Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Bun venit in iad!

~Slender pov~

 Pe treptele cele mari ale palatului. Știu că nu sunt primit aici,însă am nevoie de Ben. Am nevoie de cineva care să poată afla unde este. Simt priviri insistente asupra mea. Aștept ca regina să  își  facă  apariția ,deoarece a zis că  mă va lăsa să îi vorbesc.

  Această liniste mută este spartă de sunetul repetat de tocui care par a lovi violent marmua din care e creata podeaua. Nu pot să nu realizez că ,cei 2 paznici nu scot nici un sunet, nici o suflare. Nimic. Îmi ridic putin privirea în timp ce Zelda își ia locul pe tron. Fac o plecaiune,nu prea adâncă și mă apropii doar câțiva pași. Nu pot să nu observ privirea ei rece care evită contactul meu vizual.

-Unde e Ben?

 Îi tună vocea cu putere. Știu că dorește a mă intimida,însă acesta încercare  eșuează. Sunt constient de faptul că știe ceea ce am făcut cu ani in urmă. Acel moment când am luat acel cub, când am crezut că fac cee ce e mai bine pentru toti. Acel moment a rupt orice fel de prietenie care ar fi putut exista între mine și regina Zelda.

Mustrarea ei continuă în repetate rânduri la adresa mea,amintindu-mi cât de nepăsător și arogant sunt defapt. Are dreptate,chiar așa sunt. Am crezut că acel cub i-se va urca la cap,că va încerca să afle adevarul despre viața lui,despre tot. Recunosc că am fost egoist in momentul in care m-am gandit că acel cub îl va face pe Ben să se întoarcă împotriva mea.

-Știu! Am gresit,iar în fața ta,îmi cer iertare.

-Iertarea nu va rezolva nimic în acest moment. Dar îți accept scuzele. Momentan.

Spuse ultimul cuvânt cu jumatate de gură. Coboram o multime de trepe ce duceau in ceea ce parea a fi o mica teminta. Nu stiu pe ce apasa,dar o usa gigantica se deschide in fata mea. Intram  in ceea ce parea a o camera gigantica . Peretii sunt acoperiti cu sute de cartii, in mijloc se afla un ceaun destul de incapator. Nu pot sa nu observ sticlutele cu ierburi, custile cu animale neobisnuite si sutele de tuburi care pareau scoase din filmele cu savanti.

In jueul meu era agitatie, iar eu nu era cababil sa ajut nici cu un tentacul. P e moment ma simteam imobilizat, din cauza spatiului incarcat, dar nu mai conteaza. Privesc spre regina imbracata acum precum un doctor care priveste foarte atenta o siringa goala.

-Tentaculul!

-Ce?

-Ce ai auzit! Iti fac doar o mica injectie!

-Cu ce te ajuta asta in al gasi pe Ben!?

-Daca nu faci ce iti spun esti liber sa pleci.

Spune sec, iar eu oftez spre nemultumirea mea. O ascult bonsuflat precum un copil mic si ii intind tentaculul.Dupa ce isi umple siringa cu sangele meu de o culoare mov aproape de negru merge se ceaun unde il varsa. Observ cum vreo doua fete si un baiat imbracati in halate albe se invart in stanga si in dreapta.Realizez ca sunt ajutoarele de laborator ale Zeldei.

Timpul parca se scurge din ce in ce mai lent parca dorind sa imi faca in ciuda. Intr-un final exclamatia vesela provocata de o vocea lina ma trezeste stare de somnolenta care mai avea cateva clipe si ma cuprindea complet.

-Domnule? Totul este gata!

Imi zise una dintre fete cu parul roscat si pistrui. Ma apropi de ceaun si observ pe fundul sau un strat care parea destul de subtire.Ma chiorasc la apa neagra asteptand sa se intample ceva. Insa vocea pe care since nu o mai sufar.

-Sari!

-Unde?

-In ceaun! Logic! Haide!

Bag un tentacul si sunt surprins cand observ ca nu ma lovesc de fundul oalei. Il scot spre surpinderea mea intreg si nevatamat. Apoi aleg sa sar in ceaunul destul de stramt pentru un tip slabanog ca mine.

