O vreau înapoi!

capitolul 35

Alisia

A doua zi m am trezit devreme ca să recuperez măcar o parte din ziua precedentă care nu a fost productivă pe plan economic.
Mi am inșfăcat laptopul și în timp ce mi pregăteam cafeaua am mai răspuns la câteva emailuri.

Imi deschid telefonul dupa doua zile in care a stat permanent închis .
Mai multe mesaje și apeluri din partea Nataliei dar imi atrage atenția un anumit mesaj primit de la administratora scării unde am locuit pe toată durata copilăriei mele dar și a adolescenței.
Dorea să stăm de vorbă în legătură cu apartamentul .
Expir ușor .
Nu am fost de acord să vând apartamentul chiar dacă primeam o sumă frumușică pe el .
Iar in acele zile chiar aveam nevoie de bani.
Mă duceam in momentele in care dorul aproape mă sufoca.
Niciun lucru nu a fost mutat de la locul lui 
De fiecare dată când deschideam ușa aveam impresia că mama trebuia să iasă în orice momente să mă întâmpine.
Dar acest lucru nu s a intamplat .
Plângeam minute bune în patul ei
Cu timpul am invatat să trăiesc cu această durere .
Nu o să dispară niciodată, de asta sunt sigura, dar o pot ameliora cu ajutorul timpului .
Îmi reîntorc atenția  asupra cafelei mele.

După o oră în care am stat cu nasul vârât in ecranul laptopului își face apariția și Ștefan in bucătărie.
Somnoros, vine spre mine cuprizându mă in brațe.
Mă sărută cast pe buze .
-Neața iubire!
-Neața!
Ii zâmbesc și mă desprind din strânsoarea lui doar ca să i pregătesc o cana cu lichidul maroniu.

Restul zilei am fost destul de absentă
Am ignorat interogatoriul prietenei mele .
Ii înțelegeam ingrijorarea dar singurul lucru la care mă puteam gândi era respectivul mesaj.
Știam deja ce dorea să afle femeia .
Dacă eram pregătită să l vând și să fac pace cu trecutul.
Cred că e cel mai bine așa.
N am mai trecut de mult timp pe acolo și simt că dacă l aș păstra în continuare n am să mă pot bucura niciodată pe deplin de prezent 

După finalizarea programului l am informat și pe Ștefan.
Trebuia să fac asta singură.
Mi a spus că stă oricum peste program așa că pot lua mașina până acolo.
Între timp o apelez pe administratora și o anunț că mă îndrept spre ea .

Când ajung, închid zgomotos portiera mașinii și o pot observa pe femeia in vârstă, cu păr cărunt ce mă aștepta în fața scării.
O salut politicos și o cuprind intr o îmbrățișare.

Aceasta femeie mi a fost întotdeauna dragă.
Legase o prietenie cu mama și mereu cand avea timp liber, o găseam la parter, vorbind cu ea.
Glasurile lor se auzeau cu ecou iar eu o zbugheam afară fiind conștientă că eram aștepta de partenerii mei de joacă .
După ce am mai crescut mama imi destănuia probleme cu care se confrunta administratora .
Tata mereu o dojenea și o sfătuia să nu se amestece în problemele ce erau legate strict de scara unde locuiam.
Până la urmă, in aata consta slujba Margaretei

-Am să l vând .
Ii spun cu un zâmbet mic pe buze .
Chipul femeii se luminează dintr o dată
-Mama ta ar fi mândră!

Uneori, când pierdeam noțiunea timpului și mi ridicam chipul umflat de la atâtea lacrimi o zăream când se strecura in apartament cu un pahar cu apă sau o gustare ce era menită să mă inveselească.

Urc scările și încerc să mi calmez pulsul ce o luase razna.
Întroduc cheia in broasca și după ce deschid ușa o împing larg.
Lacrimile deja mi se acumulara in colțul ochilor .
Praful se așternuse peste tot.
Imi clătesc ochii repede cu imaginea  holul lung iar apoi mă dezmeticesc .
Îșfac cutia de carton ce mi a fost lăsată de administratoră unde să pun lucrurile ce voiam să le păstrez și să le iau cu mine
Am așezat cu grija in cutie poze înrămate, albume foto și tablourile pictate de mama .
După ce a aflat că este bolnavă avea nevoie de un hobby ce o putea distrage de la gândurile negre ce nu i dădeau pace din măcar noaptea .
Cu cat boala avansa , picta mai multe tablouri neputând să părăsească apartamentul.
Zăresc un tablou in spatele biroului ce prezenta o luna plina pe un fundal închis la culoare
Imi plăceau toate tablourile pictate de ea dar acesta era preferatul meu in secret .Zăboveam mereu asupra detaliilor făcute pe lună și realizam că imperfecțiunile ne fac perfecți .
Atunci când reușesc să l cuprind in mâini, dau din greșeală cu cotul peste un teanc mic de hârtii și dosare.
Așez tabloul in cutie iar apoi incep să adun hârtiile împrăștiate pe podea .
Însă, imi atrage atenția un dosar din care ieșea o foaie pe care scria clar certificat de naștere
Clipesc nedumerită .
Il cuprind in mâini și l deschid.
Respiratia mi se taie .
Nu era o copie după certificatul meu de naștere ci după al fratelui meu.
Restul hârtiilor erau scrise de mama dar care cuprindeau informații despre el .
Numele părinților adoptivi, liceul unde a studiat și alte informații ce puse împreună formau un întreg puzzle.

Mama nu a încetat niciodată  să se gândească la el.
În tot acești ani a încercat să l găsească.
Însă, la un moment dat, în timp ce mi plimbam ochii pe cuvintele înșirate  acestea se opresc brusc in mijlocul paginii de parca fratele meu ar fi dispărut
Ultima informație pe care a reușit să o treaca mama este că acesta a fugit de acasă.

Așez dosarul în cutie.
Mă ridic de pe podea și părăsesc apartamentul.
Ii ofer cheia administratorei.
-Gata.Restul lucrurilor rămase le las pe mâna ta Margareta.Am incredere in tine !Mesajul tău a fost imboldul de care aveam nevoie și pentru asta îți mulțumesc!

O sărut in graba pe ambii obraji iar apoi mă îndrept spre mașină
Restul mobilierului putea fi distrus, aruncat sau păstrat iar persoanele ce vor dori să l cumpere o să l primească gata mobilat.
Nu era de modă veche dar până la urmă, fiecare persoană cu gusturile sale

Ajunsă în mașină oftez profund.
Îmi întorc privirea spre cutia ce era asezata in dreapta mea și zăbovesc asupra dosarului din carton.
Am să mi găsesc fratele !