Ultima speranță

Capitalul I: Orfelinatul

Rider

Stau si ma gândesc în fiecare noapte cum va fii viața mea dupa ce ies din casa asta de copii ai nimănui, oare ma voi descurca? Oare voi ajunge sa am propria mea casa si poate o familie? Ma va iubi cineva? Nu stiu de ce am aceste gânduri cand defapt realitate e alta. Sunt un monstru. La toți le este frică de mine pana si la îngrijitoare dar nu le condamn asa trebuie, oricum deja s-au obișnuit cu comportamentul meu si daca stau mai bine sa ma gandesc poate nici nu ar trebui sa imi pun tot felul de intrebari, e clar ca ma voi descurca ca si pana acum, iar casa da voi avea dar de familie nu cred asta, ca pana la urma cine ar putea iubi un monstru?

-Rider, haide sus. Trebuie sa vorbim ceva. Spune Doamna Mona care tot odata ma întrerupe din gândurile mele.

- Nu am mai făcut nimic rau! Aiden si o cauta! Spun eu sperând că nu ma va pune iar sa fac curat in partea de nord a acestei case, nu stiu de ce dar urăsc accea parte.

- Ce? Nu, nu despre asta vreau să vorbim. Dar totusi o sa discutam si despre ce s-a întâmplat cu Aiden, dar pana atunci haide in 10 minute sa fii la mine în birou. Spune si inchide usa dupa ea fără sa imi mai poata da drept la replică

Dacă nu despre bătaia dată lui Aiden nu vrea să vorbim, atunci despre ce? Hmm e ceva ciudat totusi la ea, parca e o altă persoană ori mi-se pare mi-e. Mă uit pe perete la ceas si deja au trecut 5 minute stiu ca eu nu sunt genul sa ma grăbesc sau ceva dar Doamna Mona părea destul de serioasă asa ca ma grăbesc spre biroul ei.

***
Ajuns în fața biroul aud niste voci, deci înseamnă că nu e singură usa e putin crăpată asa ca fac în asa fel sa aud mai bine. Sunt trei voci, a lui Doamna Mona, o voce de femeie necunoscută mi-e si una de bărbat care deja nu imi place. Stau putin sa aud discuția lor.

-V-am spus clar, el nu va doreste înapoi în viața lui. Spune Doamna Mona.

- Ca ne dorește sau nu, îl luăm! Spune vocea aceea de femeie. Oare la cine face referire?

- Cum a spus si sotia mea, Rider vine inapoi cu noi! Pana la urma chiar dacă l-am facut din greseala ne-am dat seama ca avem nevoie de el.

Nu nu nu asa ceva e imposibil. Nu se poate ca aia sa fie părinții  mei. Defapt nici părinții nu îi pot numi, cine dracu face un copil apoi dupa 5 luni îl aruncă într-un coș de gunoi? Deja simt cum mă enervez. Chiar dacă nu eram mare, stiu povestea cum am ajuns aici si ma doare. Mă doare mai ales că din vina lor sunt ceea ce sunt, un monstru. Nu e băiat de aici care sa nu isi fii luat bătaie de la mine, nu e nici o fata care sa mai fie virgină. Nu asa ceva e imposibil, nu e real! Numai astept nici o secundă si trântesc ușa de perete si intru.

-Rider! Calmeaza-te spune Doamna Mona sărind de pe scaun si venid spre mine. Sincer ea a fost singura care-i care i-a pasat de mine a fost ca o mamă chiar dacă uneorii prea severa dar m-a scos din toate prostiile mele, pe ea chiar o pot numi mamă!

- Sa ma calmez?! Despre asta voiati sa vorbim?! Doriti sa scăpați cât mai repede de mine asa ca ma aruncați în gura lupului?! Urlu la toti și pot băga mâna în foc că tot orfelinatul e acum la ușă.

-Rider suntem noi mama si tata, cum îți permiți să urli în halul ăsta la noi? Asa te-au educat aici? Spune finta care mi-a dat viață.

- Am toate drepturile! Voi nu sunteti părinți mei! Sunteti niste jeguri! Va urăsc! Și nici în ruptul capului nu o sa plec de aici! Mai bine mor de cat sa traiesc cu voi! Urlu si imi strâng pumni în asa fel încât să nu sar pe ei si sa îi omor!

-Destul ajunge! Voi doi afară din orfelinatul meu! Nu sunteti bine veniți! Spune Doamna Mona înainte ca "părinții mei" sa mai poata spune ceva si apar paznici care îi i-au pe sus.

-Asta nu se va termina! O sa venim după tine Rider și va ieși urât! Urlă bărbatul adică "tata" dupa care usa se închide în urma lor.

Numai pot. Vreau sa lovesc ceva, s-au pe cineva! Dacă aia doi mai rămâneau aici încă un minut era jale. Simt cum Doamna Mona ma i-a în brațe și într-un fel as vrea sa o îndepărtez sa nu îi fac rau dar nu pot, ma calmează.

-Rider, uită-te la mine. Nu îi voi lăsa să te i-a mai rezistă 2 ani si apoi vei fii liber. Pana atunci am decis si te voi adopta eu! Spune Doamna Mona cu un oarecare zâmbet micuț pe față.

- Nu...Nu cred asta, serios? Dar parca eram un avort eșuat..asa am auzit de la ceilalți ca le-ați spus. Bine mai exact de la Aiden de asta si-a luat bătaie iar. Mă scarpin dupa ceafă și simt o durere in piept.

-Rider, nu am spus asta niciodată! Da o sa te adopt iar de Aiden ma voi ocupa eu,bine? Spune si deja eu incep sa vărs lacrimi ceea ce nu am facut niciodata.

Vreau sa îi spun ceva dar nu pot simt o durere puternică în piept și totul se face negru si pic lat la pământ tot ce mai aud este pe Doamna Mona care țipă și ma strigă Rider?! Rider rezistă! si totul devine negru. Oare am murit?

Salutare tuturor! Am revenit cu o carte noua. Care sincer sper sa va placa. Si m-am gandit sa nu sar direct la povestea principală ci sa va arat de ce Rider a ajuns acel monstru care se consideră. Acest Capitol I: Orfelinatul v-a mai continua încă două sau trei subcapitole apoi vom trece la Capitolul al II-lea. Am luat decizia ca sa fac asta deoarce mi-se pare mult mai ok sa continui poveste asa. In orice caz sper sa va placa cartea! Si astept părerile voastre! Ne auzim încurcand cu continuarea!

P.S: Cartea poate conține urme de limbaj licențios, scene vulgare și greșeli gramaticale . Citiți pe propria raspundere!