There's nothing worth more

1.

Sunt trezita de muzica ce rasuna la maxim in boxele antice ale tatei. Aha, deci e duminica... Tata a facut un obicei din asta. Doar ca sa fiu sigura ca nu s-a abatut de la obicei, ma uit la ceasul de pe perete. Opt fara un sfert.... Chiar a intarziat putin astazi. Renunt la ideea de a ma culca la loc, stiind ca muzica nu va inceta prea curand, asa ca ma ridic din pat si merg la baie. Imi prind parul castaniu intr-o coada de cal si ma spal pe dinti. De la parter aud vocea mamei:

"Valerie, te-ai trezit?"

"Cum as putea sa dorm in balamucul asta?", tip eu inapoi, incercand sa imi fac vocea auzita peste bubuitul muzicii.

O aud pe mama razand spunandu-mi sa vin la micul dejun. Cobor scarile in spirala si ajung in livingul imens, unde mama incearca sa scape de tata, care o tot ia la dans.

"Chiar e necesar sa faceti asta in fiecare duminica??"

"Nu fii acra, hai la dans!",imi spune tata, dandu-i drumul mamei, care fuge ca arsa spre bucatarie si luandu-ma pe mine la dans. Eu ma zbat in stransoarea lui si merg la bucatarie. Cand intru in incaperea alba cu detalii aurii pe mobilier si tapet, o vad pe mama facand faimoasele ei clatite cu banane.

"Ah..ce ar fi viata fara clatitele tale, mami?", ii spun eu, sarutand-o pe obraz si furand o clatita de pe farfuria pe care o tinea in mana.

"Stii, Val, chiar trebuie sa inveti si tu sa gatesti. Peste doua luni vei merge la facultate si nu vreau sa imi imaginez cum vei trai doar cu supa la plic si cereale cu lapte.", spune mama pe tonul ei de "am esuat la educatia fetei asteia".

"Stai linistita, mama, voi fi la doar doua ore distanta de voi, deci nu vei scapa de mine. Prefer sa rezist doua ore si sa mananc mancarea ta decat sa dau foc la caminul de student.", spun eu cu o voce joasa, sperand sa nu se prinda de ce incerc sa fac. Cand mama incepe sa rada, realizez ca nu a mers.

"Val, am vorbit deja despre asta, vei sta la fratele tau. Nu are rost sa stai la camin daca apartamentul din Londra este complet utilat si functionabil, plus ca iti va fi mai usor sa stai cu Drew decat cu un strain."

Imi dau ochii peste cap si ma indrept spre iesirea dinspre padure.

"Trebuie sa plec, dar sa stii ca asta nu va ramane asa...", ii spun mamei.

Ajung la intrarea in padure si incep sa alerg, facandu-mi antrenamentul zilnic. Alerg timp de aproape o ora, cand decid sa imi scot castile din urechi, oprindu-mi ipodul. Mereu cand alerg, imi opresc telefonul pentru a nu ma distrage in vreun fel de la antrenament, dar de data asta, ceva in mine imi spunea ca trebuie sa il verific. Il deschid si vad ca am 23 de apeluri pierdute, toate de la Drew. Ii apelez numarul si aleg sa ma intorc spre casa, dar cand ma intorc cu fata spre drumul ce duce la casa mea, observ norul urias de fum din zare. In urechi imi rasuna tonul gatuit al vocii fratelui meu si atunci realizez ca nimic nu va mai fi vreodata la fel......