SUGAR and SPICE ✔

Capitol bonus - Numele tău

-Mama? Copii de la școală spun că am un nume ciudat.

Întrebarea fusese livrată într-un mod atât de sincer și pe un ton atât de firav încât o făcu să scape paharul pe care îl spăla în chiuvetă. Doar ce terminase de pregătit prânzul copilului – un sandwich cu piept de curcan și salată alături de un iaurt de băut simplu – iar acum spăla câteva vase ce rămăseseră de la micul dejun și pe care nu apucase să le spele. Era o zi de primăvară însorită, dacă nu, chiar prea călduroasă pentru luna martie și era vineri, ceea ce însemna că Damon termina școala la ora unsprezece.

Zilele de vineri erau preferatele ei pentru că era ziua în care petrecea cel mai mult timp în compania băiețelului, doar ei doi, făcând exact ce îi tăia capul. Damon avea șapte ani și era cel mai dulce și cel mai frumos copil din lume. Era persoana pe care ea o iubea cel mai mult pe lume și unica persoană a cărei părere conta cel mai mult. Se întoarse către el, analizând felul în care mesteca, întrebarea pe care o adresase fiind de mult uitată. De cele mai multe ori mintea îi mergea cu o sută de kilometrii pe oră – acum punea o întrebare, acum voia să afle răspunsul la altceva.

Băiețelul era un copil minune, deschis și dezinvolt. Moștenise inima ei bună și părul arămiu, dar în celelalte aspecte era leit tatălui său. Harley nu fusese deloc geloasă în privința asta, chiar dacă se spunea că băieții trebuie să semene pe mame – Dumnezeu știe că Josh, fratele ei mai mare, arăta pe zi ce trece tot mai mult ca mama lor. Adora faptul că se putea uita în ochii copilului ei și să i se întoarcă acea privire aurie și inteligentă, sfredelitoare și calculată ce îi aparținea lui Nicholas.

Își iubea băieții enorm de mult și nu l-ar schimba pe Damon în niciun fel.

Încercând să adune cât mai multe cuvinte, Harley pierdu noțiunea timpului și faptul că nu îi răspunse băiețelului la întrebare. Se auzi ușa de la intrare și vocea puternică a bărbatului ei strigându-i pe amândoi.

-Tati! urlă băiatul înapoi și într-o secundă sări din scaun și dădu buzna afară din bucătărie. Îl auzi pe Nicholas râzând și pe Damon chiuind de bucurie și zâmbind în sinea ei, ridică paharul uitat din chiuvetă și continuă să-l spele.

Câteva secunde mai târziu Nicholas intră în bucătărie, Damon agățat de gâtul lui și sprijinit în șold. Era puțin prea mare ca să mai fie cărat în brațe, dar să-l țină pe băiețel în brațe era probabil cea mai mare plăcere a lui Nicholas. Băiatul îi povestea tatălui său despre ziua fascinantă de care avusese parte la școală, mărturisind spășit că fusese plin de acuarele din cap până în picioare, dar că doamna profesor îi spusese că tabloul său avea să fie înrămat și expus în clasă.

-Iar mami mi-a făcut un prânz bun! Termină Damon cu un zâmbet știrb în direcția tatălui său. Cel din urmă râse, plasând un sărut pe fruntea copilului înainte de-al pune la locul său în scaun.

-Păi atunci termină-l pe tot.

-Da, domnule! Salută băiatul sarcastic, înainte de a se întoarce la mâncarea lui.

Nicholas se îndreptă de spate și se apropie de Harley care își ștergea palmele de un prosop. Se ciondăniseră puțin de dimineață, înainte ca Nicholas să plece la lucru, iar ea uitase în totalitate de ce fusese supărată pe el în primul rând. Asta nu însemna că nu putea să facă pe supărata pentru încă câteva minute. Anii trecuseră peste amândoi, și cu bune și cu rele, dar cumva toate momentele petrecute împreună i-au făcut să se îndrăgostească și mai tare unul de celălalt. Când Nicholas ajunse în dreptul ei, ea își feri privirea.

-Nu-ți merge, declară el pe un ton amuzat. Te văd că vrei să zâmbești. Își lăsă capul într-o parte, de data asta reușind să-i prindă privirea, și făcând-o să izbucnească în râs.