Jurnalul lui Emily

Capitolul II: Cel mai DULCE cadou

   Începând cu prima zi din săptămână, Emily reîncepuse să simtă gustul amar al vieții. La sfârșitul fiecărei zi de cursuri, pe parcursul drumului ce ducea spre casa ei, În Ochii lui Emily era dintr-o data proiectată o serie de imagini repetive, imagini care o aratau pe ea singură, plângând în genunchi. Aceasta plângea atât de mult încât era înconjurată de lacrimi, stătea într-o baltă de lacrimi negre, voluminoase, iar la atingerea solului acestea parcă provocau o cutremurare a pământului.
În timp ce colinda poteca ce ducea spre locuința sa, pentru a se trezii din această bulă de întuneric,  își dădea câteva palme peste frunte pentru a-si reveni la normal. Încercase și cu apă, însă nimic n-o putea deconecta de firul care face legătura între ea si acele imagini dubioase.
Zile treceau, iar ea avea să întâmpine aceleași situații până în a cincea zi a săptămânii.

      Chiar și nedormită, Emily sărise din pat cu o energie de intensitatea celei electrice.
13 iunie, ziua în care Emily împlinea 16 ani, 16 ani de jonglare cu două emoții aflate la poli opuși, și mai exact 3 ani de când mama sa s-a îndreptat spre o altă cale.
      Dornică și curioasă, dar cuprinsă de un sentiment puternic de singuratate, Emily nu știa cum să reacționeze, dacă să se bucure de prezent și să fie optimistă cu privire la viitorul său sau să cadă în golul pe care-l purta permanent în interiorul ei, gol creat de amprenta solidă a trecutului ei.

     Trezindu-se, unul dintre primele acțiuni pe care le făcea era să-și noteze gândurile și așteptările pe care le are pentru parcursul zilei.
Situația imaginilor care i se redau în timpul intoarcerii spre casă, îi penetrau bula roz în care era, așa că la nivel de haine/ținută a ales să poarte haine care erau compuse la nivel estetic, din nonculorile: alb și negru. Totuși că să se detașeze puțin de rutina, a ales să folosească un machiaj puțin mai proeminent, evidențiat prin culoarea roz aprins a rujului folosit.
      Ajunsă la școală, colegii alături de toate cadrele didactice au întâmpinat-o cu o mică petrecere. Toți cei din clasă au început să-i cânte La multi ani!, cu un zâmbet cât se poate de sincer și o energie atât de pozitivă încât sărbătoritei i se formau mici lacrimi la colțurile ochilor și totodată simțea o sudoare puternică pe fruntea sa, Emily era surprinsă din calea afara și foarte emoționată, atât de emoționată încât rămăsese fără cuvinte.
Fiecare dintre cei prezenți a îmbrățișat-o cu o căldură apropiată de cea maternă. Aceștia au legat-o la ochi cu scopul de a-i prezenta restul surprizei onomastice.

Emily e ghidată usor de doamna dirigintă a clasei și de colega ei de bancă. Emily se împiedică brusc, îi cade eșarfa de la ochi, iar ochii ei se ridică incet și cu prudență, iar cand ajung la nivelul surpizei, aceasta se înroșește la față și sare precum un iepure cand se sinte în pericol. Își flutură mâinile cuprinsă de fericire, timp în care observă cât de mare este tortul pregătit de cei din jur și că acesta are un mesaj pe partea superioară a sa:

"Ne bucurăm că o fată atât de puternică și frumoasă face parte din colectivul nostru. Suntem încântați că te afli printre noi și îți mulțumim pentru că în ciuda vremii proaste, tu alegi să obervi întotdeauna sorele și să împarți din căldură lui cu noi.
Noi, atât colegii, cât și profesorii îți dorim un viitor cat mai colorat! LA  MULȚI ANI, EMILY!"

      Ochii lui Emily erau în ipostaza de a sării din orbite, pur și simplu era fascinată de tot, de la primii pași pe care i-a facut până la citirea mesajului emoționat scris pe tort.
De asemenea, lângă tort erau așezate niste poze cu colegii săi, poze din copilăria sa, poze care i-au făcut inima să se întoarcă la 180°.
Tot ceea vazuse, de la primii pași făcuți, până la căderea eșarfei de pe ochi și vederea tortului, totul era incredibil, Emily se simțea incredibil și asta e tot ce conta.
Cu toții s-au așezat la o masa ce se întindea pe o bună parte din  spațiul clasei, pentru a servi tort.