să fac niște cumpărături." Îi spun zâmbind punându-mi geanta pe umăr.

"Dar avem tot ce ne trebuie." Spune confuz.

"Mai fac și eu o plimbare, bunicule." Îi pun sărutându-i obrazul și îndreptându-mă spre ușă, "Vrei ceva să-ți iau?" Îl întreb înainte să deschid ușa.

"Ciocolată cu alune." Îi zâmbesc sincer și ies pe ușă. Întodeauna am avut ciocolată cu alune în casă. Bunica mea o adora și mereu îl obliga pe bunicul să mănânce. Când mănâncă ciocolată cu alune, i se alină dorul față de ea.

Merg încet pe asflatul fierbinte din cauza soarelui, uitându-mă la copiii vecinilor, jucându-se șotron.

"Bună, Joe!" Tresar când aud o voce de băiețel la picioarele mele. Oftez și mă cobor la înălțimea lui, acesta luându-mă în brațe.

"Bună, Clay! Ce faci?" Îl întreb desprinzându-mă din îmbrățisarea lui strânsă.

"Ce vrea băiatul ăla de la tine? Vrea să-l bat? Îți face rău? Îl..." Îl întrerup.

"Ce băiat, Clay?" Îl întreb iar acesta îmi arată cu degetul spre spatele meu. Mă întorc iar spre nesurprinderea mea, îl observ pe Ethan sprijinit de un perete. "Ți-a spus ceva jignitor?" Mă întorc spre Clay.

"Mi-a spus că și mama mea e bună dar nu la șotron. I-am spus că știu că e cea mai bună mamă din lume și m-a întrebat dacă te știu și mi-a spus că voi crește mare și te voi..." Îl întrerup din nou.

"Du-te și joacă-te cu copiii, vin imediat la tine." Clay fuge către copiii ce se jucau șotron, iar eu mă îndrept nervoasă spre Ethan, care părea mai liniștit ca deobicei.

"Ce e în capul tău? Cum să spui asta unui copil de 4 ani?!" Mă răstesc nervoasă la el.

"Deja e mare. E bărbat." Mă uit nervoasă la el iar acesta rânjește.

"Faci asta ca să mă enervezi?" Îl întreb sinceră.

"Nu." Îmi răspunde chicotind.

"Știi că ești un nemernic, nu-i așa?" Se miră fals iar apoi se uită serios la mine, clipind des.

"Ce-ar zice mama ta dacă ar auzii ce le spui tu copiilor de 4 ani în parc?" Poate nu am făcut bine că l-am amenințat, dar nu-mi pasă.

"Ce-ar spune bunicul tău că mergi la un chef cu niște persoane necunoscute, într-un loc necunoscut cu iarba, bautură și jocuri sexuale?" Mă amenință înapoi.

"Nu cred că asta se compara cu ce le spui tu copiilor necunoscuți de 4 ani." Îi spun.

"Ba se compara. Ba chiar foarte bine." Îmi zâmbește.

"Nu-mi pasă ce spui, tot o să vin.".

"Nu-mi pasă.".

"Nici mie.".

"Sper să nu vii la mine plângând să te apăr că unul ți-a pus mâna pe cur sau țâțe, sau a încercat să te violeze. Acolo suntem străini." Punând accent pe cuvântul străini. "Dacă se întâmplă ceva, îți asumi, și gata." Dă să plece.

"Ești un nemernic.".

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash