Raze din trecut

Capitolul 3

     Trecuseră optsprezece ore din momentul în care făcusem vraja. Dacă nu îi ofereau antidotul în următoarele șase ore, fata murea. Încă mă aflam în celulă și îmi mușcam nervoasă buza de jos. Nu așa mi-am imaginat a decurge revenirea mea pe Pământ, chiar dacă am fost forțată să mă întorc de către tata.

     Ușa metalică s-a deschis cu un zgomot destul de enervant, iar o femeie și doi bărbați și-au făcut apariția în încăpere. Pe femeie am recunoscut-o imediat, o văzusem alături de brunet când bărbatul acela a venit să mă interogheze, sau a încercat. Nu era prea înaltă, însă avea o statură impunătoare și o față rece.

     — Pregătiți-o de transport! le spune celor doi, iar ei fac întocmai.

     Știam ce urma și mi-am dat seama și cine era ea într-un final. Un reprezentant al Casei Țipetelor, loc unde urma să ajung și eu. Nu purta uniformă, deci are un rang destul de important. Cei din clasa de jos trebuie în orice secundă să respecte regulile și vestimentația, în timp ce persoanele cu un rang mai mare pot să mai tragă chiulul.

     Casa Țipetelor este o clădire imensă unde sunt ținuți și torturați trădătorii sau cei care fac rău acestei lumi. Majoritatea, după un timp, sunt condamnați la moarte și aruncați inconștienți într-un portal. Ca să poți să folosești un portal, trebuie să te gândești la locația în care vrei să ajungi, dar dacă îți pierzi cunoștiințele, pur și simplu vei fi pierdut pe vecie în acesta. Uneori, când acest lucru nu li se pare de ajuns, folosesc focul pentru a ne arde și a ne auzi țipetele și urletele de durere. Desigur, privindu-ne cu zâmbetul pe buze. Sunt niște sadici din câte am aflat ultima dată când am fost pe Pământ și sunt sigură că nu s-a schimbat nimic.

     Îmi pun niște cătușe ce aveau scopul de a-mi opri puterile, însă mie doar mi le diminua. Nu încerc să le dau jos, fiind prea slăbită, și mă las împinsă de cei doi, unul fiind vrăjitor, iar celălalt vârcolac. Ieșim din celulă și femeia se apropie amenințător de mine, îndreptându-și degetul arătător în direcția mea.

     — Nu știu ce ești, dar vei fi pedepsită într-un mod ce sigur te va face să ne spui. mă privește cu superioritate, iar eu îmi ridic capul și mă uit la ea indiferent.

     — Vom vedea asta.

***

     Îmi mușc buza până simt gustul sângelui, dar asta nu-mi oprește țipătul de durere ce-mi părăsește gura. Clipesc des pentru a alunga lacrimile și fac exerciții de respirație. Sunt mult mai puternică decât cred ei, trebuie să le demonstrez asta. Poate așa vor face săpături și vor afla de unii singuri ce eram. Între timp, trebuia doar să rezist.

     M-au adus pe masa de tortură.

     Până în momentul de față am fost trecută prin fiecare metodă pe care Casa o cunoștea, însă n-am spus niciun cuvânt. Nici că aș fi putut. Asta a dus la exasperarea femeii, care am aflat ulterior că este, de fapt, mama brunetului. Așa mamă, așa fiu, bănuiesc.

     Încă nu și-a dat seama ce sunt, însă țipetele unui înger provoacă mici dureri celor mai puternici din speciile lor. Spre exemplu, brunetul e cel mai puternic Protector, deci nu mă supăr din cauza durerii ce-o va simți.

     Nimeni n-a mai văzut îngeri, încă de când Iris a apărut. Eu am fost singura care a mai călcat în Lumea Oamenilor și sunt puțini cei care-mi știu adevărata putere. Nu sunt prea prietenoasă, dar în unele misiuni aveam nevoie de ajutor.

     Mai țip o dată când îmi înfige un pumnal în palmă și mă chinui să țin ochii deschiși. Sunt plină de sânge, transpirație și mizerie, și cred că nu voi mai rezista mult.

     — Ce e în neregulă cu tine? Orice ființă normală ar fi fost moartă deja, iar tu nici măcar nu ne-ai implorat să ne oprim. își trece exasperată mâna prin păr.

     — Ar trebui să te întrebi ce e înneregulă cu tine din moment ce te-ai aștepta să te implor. Crezi că dacă ai un rang înalt îți permiți orice? Cum de s-a ajuns ca atunci când cineva nu face ce vrei tu, să-l torturezi? îi reproșez, uitându-mă în scârbă la ea și lăsând-o fără cuvinte.

     — Poate am scoate ceva de la ea, dacă m-ați lăsa să mă joc cu corpul ei, dacă înțelegeți. rânjește vârcolacul și se întoarce spre femeie.

     Fac ochii mari și mă uit spre aceasta. Văd o urmă de ezitare pe chipul ei, dar orgoliul îi e prea mare așa că aprobă. Aproape bufnesc în râs când văd cât de jos au ajuns în ultimele secole. Și se mai numesc Protectori. La naiba cu ei!

     Se apropie de mine și începe să mă muște de gât. Scot un suspin de durere, însă el îl ia în alt mod și rânjește în timp ce-mi face mai multe semne. Lacrimi vor să-mi cadă, însă le opresc la timp. Nu o să accept așa ceva, oricum am acceptat destule. Îi arunc o privire ucigătoare femeii, care se vedea că nu voia să se ajungă la asta, însă faptul e deja consumat. Când dă să mă sărute, se uită pentru o clipă în ochii mei, iar asta o iau ca o portiță de scăpare. Fac contact vizual cu el și înțepenește. Rămâne hipnotizat de puterea pe care o eman și e ochi și urechi asupra mea.

     — Mori! îi zic în timp ce mențin contactul.

     Se dă câțiva pași în spate, apoi încearcă să zică ceva, însă nu poate. Rămâne fără aer. Se ține cu mâna de gât, iar fața i se face din ce în ce mai roșie. Cade în genunchi și scoate niște sunete, din care pot înțelege doar unul singur.

     "Ajutor!"

     — "Regula numărul 73: Violul sau tentativa de viol se pedepsește cu moartea.". Îți sună cunoscut? E o regulă a Casei Țipetelor, sunt mai documentată decât ai putea crede.

     Mă uit la el, în timp ce-i vorbesc, cum își dă ultima suflare pe podea, apoi îmi întorc privirea spre femeia ce mă privea îngrozită. O merita, știam amândouă asta, însă ei nu îi era frică pentru ce i s-a întâmplat lui, ci pentru ce i se putea întâmpla ei.

     Înainte să mai percep ce se întâmplă, simt o înțepătură în partea stângă și ochii mi se închid. Când mă trezesc, observ că sunt prinsă de un perete cu niște lanțuri destul de groase. Încerc să mă mișc, însă simt durere în tot corpul. Încep să văd prin ceață, iar în fața mea apare o față pe care n-am mai văzut-o, dar care îmi pare foarte familiară.

     — Vin după tine, draga mea jumătate! rânjește ea, apoi se risipește și vederea îmi revine la normal.

     Îmi ia puțin să procedez, dar apoi îmi dau seama în ce mare bucluc am intrat, iar acel bucluc poartă numele de Iris.