.D. A. N. G. E. R. | • JJK.ff • ✔

°NINE°

- Andreea, mai ai zece minute! strigă acesta de lângă scări.
- Vin acum! spun aruncând geata cu haine în cameră.

Alerg pe hol și cobor scările în viteză. Trec pe lângă Jungkook și mă opresc în fața uși. Acesta se uita la mine amuzat în timp ce vinde după mine.

- Nu ești chiar așa neîndemânatică pe cât pari. spune acesta ieșind pe ușă.
- Iar tu nu ești la fel "mare și tare" pe cât pari. îi spun luând-o înainte.

Ajungem în fața mașinii sale, unde șoferul ne aștepta deja. Ne urcăm iar șoferul ne duce în fața clădirii unde ne vom petrece următoarele șase ore din zi.

Urcăm scările până la primul etaj unde era clasa mea. Acesta se uită la mine pentru câteva secunde, după care spune:

— Dacă nu sunt la poartă când termini orele să mă aștepți. spune plecând spre clasa lui.
— Bine. îi răspund, intrând în clasă.

Închid ușa clasei și toată lumea sare pe mine.

— Ce e între voi doi?
— Ai trecut de la Jimin la Jungkook? Și spui că nu ești curvă. se aude vocea aceea insuportabilă din colțul clasei.

În momente că astea i-aș spune tot adevărul pe față, doar că nici eu nu sunt sigură care este adevărul. De ce se întâmplă toate astea cu mine și care e motivul accidentului care a omorât-o pe mama.

Însă vreu, nu, trebuie să aflu toate aceste lucruri, doar că aici mai intervin și acei indivizi care, apatent sunt pe urmele mele. Cu toate că nu cred în ei, dar dacă Yoongi a fost atât de serios când spunea să stau cu Jungkook,  n-aș prea vrea să risc.

— Andi, e adevărat, tu și Jungkook sunteți împreună? întreabă o fată din clasă.
— Normal că nu, e un prieten de-al fratelui meu. De aia am veni cu el. spun dându-mi ochii peste cap.

Mă așez în bancă și aștept să vină profesorul. Pentru prima dată în această viața mi-aș fii dorit să vină mai repede profesorul suplinitor de istorie.

Într-un final intră și acesta în clasă. Ora începe iar acesta făcea prezența. Toată lumea se pregătea le tot ce e mai rău având în vedere că începuse direct cu prezența.

— Andreea Min! strigă acesta.
— Prezentă! îi răspund ridicând mâna.

Și cu aceste nume rostite, profesorul ne aduce la cunoștință că vom da test.
La urma urmei există ceva mai frumos decât testul? Huh? Oră liberă? Vezi-ți de treabă.

După două ore chinuitoare însfârșit vine pauza. Ies din clasă și mă îndrept spre curte. Nu mai pot suporta să stau cu față aia în clasă, mereu îi întoarce pe toți împotriva mea.

Ajung afară, aerul era rece iar la altitudinea unde eram ceața nu se evaporase încă.

Mă așez pe banca de lângă sala Mare de sport, bucurându-mă de clipele de liniște. Clipe care nu durează mult de altfel... Niciodată nu durează mult.

— Îți dai seama că vei îngheța așa, nu? îi aud vocea lui Jungkook.
— Nu mi-e frig. îi răspund uitându-mă spre el.

Ce-i drept e destul de frig afară, dar nu vreau să mă întorc în clasa aia.

— Andreea fă-ți un bine și întoarce-te în clasă. spune acesta cu o voce serioasă.
— Și dacă nu vreu?
— Huh! Te comporți ca un copil de cinci ani, ce e cu tine? întreabă din nou.
— Nu vreu să mă întorc în clasă până ce nu se sună, atâta tot. îi spun uitându-mă în ochii lui.

Acesta mă i-a pe sus și mă duce înauntru-l clădirii.

— Acum spune-mi motivul.
— E o persoană în clasă pe care n-o suport i-ar sentimentul e reciproc. Așa că în loc să mă cert cu ea toată ziua mai bine o evit.
— Și pentru asta trebuie să răcești? întreabă acesta amuzat.
— Hei! Nu mai râde! spun înghiontindu-l ușor.
— Ve-ți rezolva voi as- nu termină ce are de zis și se lasă ușor pe umărul meu.

Acesta avea o mână la piep iar cu cealaltă se ținea de mine. Exact cum s-a întâmplat data trecută. Mă uit la el puțin panicată însă acesta începe să-și revină din orice ar fi fost asta.

— Ce se întâmplă cu tine? îl întreb îngrijorată.
— Nimic serios, stai liniștită. îmi răspunde calm, însă din vocea lui se putea vedea clar că ceva nu e în regulă.

Acesta încearcă să se aplece la nivelul meu însă nu reușește, scoțând un sunet de durere.

— Nu e nimic serios? Atunci de ce nu poți să te apleci? îl întreb cu o privire serioasă.
— Uite, îți explic mai încolo bine? spune sprijinindu-se de stâlpul e lângă mine.
— Ca data trecută?
— Nu fă pe grozava cu mine, n-o să mear- se oprește brusc respirând sacadat.

De parcă toată situația asta nu era de-ajuns, clopoțelul începe să sune iar toți cei care erau afară veneau spre intrare, același loc unde eram noi. Acesta observând acest lucru, îmi face semn să mergem sus.
De parcă acolo nu ne vor vedea.

Urcăm scările în grabă – Noroc că și-a mai revenit puțin–, și intrăm în singura încăpere în care eram sigură că n-o să intre nimeni.

Jungkook se lasă pe jos, respirând mai greu că înainte. Iar eu nu știu ce se întâmplă cu el.

Trec cateva minute, minute în care mă uitam la el, forțându-mă să nu-mi curgă lacrimile. Iar acesta începe să-și revină din nou.

— De ce plângi din nou? întreabă acesta scoțând un mic chicotit.
— Nu ești cu toate acasă ști. îi răspund ștergându-mă la ochii.

Acesta vine în fața mea uitându-se în ochii mei.

— Nu ai de ce să plângi. spune punându-și mâna pe capul meu.
— Acum ar fi momentul potrivit să-mi spui de ce se întâmplă asta cu tine. spun uitându-mă în podea. Am crezut că vei muri.

Acesta îmi ridică privirea și începe să-mi spună motivul pentru care se comportă așa ciudat.