Povestea Unui Demon II

Capitolul 4

Capitolul 4-Simțirile Naturii

     După scena din baie am cerut să rămân singură în cameră. Trebuia să îmi pun gândurile în ordine.  Priveam cioburile oglinzii în care mi-am văzut refelxia ce mă sfida. Acestea erau stânse grămadă, într-o cutie de metal, langă rama goală ce stătea rezemată de perete. Nu le-au aruncat...     

      M-am ridicat de pe podea și am luat o lumânare din ceară roșie. Am aprins-o, lăsând-o să se topească încet. Am așezat rama oglinzii pe jos și bucățile de sticlă la locul fiecăreia. Puzzle-ul era aproape complet, lipsind doar  o singura bucata, lâsănd un gol în care se strângeau toate fisurile. Am luat lumânarea și am turnat ceara ce se topise în locurile unde bucățile trebuiau să se unească. Ceara s-a restrâns în centru, formând ciobul lipsă. 

     Noua oglindă, încă pe părți, relfecta tavanul. Fiecare ciob arăta o porțiune a tavanului în locul întregii suprafețe. Simboluri ce de aproape nu păreau să semnifice nimic.  M-am îndepărtat. Ceara ce unea acele simoluri avea forma unei pentagrame, iar desenele îmi păreau foarte cunosute. 

    Am vrut să ating unul din simboluri, dar vocile au început să răsune din nou în capul meu, țintuindu-mă locului. O imagine mi-a traversat memoria: eu și Blaze intrând într-o cameră uriașa cu trei scaune și o pentagramă în mijloc. Atunci m-a lovit! Simbolurile sculptate pe cele trei tronuri erau identice cu cele indicate de trei dintre  colțurile  pentagramei, iar celelate doua simbolizau semnele de pe încheieturile noastre. 

   Imediat ce amintirea a dispărut din capul meu, vocile s-au liniștit. Am privit tapetul de pe pereții dormitorului, care avea un imprimeu destul de cunoscut.  Am tresărit când clanța ușii a pocnit, ușa deschizându-se. Inăuntru a intrat Syeda purtând o pereche de pantaloni de trening largi și un maiou negru, strimt, cu bretele. Părul ce îi crescuse în ultima perioadă, îl avea prins într-un coc în vârful capului, ușor umed, lăsându-i umerii dezgoliți. Runele de pe pielea ei, asemeni unor cicatrici, formau un model dantelat, ceea ce mă făcu să o privesc surpinsă.

-Runele, modelul ce îl formează runele tale....E...identic cu cel de pe tapet, a spus pe un ton ce nu părea al meu. 

   Blaze m-a privit confuză, apoi a analizat camera. A înaintat spre perete și a urmat o linie curbată ce se continua pâna aproape de tavan. Aceasta înconjura semnul de pe încheietura surorii mele, iar în partea opusă se afla un cerc cu semnul meu. 

-Egypt, a spus pe un ton părintesc, înțeleg că te preocupă ceea ce ai văzut, dar trebuie să te odihnești. Am crezut că te-am pierdut....că aveai să pleci așa cum a făcut Angela. 

     Îi urmăream orice mișcare. Lacrimile începeau să îi curgă pe obrajii palizi și pentru câteva minute am zărit-o pe accea Blaze de acum doi ani. Am îmbrățișat-o, promițându-i că nu voi mai folosi magia o perioadă, aceasta apropând satisfăcută, în timp ce își trăgea nasul asemeni unui copilaș. 

-Ce zici să mergem să facem niște cumpărături? Eu am nevoie de mâncare nu de aia, am rostit jucăuș în timp ce fluturam  dramatic din mână spre paharul ce îl avea în mână.

     Blaze a chicotic, apoi s-a aplecat spre a ridica valiza ce zăcea nedesfăcută sub pat. A scos puloverul meu preferat și o pereche de blugi și le-a așezat cu grijă pe pat.

-Mergi și spală-te, ne vedem jos!

    Am încuviințat și am pornit spre baie. Am trecut pe  lângă oglindă fără să o privesc. Am promis.. Sora mea mă aștepta afară, în fața mașinii lui Aaron. 

