.° Cu foarte mult timp în urmă, când oameni credeau în zei și demoni, au ales să ofere în fiecare an câte o ofrandă, izgonind-o în deasa pădure care conecta cele două lumi, lumea demonilor și a oamenilor. Viețuitoarele păcătoase care trăiau d...
Ochii mi se deschid încet, iar întunericul din jur mă făcu să tremur, iubesc întunericul, totuși îl urăsc atât de mult. Eram încolțită de întunericul amenințător... un strop de lumină, o lacrimă, plină de înțeles, vărsată fără motiv, licărea la câțiva metri distanță. M-am apropiat cu pași mărunți și cu frica lipită de spinare, în fața mea conturându-se o ușă
— Probabil căeieșirea.Mi-am spus eu încet, fiind atentă la fiecare detaliu al imaginii din fața mea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După câteva clipe, mi-am făcut curaj și am pus mâna pe clanța, care era mai rece decât un ghețar în acel moment. Am deschis-o cu grijă și am înaintat cu atenție în tunelul care zăcea ascuns după acea ușă. Ușa s-a închis. Am încercat s-o deschid, dar fără rost.
— S-a blocat. Nu am de ales, trebuie să merg în continuare.
Cu fiecare pas făcut, în fața mea se aprindea câte un felinar. Pereții erau plini de scrieri, așa că m-am apropiat încet, ca să pot citi.
,,În acele vremuri îndepărtate, atunci când tigrul știa să fumeze, iar animalele puteau vorbi cu o voce umană, exista un mic demon. Această creatură, care a petrecut mult timp printre umbre, a început să se întrebe de unde vine și de ce. ,,Cine ma creiat și cu ce motiv?". O dată ce a realizat faptul că era singur, a început să meargă prin întuneric fără o direcție anume. Acesta a călătorit prin lungul și latul tărâmului său, până când a dat de un conac. Acolo a fost primit cu brațele deschise de către demonul care îl conduce. Bătrânul, neavând urmași, a decis să-l facă fiul său".
— Este o poveste despre demoni?, întreb, în timp ce ochii parcă mi se măresc. De ce trebuie să fie tocmai o poveste despre demoni? Nu-i suficient că sunt blocată în acest tunel strâmt și sumbru, care pare să se lungească pe măsură ce înaintez. Acum mai trebuie să citesc și această poveste care îmi dă fiori?!, izbucnesc, rostind propozițiile fără suflare. De ce eu? De ce tocmai eu dintre toți trebuie să pățesc asta? Oh, ce ar trebui să fac?, murmur, sperând să-mi pice un răspuns din cer.
Perspectivă autoare
Fiind confuză de ce ar trebui să facă în continuare, fata a ales să se sprijine de unul dintre pereți tunelului și să se gândească mai în detaliu la următoarea ei mișcare. După o analiză amănunțită a situație în care se afla, a decis până la urmă să-și adune ultimile fărâme de curaj pe care le mai avea și să mai înainteze încă zece pași în față. Deși a încercat să calce cu grijă prin bezna din fata ei, o bucată de noroi, parcă așezată cu intenție în drum, o făcu să alunece. Fie zgomotul produs de trupului ei, care se izbi de cimentul rece, ori mila Celui de sus care o privea, reuși să aprindă un alt felinar, care lumina alte rânduri.
,,Ani au trecut, iar o dată cu moartea celui care l-a adăpostit sub aripa lui, demonul a hotărât să-i calce pe urme, devenind noul conducător al conacului. Deși a crezut, că atunci când va ocupa poziția răposatei creaturi își va linisti mintea tulburată, lucrurile nu s-au dovedit așa de convenabile. Acum trebuia să aibă de a face cu biroul și se implice în primirea și trimiterea ofrandele oamenilor, ocrotindu-i în același timp de molimii, animale și demoni sălbatici, care le dădeau neîncetat târcoale.
Era mijlocul lui noiembrie, când prima ofrandă, trimisă chiar de birou pentru el, își făcuse apariția la ușa conacului. I-a trebuit numai o singură uitătură spre chipul micuței fete, cu păr bălai și ochii cenușii, pentru a simți cum se îndrăgostea. Trupul copilei avea un tremur slab, în timp ce aceata își frământa agitată mâinile, privind în toate direcțiile, parcă căutând o fisură într-unul dintre zidurile nege, prin care să se strecoare. Observând starea în care se afla ființă din fața lui, acesta decise să-i castige încrederea întâi.
După luni întregi de așteptare, când a putut simți că s-a apropiat suficient de mult de ia, demonul și-a domolit glasul, vorbindu-i pe un ton răgușit și blând: ,,Vrei să fi soția mea?'', a întrebat-o el. Simpla propoziție, rostită în numai câteva secunde se repeta cu ecou în capul fetei, în timp ce colțurile guri îi cădeau treptat în jos, iar pupilele i se dilatau, aceasta și-a îngroșat vocea și a spus: ,,Mai bine mor decât să mă mărit cu un demon!". Disperată, a luat-o la fugă pe scări, trăgând cu toată forța de cele două uși masive din lemn, lăsându-le să se trântească în urma ei. Atunci creatura întunecată a jurat că o va găsi și o va face să plătească".
— A fugit? Ce îngrozitor, șopti ea printre buze.
Fetei i s-a făcut pe loc milă de el, iar emoția intesă pe care o simțea față de personajul din poveste s-a amestecat prin amalgamul pe care-l avea în suflet, făcând-o să cedeze. Ghemuindu-se pe jos, își duse mâinile la tâmple, masându-le ușor. Tot făcând acest lucru, o sclipire ciudată i se reflectă în ochiul stâng, iar când ridică privirea din pământ, remarcă un alt felinar, care avea sub dedesubtul lui mai multe fraze.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sperând să fie continuarea ciudatului basm, mititica s-a ridicat rapid de jos și a mers cu pași mărunți într-acolo. Pe măsură ce se apropia, a ales să-și închidă ochii puțin câte puțin. Frica de a nu fi ceea ce-și dorea, era copleșitoare. Peste puțin timp, îi deschise rapid, ținându-și respirația pentru câteva secunde. Zâmbetul cald, care i-a apărut pe chip, parcă radia de fericire.
