The New Generation

Capitolul VI

Continui să alerg, conștientă totuși de riscurile pe care mi le asum, apropiindu-mă de laboratoare.

Sunetul făcut de o alarmă încă se poate distinge în tot acest zumzet neliniștit. Dintr-un difuzor o voce încearcă să liniștească sufletele, ordonându-ne să rămânem în camere, dar fără sorți de izbândă. Nu îmi place să respect regulile.

Trec rapid prin holul de la parter. În viteză trec pe lângă un puști care poate controla fulgerele, îl ating ușor și simt cum mă pişcă pielea, dar nu dau importanță, nu deocamdată. Toți suntem stresați și dacă aș fi putut, prin absurd, să invoc focul, clădirea era deja la pământ.

Văd ușile de la ieșire. Mai am puțin. Într-o fracțiune de secundă le împing cu putere și ies în noaptea sufocantă.

Aproape uitasem de prietena mea. Îmi întorc privirea spre ea. Este lângă mine și nu respiră la fel de greu cât o fac eu.

Are ochii țintiți spre priveliștea care ne înconjoară. Pare speriată.

Îmi fac curaj și pe față mi se întipăreşte o expresie îngrozită când stau față în față cu un elev care face parte din elita școlii.

Are hainele arse. Ochelarii care îi poartă de obicei au dispărut. Corpul îi tremură violent, nu pare rănit grav, dar sigur a trecut prin momente de groază. În spatele lui focul acaparează o zonă din ce în ce mai mare. Trebuie să fac ceva.

-Hei Zack, ești bine? Ce se întâmplă, poți vorbi?îl întreabă Tori liniștită.

Câteodată nu înțeleg cum poate fi mereu atât de calmă în momente limită. O admir pentru asta, dar mă și sperie.

-Nu, nu știu ce s-a întâmplat, a fost o explozie, eu ieșeam atunci din clădire... Cred... cred că ceilalți sunt încă înăuntru, spune bâlbâindu-se tânărul.

-Haide Tori! Să ne grăbim, mă precipit eu.

-Stai calmă, ce vrei să faci? Trebuie să căutăm ajutoare, iar Zack este rănit. Dacă nu te crezi un super erou ar trebui să aștepți aici, sau să te întorci. Instructorii sigur pregătesc un plan.

-Despre ce vorbești? Nu pot sta cu mâinile în sân și să aștept. Mă duc să văd dacă mai găsesc pe cineva. Nu pot aștepta! strig eu în timp ce mă îndepărtez.  Nu sunt așa de neajutorată cum crezi tu!

Sunt nervoasă, nu am nicio putere deocamdată, pe lângă faptul că mă vindec mai repede decât e normal, dar asta nu înseamnă că nu pot ajuta.

Alerg cât de repede pot. Flăcările sunt uriașe, nu văd mai nimic, niciun semn de la vreun om.

Înaintez atent, aproape mă împiedic de un ornament de grădină. Mai am puțin, dar încep să mă tem. Încă 50 de metri.

-Ești cea mai încăpățânată persoană pe care o cunosc!

Zâmbesc în sinea mea.

-Să fim sincere: tu nu prea cunoști oameni, roșcato!

-Da, mă rog, poate. Uite: ține.

Mă uit la ea, se transformase. Urechiușele adorabile, care însemnă pericol ,se înălțau încrezătoare din bogatul ei păr. Știam sigur că apăruse și coada pe care ea o urăște, iar culoarea pielii ei se închisese. Mă uitam la mâna ei.

Îmi întinsese un pistol.

-Tori! Ce na..?

-Sssss, ai încredere, e periculos. După ce ai plecat ca o tornadă, am continuat să îl interoghez pe Zack. Mi-a spus că el nu știa nimic despre un experiment care ar fi putut cauza asta, spuse arătând cu bărbia clădirea care se întinde în fața noastră. Asta înseamnă că, ori nu este el informat bine, sau...

-Cineva a cauzat intenționat explozia, o completez eu.

-Mhm... acum tu ai mai mare nevoie decât mine de ăsta. Deci...pornim?

Încuviințez cu o mișcare rapidă a capului.

-Vorbim mai târziu despre deținere unei arme și procurarea ei.

Ne deplasăm rapid, dar atent. Tori grațios, ca o gazelă, iar eu ca un bolovan, fac tot ce pot!

Simt pârjolul pe propria piele. Parcă imaginile care se derulează în fața mea sunt dintr-un coșmar, dar sunt conștientă că nu sunt prinsă în universul subconștientului meu.

Ar fi o prostie din partea noastră să intrăm, de fapt. Dacă nu găsim pe nimeni afară care este rănit, ne-am pus viețile în pericol degeaba.

-Deci, ce facem acum? întreb cam stânjenită.

-Păi tu ai fost cea care te-ai aruncat cu capul înainte. Ce facem, darling?

Nu răspund, nu m-am gândit atât de departe.

Tori oftează zgomotos, intenționat.

-Ce te-ai face fără mine? 

Mă uit la ea suspicioasă.

-Explică, îi zic curioasă de ce îi trece prin minte.

-Păi, Zack era bine, deci l-am trimis după Monica, ea, știi tu, poate îmblânzi cumva flăcările. Și după Elena, ea poate ajuta la stingerea lor.

O privesc uimită.

-Tu, cea mai independentă persoană pe care o cunosc, ai cerut ajutorul cuiva.

-Nu eu, l-am obligat pe tocilar să o facă. Nici tu nu cunoști multă lume, spune făcându-mi semn cu ochiul, sincera insensibilă.

-Deci, acum așteptăm aici, degeaba?

O văd pe Tori pregătindu-se să îmi răspundă, dar se încordează dintr-o dată.

-Asta lipsea acum, spune mai mult pentru ea însăși.

Fiind o Felină, poate simți pericolul. Mă pregătesc și eu pentru orice atac. Suntem în dezavantaj, focul continuând să crească.

-Ce facem? o întreb cu voce joasă.

Ea tresare, era concentrată, parcă uitase de prezența mea.

-Hannah, patrupedele sunt prin preajmă, iar luna e pe cer. Avem puțin noroc cu focul de care se sperie, corect?

Aprob aproape imperceptibil.

-Deci suntem între ciocan și nicovală,concluzionează partenera mea.

-Fetele unde sunt? Le poți simți apropiindu-se?

-Da, aproape au ajuns la ușile clădirii, dar nu cred că vor ieși.

-Se pot speria de incendiu? întreb eu inconștietă de toată situația.

-Nu, Han, idioții ăia au început să înconjoare clădirea și se simte ceva ciudat, parcă sunt controlați de cineva sau ceva și nu îl pot simți nici măcar pe Tim.