NOCIVI

♡12♡

*Fragment bonus - Joel*

Sunetul metalic... Împuşcătura... Închid ochii, aşteptându-mi moartea... Sunt capabil de orice pentru ea, sunt capabil să îmi dau şi viaţa de dragul ei...

Deşi zgomotul a fost asurzitor, nu simt nimic, nicio durere... Mă întreb dacă timpul s-a oprit în loc şi îmi fac curaj să deschid ochii pentru a vedea ce se întâmplă. O văd pe cea pe care o iubesc cu toata ființa mea, întinsă pe jos, iar tricoul îi este pătat de sânge, reuşeşte să facă doi paşi spre mine pentru a se prăbuşi în brațele mele. Simt că nu pot face nimic pentru a o ajuta şi nu Înțeleg cum am putut fi atât de laş încât să uit să o protejez.

- Rezistă, amor, spun singurele cuvinte pe care le pot rosti.

- Te iubesc, şopteşte printre lacrimi şi respiră cu tot mai multă dificultate.

O ridic în brațe şi i-o dau lui Erick, care este înmărmurit lângă maşină. Îl ajut să o lase pe bancheta din spate a SUV-ului negru pe care l-am închiriat, apoi îl rog să o ducă la spital cât mai repede posibil. Mara protestează, rugându-mă să merg cu ei, dar am ceva mai important de făcut.

Erick porneşte motorul si pleacă, iar eu, fierbând de furie, îl lovesc pe unul dintre oamenii acestei jigodii, îi iau pistolul şi fără să gândesc, îndrept arma spre Jayden şi trag.

Nu îmi vine să cred că am ajuns... un criminal... Dar dragostea te determină să faci lucruri nebuneşti.

În timp ce Erick o duce la spital pe iubita mea care se zbate între viață şi moarte, eu sunt încătuşat şi dus la secţie de poliție, locul în care nu mă aşteptam vreodată că voi ajunge. Nu sunt capabil să mai scot niciun cuvânt, sunt aici, dar sunt absent... Nu ştiu dacă l-am omorât sau nu şi nu ştiu nici cât de grave pot fi consecințele faptelor mele.

Tot ce vreau să ştiu este dacă ea este bine...

Mara: "Dacă am urât vreodată ceva, au fost acele seriale în care fata este incapabilă să aleagă între doi tipi şi se crează un triunghi amoros toxic pentru toţi trei, exact aşa mă simt eu acum şi nu vreau să permit să se întâmple asta, sper că nu este prea târziu."

Mă trezesc într-o cameră complet albă, iar durerea din partea superioară a abdomenului mă face să realizez că tot ceea ce s-a întâmplat a fost realitate şi nu un coşmar, deşi nu prea îmi mai amintesc nimic după ce m-am aruncat în faţa pistolului doar pentru ca Joel să nu fie rănit, deoarece nu suportam gândul ca el să sufere, deşi eu am suferit atât de mult din vina lui. Adevărul este că îl iubesc, da, îl iubesc după toate cele întâmplate şi aş fi dispusă chiar să dau totul uitării şi să o luăm de la capăt, mi-a demonstrat că mă iubeşte, iar eu mi-am dat seama că viaţa mea fără el nu este la fel de luminoasă.

Mintea îmi este înceţoşată şi îmi amintesc vag că Erick plângea în drum spre spital, dar nu îmi pot aminti dacă Joel a venit cu noi sau nu, cel mai probabil este pe hol, aşteptând să mă trezesc. Îmi doresc să mă ridic, fac o încercare jalnică, dar îmi este imposibil din cauza durerii, dar şi a perfuziei pe care abia acum o observ. Mă aşez înapoi pe patul îngust de spital, iar în scurt timp uşa se deschide şi îl zăresc pe Erick, zâmbeşte când vede că m-am trezit şi intră, luând loc pe scaunul din dreapta patului meu şi apucându-mă de mână.