|| Fantezie || Dragoste ||
Într-o lume în care răul se ascunde printre rămășițele trecutului, pericolul acaparează sufletele muritorilor de rând. Nașterea lui Aris vine cu un oracol ce înspăimântă cele două lumi, iar spaima interpretată greșit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Închid dosarul și-mi trec mâinile prin păr nervos. Mă las pe spatele scaunului, ridicându-mi picioarele pe birou și oftez. Nu mă gândeam că e atât de greu să fi șeful Institutului. Tata făcea totul să pară așa ușor, încât nici nu-mi trecea prin cap că voi ajunge pe culmile disperării. Ies din birou și cobor scările până ajung în sala de antrenament. Mă asigur că sunt singur, și că nu mă va deranja nimeni, și-mi pun mănușile, după care îmi vărs toate frustrările pe sacul de box.
Mama care vrea să mă căsătoresc, deși nu înțelege că nu-s pregătit pentru asta. Nici măcar nu am cu cine și nu vreau să aleagă ea o fată aleatoriu. Nu ar fi drept nici pentru mine și nici pentru ea.
Maya care nu-și mai aduce aminte de mine. Aș fi vrut s-o urăsc pentru că nu m-a ascultat, dar n-am cum. A devenit parte din familia mea și, totodată, din inima mea.
Funcția de șef al Institutului, pe care nu mi-am dorit-o niciodată, însă nu am de ales. În ultimul timp, nu prea am de ales.
Moartea tatei. Asta a fost picătura care a umplut paharul. Uneori mă mir de propria rezistență. Mă mir că n-am cedat și că n-am ajuns pe jos. Dar știu că singurele motive pentru care mă prefac puternic sunt mama și sora mea.
Mai lovesc încă o dată sacul cu toată forța și arunc mănușile pe jos. Ed își face apariția agitat în încăpere, trântind ușa.
— Tu nu trebuia să fii la expoziție? îl întreb în timp ce verific ora.
După ce Maya și-a pierdut memoria, nu am încetat să merg s-o văd, deși doar eu o priveam. Eram la fiecare expoziție prezent, ascuns în spate, ferit de privirea ei. Am încercat de multe ori să vorbesc cu ea, însă mă trata ca pe un străin, fiindcă, pentru ea, chiar asta sunt. Un simplu străin. Până acum trei luni mergeam la fiecare expoziție de artă pe care o organiza și o priveam fașcinat cum zâmbește în timp ce explică fiecare tablou pe care-l picta. Însă, mi-am dat seama că asta doar mă rănea. Maya a fost prima mea iubire, urma să mă căsătoresc cu ea, însă curiozitatea ei mi-a frânt inima, atât mie, cât și a celor de care nu-și mai amintește. Ed e singurul pe care-l mai știe, el fiind tatăl ei.
Portalul spre Lumea Demonilor este sacru. Oricine încearcă să treacă prin el și are sânge demonic, va avea parte de un blestem, în așa fel încât acea lume să nu devină mai puternică decât e deja. Ea era vampir și nu a putut trece de camera în care era portalul fără a intra în ea. Blestemul ei a fost pierderea amintirilor legate de orice pare ireal, redevenind o muritoare. Însă, cred că mai mult ne-a afectat pe noi decât pe ea. Dar, ca orice alt blestem, poate fi dezlegat. Dacă și-ar aduce aminte de numele noastre sau și-ar primi amintirile înapoi – ceea ce nu e posibil, dat fiind faptul că e nevoie de o ființă foarte puternică sau însuși Îngerul Raphael. Am încercat toți să punem în practică prima variantă, dar n-a funcționat absolut nimic, așa că am renunțat.