Imi închid ochii când capul meu trece de acesta graniță creată de un instrument gastronomic. Cand picioarele mele simt pământul îmi deschid cu frica ochii.

Imi deschid ochii realizând că mă aflu în pustiu. O cărare îmi limitează privirea. Pietrele negre destul de îngrămădite și reci la atingere parcă plâng. Pot auzi suspine și strigăte disperate. Si atunci îmi dau seama unde am ajuns defapt.

Iluzia de pustiu se destramă sub ochii mei acum fiind doar o cărarea în fața mea fără ocol. În jurul meu e doar o stanca asemănătoare cararii. Gri. Rece. Plansa.

Pe masura ce înaintez vocile se aud mai tare, înnebunind persoanele liniștite ca mine. Imi acopăr urechile cu tentaculele dorind a estompa sunetul insistent. Încercarea mea da greși. Sunetul parcă era în capul meu. Nu puteam scotea ceva din mine fără consecințe.

Într-un final mă opresc. În depărtare, o poartă, mare ai neagră precum noaptea îmi atrage privire. Rămân socat de ceea ce văd. Abia acum teoriile mele de la începutul drumului serpuit, îmi este confirmat.  Abia acum conștientizez cât de grea îmi va fi misiunea.

Gândurile îmi sunt întrerupte de o serie de pași apăsați și clari. Privesc cum înafara porții ies 2 persoane destul de solide. Porțile rămân deschise și mă gândesc la cum pot pătrunde în acea lume a morții.

La scurt timp sunt aduse mai multe targi în care probabil se aflau corpuri moarte sau aproape de moarte. După lungi șiruri de trupuri privesc cum câțiva "deținuți" trec pragul porții metalice.

Analizez destul de mult situația. Trebuie sa intru neobservat ceea ce este destul de dificil din cauza înălțimii mele. Nu imi pot face un plan din cauza sunetelor care mă înconjoară, dar încerc totuși a-le ignora.

După mai multe ore de deliberări în singurătate găsesc o oarecare soluție. Seara se lăsase. Lumina celor 2 corpuri cerești de pe bolta cerească reflectă o lumină mai slabă decât ziua.

Imi dau cu niște țărână pe față, integrîndu-ma. Mă lipesc de ceea ce părea un zis despărțitor pentru a mă camufla. Consider ca este destul de bine și pornesc la drum.

Cu pasi marunti, calculați și fără vrun sunet, ma apropii de cei doi indivizi. Intru intr-o scurtă panică când văd că pleacă de la locurile lor. Apoi inspirația și rațiunea ma lovesc deoarece era ora pentru schimbul de gardă. Profit de aceasta întâmplare pentru a trece mai repede.

În final trec de poartă care îmi ura:

"Bun venit în iad!"

________________________________________
1061 de cuvinte

Mama de cand nu am mai scris.

Știu ca probabil am fost data dispărută pe toate posturile TV, doar ca a 9a e mult mai grea decât îmi imaginam mai ales cu pandemia asta.

Ca sa va pun scurt la cu viața mea.

1. Am relație. (Iar)

2.Am cea mai rea profa de mate care nici nu explică bine

3. Nu am intrat la colegiu. Am intrat la tehnologic pe comerț. Chiar dacă aveam medie de colegiu.

4. Urăsc pandemia. Urăsc masca. Urăsc școala online.

5. Aseară m-am culcat la 12 m-am trezit azi la 7 sa fac teme, dar am ales să scriu aici. Si asa e programul meu de școală.

6. Mi-a fost dor de locul acesta, chiar dacă a devenit cam pustiu.

7. Mă gândesc sa finalizeze deja cartea. Știu ca nu o mai citiți. Nu mă deranjează.

8. E posibil sa ne vedem in vacanță de Crăciun.

9. Sper ca va place capitolul. Pentru cei care îl citesc.

10. Imi pare rău că l-am făcut atât de mic. Știu ca trebuia sa să îl fac de minim 1500 de cuvinte, dar am zis sa il las mai mic și să il postez.

Va pwp