Joi ▪︎Joerick▪︎

《Capitolul 10》

Din perspectiva lui Joel Pimentel.

  Mai e nevoie sa va zic iar rutina mea? Pe mine deja ma plictisea, voiam sa mor chiar acum, sau mai bine sa mi schimb locul cu Erick. Pentru el era ușor, doar murea si cand se trezea din joia asta stupida, nu si mai amintea nimic. Iar ultima moarte a fost rapida si fara suferinta.

   Merg fara chef la liceu. Mergeam devreme din nou, voiam timp ca sa ma gandesc si sa analizez cuvintele lui Zabdiel. Erick putea sa mi fie de mare ajutor, era cei mai bun prieten al lui.

   Intru pe hol si îl vizualizez de departe, inchizandu si dulapul. In ultimul timp mi s a parut destul de frumos si ma durea sa ma gandesc la asta. Merg pana la locul sau si ma opresc in fata lui.

-Ai un moment? -intreb sunand normal, văzând cum ochii lui se umpleau cu o sclipire-

-Un moment? Cu tine? Evident! -vorbeste repede- Vrei sa stam aici sau sa mergem in alt loc?

-Linisteste te. -rad- putem sa mergem la etajul doi, privelistea e frumoasa.

-Sigur, mereu merg acolo cand... -se opreste-

-Cand...? -imi arcuiesc o sprînceană-

-Nu conteaza... -sopteste- sa mergem.

   Aprob si mergem pana la balustradele de la etajul doi.

-Despre ce vrei sa vorbim? -intreaba centrandu si toata atentia pe mine-

  Privesc frumosul peisaj, iar apoi il privesc pe el zambind.

-Te ai gandit vreodată la ce se simte cand mori? -intreb incet-

  Ma priveste cu o expresie confuza pe fata. Era stupid sa intreb asta, sigur credea ca sunt nebun.

-De obicei nu ma gandesc la lucrurile astea. -raspunde- Dar presupun ca trebuie sa fie oribil sa stii ca viata ta s a terminat. Am auzit ca iti trece toata viata prin fata ochilor -spune jucandu se cu degetele-

-Cu siguranta daca ai putea alege cum sa mori, ar fi in somn? -zambesc- Nu crezi?

-Niciodata -raspunde- Niciodata nu as dori cuiva o moarte asa.

-Nu inteleg. Nu suferi, trebuie sa fie cel mai bine. -spun fara sa inteleg-

-Am citit pe internet si in articole medicale ca atunci cand fac autopsia, se descopera ca persoanele s au asfixiat mai mult de un minut. Iti imaginezi ce chin sa nu mai poti respira? E oribil, nu vreau sa patesc niciodata ceva asa.

   Vedeti ce idiot sunt? Am crezut ca pentru prima data Erick nu a suferit. Imi las privirea in jos si fara sa ma gandesc de doua ori ma apropii de el si il îmbrățișez atat de puternic ca am crezut ca o sa se rupa.

-Si asta de unde vine? -zice cu greu-

-Vreau sa nu ma lasi niciodata, ai inteles? -imi închid strans ochii, strangandu l mai tare- N o sa te mai abandonez de data asta si vreau ca nici tu sa n o faci.

-Joel, esti tu?

-Sunt eu idiotule. -soptesc, iar cand realizez ca aratam ciudat, ma separ imediat de el.- scuze.

-Nu m a deranjat. -zambeste- Stii cat de mult am așteptat o imbratisare de la tine, macar una de ziua mea. Mi ai indeplinit visul. -ma imbartiseaza-

   N am asteptat si l am inconjurat cu brațele, lasandu mi capul pe umarul lui.

-Sunt doua cuvinte, doua sentimente care se nasc din inima ta. -soptesc in îmbrătisare, repetand vorbele lui Zabdiel.

-Sunt lucruri foarte pure. Nu poti simți una in acelasi timp cu cealalta, iar daca o spui din inima, vraja se rupe. -continua Erick, iar eu ma îndepărtez brusc si l privesc.

-Cum de știi asta? -intreb-

-E un dialog dintr un film cu vrăjitori si dragoni, părinți si prințese. -spune- iubire si ura, sunt cele două cuvinte. Sunt cele doua sentimente care se nasc din inima. Poti sa iubesti o persoană, la fel cum poti sa ajungi sa o urasti, dar niciodata ambele. "Te urasc, dar te iubesc" nu exista. Sunt atat de pure incat au creat razboaie in numele lor.

   Atunci... Trebuia sa i spun ca l iubesc sau ca l urasc? Dupa îmbrătisare nu eram in stare sa i zic ca l urasc, dar nici nu l iubeam. Nu simteam ceva atat de puternic pentru el.

-Erick... eu... -zic nesigur- Te iubesc.