Sinceritate Încredere Speranță

1. Sinceritate

,,Sinceritatea a ajuns o adevărată bijuterie. Pentru că e mai rară decât aurul." - Vasile Ghica

Se spune despre cuvinte că sunt vocea inimii și preludiul faptelor, dar mie îmi place să cred că ele sunt o boală, dar mai mult decât atât, sunt medici ale minților bolnave, care fără exprimarea gândurilor prin cuvinte ar rămâne mereu o epavă, un suflet fără viață.

Oamenii nu conștientizează încă că ei dețin cea mai letala armă a universului: cuvintele. Ele pot distruge un om mult mai profund decât orice altceva, iar acesta, odată distrus, poate alege dacă să continue șirul distrugerilor sau să-l termine odată pentru totdeauna.

Aș minți dacă aș spune că de cele mai multe ori oamenii aleg să nu distrugă prin cuvintele lor, iar acest capitol intitulat Sinceritate nu ar mai avea rost; așa că aleg să spun adevărul: Majoritatea oamenilor din zilele noastre aleg calea ușoară, în care aleg să umilească și să distrugă folosind cuvinte nemiloase, în loc să mângâie, să aline și să vindece folosind cuvinte blânde și pline de afecțiune.

*

„Fii sincer faţă de tine însuţi şi atunci nu mai poţi fi fals faţă de cineva." — William Shakespeare

Onestitatea și integritatea sunt principalele calități ale oamenilor cu caracter. Iar pentru a le avea, trebuie să fii sincer! Sincer în egală măsură cu tine și cu ceilalți...

Încă din copilărie am fost învățați că sinceritatea este cea mai importantă în relațiile cu cei din jurul nostru. Dar cum se face că odată cu înaintarea în vârstă uităm această învățătură, făcându-i loc minciunii?

Pe cine încercăm noi defapt să impresionăm? Pe persoanele care vor sta în viața noastră o scurtă perioadă de timp? Merită? Persoanele cu adevărat valoroase, în care merită să ai încredere, nu vor fi impresionate de o minciună fără valoare, din contră, vor respecta și mai mult faptul că avem încredere încât să le spunem adevărul așa cum este el, rău sau bun.

                                                                          *

Decembrie... Luna cadourilor, a fericirii, a lucrurilor frumoase.. Sau cel puțin așa se spune. Dar pentru mine această lună a însemnat sfârșitul unui capitol din viața mea. Atunci mi s-a furat toată inocența, fericirea și speranța.  

 E ciudat cum unele lucruri sfârșesc, cum oamenii se schimbă, dar acum tind să cred că, defapt noi ne schimbăm și ajungem să cunoaștem și să înțelegem ce este cu adevărat important pentru noi. Și ne îndepărtăm...

- Ema! Draga mea, de ce nu răspunzi? spune mama intrând în cameră ca un taifun.. Ah, de-aia nu răspundeai, dându-mi căștile din ureche. Încearcă te rog să nu mai asculți muzică atât de tare și să visezi cu ochii deschiși. Uite ce zi frumoasă este astăzi. Hai vino, avem musafiri.

- Mama, e 9 dimineața. Ce om normal vine în vizită la ora asta?

-Surpriză. Ia-ți ceva drăguț pe tine și ne vedem jos. Aa, și fă ceva cu părul ăla, arată de parcă păsările și-au făcut cuib în capul tău.

Îmi iubesc nespus mama, dar obsesia ei pentru cum arăt în fața prietenelor ei, începe să-mi scoată fire albe. Înțeleg că având titlul de "Avocata anului", nu poate apărea în public cu fiica ei nearanjată, dar de data asta întrece măsura. Suntem acasă. Mă întreb care din prietenele ei sclifosite au mai venit acum. 

Mă pregătesc repede și cobor scările în fugă.

Ajunsă la baza lor înlemnesc.

-Tu...

-Bună, Ema.

-B..bună, Christian?!

În fața mea stătea Satan cu ochii albaștrii. Omul care în urmă cu 3 ani era totul pentru mine. Persoana din cauza căruia eu...

- HELLO! Pământul către Rățușca cea urâtă. Sau lebada. I-a întoarce-te tu puțin. Hmm.. Mama, mama, ce bomba te-ai facut!

- Christian D! Cum îndrăznești să vorbeşti aşa? Ție nu ți-e...

- Draga mea, lasă băiatul în pace, glumea și el.

Mamei i se păru amuzantă replica Diavolului, aprobându-l din priviri.

-Dar, mamă...

-Să nu te aud. Chris, dragul meu, sunt sigură că aveți multe de vorbit, așa că eu mă retrag. Aa, și, Ema. Poartă-te frumos.

- Bravo, lasă-mă sigură între lupi. şoptesc cât să mă audă doar mama.

-Deci, Ema..

-Gura! Știi ceva? Eu m-am purtat frumos cu tine şi nu te-am dat afară pentru că era mama mea aici. Dar e timpul să pleci. Sau plec eu!

- I-a stai așa. Unde vrei să fugi? Nu ți-a fost dor de mine?

Christian se apropie de mine cu paşi apăsaţi încât pot să jur că podeaua din sufragerie mai are puţin şi urlă de durere. Privirea ni se întâlneşte şi simt deja cum îşi lasă amprenta în sufletul meu. Normal că mi-a fost dor de el. Obişnuiam să petrecem fiecare zi împreună, până când...

-Pământul către Ema. Chiar nu ar mai trebui să porți tocuri. Se pare că alea, arătă spre pantofii mei, te înalță până între nori și nu mai știi să cobori înapoi.

-Vezi? de-asta nu mi-a fost dor de tine imbecilule. Se poate să te porți și tu frumos măcar o dată?

- Și când mă comportam...

Chris se opri brusc. Zâmbetul îi pierii de pe față, iar privirea i se întunecă rapid. 

- Hh.. își drese vocea. Ar trebui sa merg acasa. este târziu.

- Este 10 dimineața, aiuritule.

-Da, este târziu.

-Chris. mă apropii încet de el, luându-i mâna într-a mea. Știi, nu trebuie să te simți prost. Ce a fost, a fost. Asta nu înseamnă că lucrurile trebuie să fie ciudate între noi.

- Stai așa, păpușă. Tu, facu o pauză, crezi că mie îmi pasă ce a fost în trecut? Începu să râdă zgomotos. Ești de-a dreptul patetică.

Inima mea parcă a trecut de la tahicardie la bradicardie instant. Picioarele îmi amorţesc şi tot corpul începe să mă doară. În minte îmi vin ultimele noastre cuvinte:

"Pe buzele tale vreau să fiu doar eu, eu cu numele pe care-l vrei tu... Vreau să fiu al tau, iar tu a mea. Pentru totdeauna"

Îmi sună în cap exact ca bormașina vecinului în timpul sesiunii. Tare. Clar. Și nu se oprește...

"Pe buzele tale vreau să fiu doar eu" .