-Nici să nu îți treacă prin cap că te las pe tine să conduci, i-am spus în timp ce mă îndreptam spre locul șoferului. 

    Am condus  până la cel mai apropiat magazin, în mijlocul pustiului, de unde puteam face rost de ceva comestibil. Blaze a sărit din mașină, privind cerul înorat și inspirând aerul umed. Am trântit portiera, cuprinzându-mă singură din cauza adierii reci. Natura era și ea neliniștită, puteam simți murmurul copacilor vibrându-mi prin corp, ceva a dat-o peste cap. M-am încruntat ușor și am putut simți privirea mustrătoare a Syedei pe fața mea, așa că am intrat în magazin. 

     Ne-am pierdut printre rafturile acestuia, fiecare în cautarea a ceea ce aveam nevoie: eu mâcare, Blaze mulțumindu-se cu aprovizionarea cu băii, în partea opusă magazinului. 

     Mă îndreptam spre casă, iar o bufnitură, ce venea de afară, mi-a atras atenția. Am privit pe geam, zărind un copăcel răpus de vântul puternic, chiar în apropierea mașinii noastre, cu câteva păsări agitate ce loveau geamul. Mi-am ignorat gândurile urâte, rotindu-mă pe călcâie pentru a ajunge la casă, însă m-am lovit de cineva. 

    Mi-am pierdut echilibrul, scăpând coșulețul ce îl țineam în mână, acesta împrăștiindu-se pe jos. Înainte să urmez coșul de cumpărături, o mână solidă mi-a înconjurat talia, lipindu-mă de trupul stăpânului acesteia. Un tunet puternic m-a făcut să tresar, strângând haina ce o avea bărbatul de care tocmai mă lovisem.  I-am dat drumul, apoi m-am aplecat să strâng lucrurile scăpate. Acesta mi-a luat-o înainte.

-Poftim, mi-a spus pe un ton gros, fixându-mă cu privirea. Scuzele mele, nu trebuia să mă furișez așa, a continuat întânzându-mi coșul.

    Era înalt, cu o structură a corpului amețitoare; ochii negrii îmi dădeau senzația că ar putea pătrunde în adâncul minții mele, părul drept îi cădea umed pe fruntea palidă și puteam simți un accent vest asiatic în glasul său . Imaginea lui mi-a provocat o senzație grea în stomac și mii de fiori în tot corpul.  Am continuat să îi privesc ochii mari, ce mă urmăreau cu căldură și grijă. Sezațiile ce mi le transmitea acest bărbat erau mixte, făcându-mi rațiunea să o ia razna.

   Am apucat coșul cu mâna stângă, atingându-i în treacăt pielea rece. Un impuls de magie mi-a traversat trupul, putând să simt puterea ce dăinuia în el până în vârful firelor de păr. 

-Frumos tatuaj, a șoptit, afișând un zâmbet inocent în colțul gurii.

-Egypt, haide! Furtuna nu ne va lăsa să plecăm dacă mai zăbovim!

    Am salutat scurt din cap și am urmat-o pe Blaze spre casă, apoi spre mașină. În tot acest timp am putut simți privirea bărbatului pe noi. Natura devenea tot mai neliniștită, iar vântul purta vocile neliniștite ale Celor din Timpul Mort.

-Îi auzi și tu, așa-i? m-a întrebat Blaze în timp ce vira pe poteca spre castel. E ca și cum timpul lor a pornit, de parcă Purgatoriul nu mai e granița....

-Ne avertizează, natura le-a permis să facă asta. E ceva ce o sfidează, iar ei încearcă să ne spună ce, am bombănit privindu-mi înceietura.

   Imediat ce am ajuns acasă a început să plouă puternic. Am alergat până la intrarea castelului, continuând să mă simt urmărită. Am privit în jur, însă nu am zărit pe nimeni. Dezamăgită, m-am ghemuit în fața ușilor, a căror arcadă forna un mic adăpost, privindu-mi sora cum zburda prin ploaie cu un zâmbet uriaș pe față.