Sacrificii

Capitolul 1

În urmă cu trei luni. Iulie. Vineri. Dimineață — Din perspectiva Sophiei.

Port rochița special aleasă pentru ceremonie. Absolvirea. Numai când spun acest cuvânt în minte mă trec fiorii. Nu îmi doresc să se termine aici liceul, dar... acum a venit sfârșitul momentelor mele de glorie din liceu. Sunt cu toți colegii mei în curtea liceului. Doamna director a amenajat locul foarte frumos: este o scenă imensă pentru ca toți elevii să aibă loc pe ea, sunt foarte multe scaune pentru părinții și prietenii noștri care vin să ne vadă reușitele și sunt foarte multe aranjamente. Doamna director a strigat clasele de matematică, acum urmează filologia.

– Sophie Hall! îmi aud numele de pe scenă. Doamna director îmi zâmbește și urc pe scenă. Îmi înmânează diplomele meritate.

Mă uit în publicul imens și îl văd pe tata. Este un bărbat foarte arătos și bine făcut, este puternic, însă când vine vorba de mine, plânge ca un copilaș. Mă adoră și eu îl ador pe el. Are 45 de ani. A fost singur până la 40 de ani. Mama mea a murit imediat după ce m-a născut pe mine. Lichidul din placentă i-a invadat sângele și a făcut stop cardio-respirator. Nu am cunoscut-o, dar tata îmi povestește mereu despre ea. Am o mulțime de poze de-ale ei. Era frumoasă, avea părul foarte lung și tata mi-a spus că ăsta a fost primul motiv pentru care s-a îndrăgostit de ea. Bineînțeles că nu l-am crezut. "Nu poți să te îndrăgostești așa brusc" i-am spus, dar el m-a contrazis și mă contrazice și acum.

Iubita lui, Tamara, este mai tânără decât el cu cinci ani, deci nu e o problemă cu asta. Nu prea cred într-o relație în care diferența de vârstă e de zece ani sau mai mult. Aici intervine și diferența de opinii, de concepții. Partenerul mai în vârstă, să zicem, este mai matur, vede lucrurile altfel față de cel tinerel care poate că vede lumea în roz. Da, mulți mă contrazic, dar asta e părerea mea. Știu și cazuri fericite în care el e mai mare cu 12 ani decât ea și se înțeleg de minune. Eu cred că e o coincidență. Tamara îl ține de braț pe tata și aplaudă cu putere zâmbind larg. M-am obișnuit cu ea, pot spune chiar că o iubesc. Îmi place de ea că îl susține pe tata în tot și l-a ajutat foarte mult, emoțional vorbind, să treacă peste. Am convingerea că ea a fost cea care i-a deschis sufletul din nou, după 19 ani de suferință. În fine, acum tata e fericit și la fel și eu.

– Domnișoara Sophie Hall a terminat fiecare an cu media 10. continuă doamna director. A participat la toate concursurile de limbă engleză și a reușit performanța de a lua locul doi la concursul susținut de Universitatea Harvard! A obținut și în examenul ATC (BAC) nota 10!

Toată lumea aplaudă. Tamara își ridică mâinile în aer ca să aplaude. Colegii mei țipă aplaudând. Foarte mult zgomot se produce. Le zâmbesc și îmi simt inima plină de acest zgomot plăcut.

– Felicitări, Sophie! Ca de obicei, media 10! îmi oferă și diploma pentru clasa a XII-a.

– Vă mulțumesc din suflet, doamnă director! dau mâna cu ea, zâmbind.

– Poți spune câteva cuvinte, dacă îți dorești. îmi atrage atenția domnul profesor de limba engleză. Rămân puțin uimită pentru că nu mă așteptam la asta.

– Bună ziua tuturor! Felicitări, dragii mei colegi! Vreau să le spun colegilor mei mai mici doar un lucru: fiți fericiți! Fiți fericiți cu ceea ce sunteți, alegeți cu inima mereu, dar nu uitați de rațiune! spun și toată lumea începe să râdă. Aveți încredere în voi și nu uitați să zâmbiți indiferent de situație pentru totul, dar absolut totul are o rezolvare! Vă mulțumesc pentru susținere și le mulțumesc în mod special profesorilor mei care s-au dovedit a fi profesioniști și ne-au sprijin în orice situație și alegere pe care am făcut-o! Le mulțumesc tatălui meu și Tamarei, pentru că fără ei nu aș fi fost aici! Vă iubesc! spun sincer, plină de încredere.