.D. A. N. G. E. R. | • JJK.ff • ✔

°ONE°

Ca de fieacre dată, mă îndrept spre casă sub cerul înstelat al nopţii. Străzile erau pustii, cu excepţia unor oameni care deabea ce au ieşit din bar cu nevestele lor care îi târască acasă.

Deschid uşa de la apartament, cu grijă, ca să nu îmi trezesc părinţii. Nu cred că ar fii prea fericiţi dacă m-ar vedea venind la ora asta.

Mă descalț şi merg în camera mea, din fericire nu s-au trezit. Mă schimb în pijamale şi mă pun în pat gândindu-mă la tot ce s-a întâmplat azi.

Sar ca arsă din pat amintindu-mi de tema la vizuală pe care n-aveam cum s-o cer de la ceilalți. Poate vă întrebați de ce, ei bine în clasa mea sunt 30 de persoane și dintre toți 30 eu desenez cel mai decent. Cel puțin asta spune profa.

Mă așez pe scaunul de la birou, îmi deschid telefonul pemtru a căuta ceva de desenat.

Trece o oră de când începusem să desenez iar desenul era aproape fata, mai trebuia doar colorat.

— O să-l colorez în clasă. spun punându-mă în pat.

Dimineața sunt trezită de sunetul enervat al alarmei telefonul. Mă ridic cu greu din pat și merg în baie pentru ami face rutina de dimineață. După care mă îmbrac.

Având în vedere că nu stau aproape de liceu, aleg să sar peste micul-dejun și merg direct spre liceu.

Ajung în stație în timp recort pentru a mă asigura că prind loc în autobuz. N-am avut mult de așteptat până la sosirea autobuzului, mă uit în el și ocup primele două scaune care erau goale.

Ajungem la următoarea stație unde era persoana căreia îi țineam loc. Aceasta urcă și îi fac cu mâna că să vine aici.

— E un miracol că ai prins loc. spune acesta ciufulindu-mă.

Îi zâmbesc iar acesta își pune brațul peste mine.

— Ai crescu sau mi se pare?
— Foarte amuzant... spun uitându-mă în față.

Da, înălțimea mea a fost mereu printre primele subiecte de discuție. Cu toate că nici el nu e prea înalt, dar în comparație cu mine e gignat.

Își pune gluga în cap și se uită în față. Ăsta e persoana cu care mă aflu în relație de doi ani încoace.

Ajungem într-un final în fața clădirii în care ne vom petrece următoarele șase ore. Intrăm în curte și îl aud pe Jimin strigându-mă.

— Andi, ne vedem mai încolo, am ceva de rezolvat. spune acesta mergând spre sala de sport.
— Bine. îi spun mergând spre intrare.

În ultimul timp se purta așa mereu, dispărea din senin sau avea treabă. Dar cu toate astea am încredere în el. Știu că n-ar face minic absurd.

Ajung în clasă înainte imediata după ce s-a sunat și mă așez în penultima bancă de la geam. Profesoara își face apariția și ea iar ora începe.

— Sper că ați făcut tema despre atomi și se înmulțesc aceștia. spune profa de chimie lăsându-și geanta pe catedră.

Ne uităm unii la alți după care la profesoară.

— Să înțeleg că nu?
— N-am înțeles ce aveam de făcut, scuzați-ne. spune toți în cor.

După ce se sună și profesoara pleacă toată lumea vorbea despre Jimin.

— Andi, ai auzit ce s-a întâmplat?
— Nu, de ce? Cine a sărit calul iar? spun uitându-mă la fata care m-a întrebat.
— Um... Nu o să-ți placă dar... Se zice că Sara a fost prinsă cu un băiat în spatele săli de sport.

Acolo se îndrepta Jimin, dar nu are cum să fi fost el. N-ar face asta.

— Nu are cum să fie cine crezi tu că e. îi spun clalmă.
— Ști că Sara era jeloasă pe tine, crezi că n-ar fi făcut asta?

Nu e vorba de Sara, Jimin n-ar face așa ceva. Am de gând să aflu asta chiar de la el.

Ies din clasă și mă îndrept spre scările care duceau la etaj. Pe hol aud aceași poveste.

— Am auzit că s-a lăsat cu semne pe gât.
— Serios?

Intru ca o tornadă în clasa lui Jimin trăgându-l afară.

— E adevărat?! întreb cu o față serioasă.
— Ce să fie adevărat? întreabă acesta comfuz.
— Nu-mi spune că nu ai auzit zvonurile. spun dându-i gluga jos.
— Hei termină, te porți ciudat.
— Dă-ți gluga jos! spun seroasă.
— Andi- îl întrerup.
— Jimin!

Îi dau gluga la oparte și văd că are gâtul învinețit. În acel moment o explozie de sentimente a avut loc în mine, lucru care m-a făcut să izbucnesc în plâns.

— Deci e adevărat...
— Andi, pot să-ți explic.
— Ce să-mi explici? Cum ai putut face asta? spun cu lacrimi în ochii.

Mă întorc și plec de lângă el. Eu care credeam că nu are cum să se întâmple, nu cu noi.

Fiind încă pauză, ies în curte și merg înt-un colț mai retras unde să mă pot descărca. Dar cumva, atunci când vrei să fi singur mereu apare cineva.

— Hei, de ce plângi? se aude o voce calmă.

Îmi ridic capul cât să văd persoana care era în fața mea. Era un băiat destul de înalt și surprinzător de familiar.

Mă uit la el încercând să-mi dau seama de unde îl știu, dar nu-mi puteam aminti.

_________________________________________

Hei tuturor! Ăsta a fost primul capitol rescris :))