Povestea Unui Demon II

Capitolul 5

Capitolul 5-Liniște

             Cum  ploaia s-a oprit am dus cumpărăturile în bucătărie. Imelda stătea la masă citind unul din romanele ei preferate, Nate desenând ceva lângă ea. Eu și Blaze i-am privit cu căldură, apoi am început să despachetăm.

-Ce ziceți de o cină normală în seara asta? Fac pastele mele speciale, am spus ținând un pachet de spaghete îndreptat spre cei trei de lângă mine.

-Mie îmi sună bine, am auzit glasul vibrant a lui Aaron în spatele meu, chiar înainte să îmi cuprindă talia și să îmi plaseze un sărut scurt pe obraz.

        M-am întors spre blatul de bucătarie pentru a căuta lucrurile de care aveam nevoie și am observat în geamul opus cum reflexia își menținea poziția. Am încercat să o ignor, începând să pregătesc pastele, dar vocile începeau să îmi pună stăpânire pe gânduri. M-am retras în liniște, fără atrage atenția Syedei. 

      Holul era întunecat, în capăt zărindu-se o lumină din bibliotecă. Am deschis o ușă, ascunzându-mă pentru a evita contactul cu oricine se afla acolo. Am intrat într-o cameră întunecată, cu draperii și perdele închise la culoare  ce lăsau ca lumina fulgerelor să se zărească asemeni unei lămpi defecte aflată într-o loc ascuns. Un pat uriaș se afla în mijloc, fiind singura piesă de mobilier  ce nu era acoperită de un material alb.

-Suntem singure, am rostit soptit.

      Liniște deplină. Nici vocile nu mai spuneau nimic, nici vântul sau ploaia nu puteam să le mai aud. Am analizat camera și am zărit un obiect înalt. Am descoperit oglinda și am aprins o lumânare pe jumătate topită ce se afla sub cearșaf lângă oglindă. Reflexia ce se zărea în oglindă absorbea fumul scos de lumânare, căpătând încetul cu încetul forma Angelei.

- Bună, Cressida! Se pare că natura simte dezechilibrulul, a mormăit în timp ce privea pe geam.

-Cei Opriți îmi tot umblă prin minte, îi simt până în măduva oaselor, am spus cuprinzându-mă cu brațele. De când ne-am mutat aici corpul meu vibrează asemeni unor mii de bătăi de inimi la un loc, magia ce o absorb de câte ori fac o vrajă mă presează....

-Lucifer, a rostitcu glasul tremurând. A rupt bariera dintre Purgatoriu și lumea asta..

   Un tunet ne-a făcut să tresărim, iar câteva păsări ce s-au strâns desupra pădurii din apropierea ne dădeau o stare de neliniște. Vocile au țipat, făcându-mă să mă prăbușesc la piciorele mamei.  Durerea puternică nu îmi lăsa corpul să reacționeze niciunei comenzi pe care i-o dădeam. Am privit cu ochii înlăcrimați la oglindă. Angela dispăruse, lăsând o crăpătură pe mijlocul sticlei. Am simțit o senzație în dreptul urechii ce mi-a trimis fiori în tot obrazul. Am atins cu vârful degetelor  lobul urechii și am simțit cu sângele fierbinte începuse să mi se prelingă în palmă.

    M-am târât până în dreptul geamului, pentru a privi curtea. La intrarea în grădina cu trandafiri, o siluetă familiară statea în mijlocul ploii, ținând deasupra capului o umbrelă largă. Mi-am mijit ochii, fixând  acea persoană. A aplecat umbrela ușor, în semn de salut, apoi s-a întors, pierzându-se printre cardul viu al gradinii. 

    Am început să alerg, întorcându-mă în hol până la ieșirea castelului. Locul unde se aflase bărbatul era ars în forma unui simbol din pentagramă, cel mai mare și mai înfricoșător. Am tresărit când mâna Anei mi-a atins umărul, trăgându-mă din ploaia rece. 

-Lucifer e aici am șoptit, privind-o pătrunzător. 

     Ochii ei s-au mărit, începând să tremure panicați. Din interiorul castelului s-a auzit un sunet ascuțit de parcă ceva s-a spart de podea. Syeda... 

-Dacă Lucifer a evadat, înseamnă că bariera..., a mormăit Ana privind semnul de pe pămant.

-Purgatoriul și lumea celor vii nu mai au barieră între ele...am continuat privind-o fix.

      Ana m-a tras înauntru. Nu am realizat când am ajuns să stau pe unul din scaunele mesei din bucătărie, dar am fost trezită din transă când am simțit privirile arzătoare ale celorlalți asupra mea. Mi-a dat parul după urechi, oprindu-le pe gâtul meu.

-Egypt! Urechile tale, a exclamat Aaron, ridicându-se alarmat după scaun. 

-Sunt bine! Nu pentru mine trebuie să vă îngrijorați. Natura nu e stabilă... Nu am văzut astfel de fenomene cu ochii mei, dar vechiul sabat a scris despre ele în grimoarul lor. Îmi aduc aminte că am citit despre astfel de fenomene ciudate în urma proceselor din Salem. Oamenii ce locuiau în apropierea padurii auzeau tot felul de sunete de păsări și animale chinuite. Sabatul meu susținea că erau spiritele vrăjitoarelor ucise, ce s-au decis să se răzbune și să părăseasca Purgatoriul....

-Dar și eu am ieșit de acolo, l-am auzit pe Hale, nu ar fi trebuit să se întâmple la fel în cazul meu?

-Spiritul tău era legat de al lui Blaze, nu puteai să îți găsești pacea decat dacă și Blaze ar fi murit. Când te-a scos ar fi fost ca atunci când o parte din ea a reînviat, a echilibrat-o, iar asta umărește natura...echiulibru. Lucifer a rupt bariera, ceea ce înseamnă că orice sipirit, alimentat de un sentiment îndeajuns de puternic, poate părăsi Purgatoriul.

      Imelda mi-a întins un prosop cald și umed pentru a mă șterge. M-am ridicat de pe scun, îndreptându-mă spre una din ferestre. Reflexia mea era pală, dar vizibilă. Am rugat-o pe Ana să îmi aducă o lumânare. M-am asezat în genunghi, continuând să privesc reflexia ce mă imita. Am aprins lumânarea lăsându-i aroma să se impânzească în încăpere.

-Vaporis...., am șoptit făcând geamul să aburească, în timp ced fumul lumânării îmi înconjura corpul.