Victim Of Ecstasy

Capitolul 23: Adevarul

FAITH POV

Dupa ce mi-a asezat haina ei pe umerii mei reci si goi, m-a strans la piept foarte puternic, ceea ce a cauzat un mic soc pentru mine. Ii puteam simtii inima batand puternic, respiratia sa calda in ceafa mea si mainile ei care ma tineau lipita de corpul ei incordat. Isi lasase capul pe umarul meu, suspinand incet. Am fost surprinsa s-o aud plangand, asa ca i-am luat rapid fata in palme si-am inceput sa-i sterg lacrimile si s-o privesc direct in ochi.

- Ce s-a intamplat, Brook, de ce plangi?

Ea-si sterse lacrimile si imi evita privirea.

- Imi pare rau ca nu te-am putut proteja.

- Brook, nu spune asta...

- Ba da, Faith. De ce trebuie ca tu sa fi puternica pentru amandoua , iar eu sa nu fac nimic?

- Nu e adevarat, Brook. Inseamna foarte mult pentru mine faptul ca esti aici, cu mine. Ca ai trecut prin atatea , doar pentru a ramane impreuna. Asta , cu siguranta, inseamna ceva , Brook. Cel putin, pentru mine..

Ea ma privea cu ochii aceia mari.

- De cand am devenit asa ?.. Noi niciodata n-am fost asa.

Am lasat privirea in jos si i-am strans mana. Nu stiam ce sa ii spun, daca nici macar eu nu stiam ce se intamplase cu mine si cum devenisem asa.

- Eu nu stiu ce sunt, Brook.

- Ce?

M-am ghemuit langa ea si i-am luat bratul, lasandu-mi capul pe genunchi.

- Totul a inceput in seara in care .. parintii au vrut sa ma omoare, am zis incet. Imi amintesc ca era foarte cald, simteam ca nu mai puteam respira si totul devenea in ceata. Imi simteam pielea arzand. Dadeam cu pumnii, loveam..insa degeaba. Eram inghesuita acolo ...

- Cred ca a fost un calvar pentru tine, ma intrerupse ea, privindu-ma intr-un mod trist.

- Da, a fost.. Sincera sa fiu, nici eu nu credeam ca o sa mai am vre-o sansa sa scap de acolo. Le puteam auzii vocile. Ochii mi se inchideau incet .. si la un moment dat, am auzit acea voce care a spus ca ma poate salva daca ii dau ceva la schimb. Prima oara am ezitat pentru ca nu mai aveam niciun rost sa traiesc: chiar familia mea ma ura. Cred ca intrasem in moarte clinica .. vedeam tot felul de amintiri. Apoi le-am vazut pe ale noastre. Mi-am dat seama ca daca voi murii...tu vei fi singura care va plange dupa mine. Si nu voiam asta, nu eram inca pregatita sa mor. Asa ca am acceptat pentru a nu te pierde.

- Si stii cine era in spatele vocii aceleia?

- Da, Diavolul.

A ramas tacuta in fata mea. I-am pus mana dupa mijloc si am strans-o tare, continuand sa ii povestesc.

- Dupa ce am iesit de acolo, nu mai eram eu. Era o alta Faith. O Faith mai rea care voia numai razbunare. Mi-am ucis toata familia, fara ca macar sa-mi pese ca sunt fiica lor. Am ucis cu sange rau, nu mi-a pasat de tipetele lor. Am calcat peste cadavrele lor. I-am lasat acolo...morti. Se pare ca ei fusesera pacaliti de Diavol, inaintea mea.

Oftez greu si ma uit la ea. Inca ma priveste intr-un mod ciudat.

- Stiu ca e greu de crezut, dar crede-ma..asa e. Sunt posedata de Diavol, iar ceea ce vrea e sa ucida si sa se hraneasca cu sufletul oamenilor pe care ii ucid. Mai intai a inceput cu mine, iar sufletul imi e legat de el pana cand o sa mor si-o sa merg in Iad.

Ea se incrunta putin si ma cuprinde in brate.

- Atunci nu te voi lasa sa mori...Nu te las sa te ia de langa mine.