Inimi Rănite.

Capitolul 2

Emma

         Am avut o zi destul de grea, sarcina asta mă epuizează atât fizic, cât și psihic. Nu mă așteptam să fie atât de greu să duci o sarcină până la final.

       Din păcate, pentru mine, am avut ghinionul să am o sarcină toxică. Grețurile de care trebuia să scap după trei-patru luni, m-au ținut pe tot parcursul sarcinii și pot spune că stările de greață sunt cel mai insuportabil lucru pe care il poate îndura o femeie însărcinată.

       Mă aștept ca în orice moment să aduc pe lume un suflet, pe care-l voi iubi cu toată ființa mea și îi voi oferi toată afecțiunea de care are nevoie. Toată iubirea, după care am tânjit eu de-a lungul vieții mele, i-o voi oferi puiului meu.

      Din păcate, nu am avut parte de niște părinți iubitori sau care să-mi acorde puțină atenție; mereu am fost invizibilă pentru ei. Pur și simplu s-au axat pe cu-totul-și-cu-totul alte lucruri lipsite de importanță, decât pe nevoile propriului lor copil.

        Dar într-un fel, mi-am acceptat soarta și m-am axat pe învățat. Nu mai așteptam iubire sau atenție din partea acestora, ci am mers înainte ca și cum nimic nu s-a întâmplat. M-am afundat in învățătură și am încercat să-mi fac un rost al meu. Dar au avut grijă să-mi spulbere și acest vis, de-a ajunge cineva în viața asta nenorocită, care se încăpățînează mereu să fie împotriva mea.

       La vârsta de 18 ani, drept cadou de ziua mea, nu doar că mi-au spus că sunt majoră și trebuie să plec din casa lor; ci mi-au adus la cunoștință că voi locui cu prietenul tatei, un burlac de 30 și ceva de ani, care mereu își făcea veacul prin jurul meu, atingându-mă "întîmplător".

       Până în acel moment nu știam de ce este mereu prin preajma mea. Dar atunci am realizat. Mi-am dat seama că acest bărbat avea grijă de fiecare dată când venea, să le arunce câțiva bani; iar acum, c-am devenit majoră, a venit să-și ia achiziția.

       Nenorociții, m-au vândut unui necunoscut, doar pentru bunăstarea lor, niciodată nu le-a păsat de mine cu adevărat. Chiar dacă nu aveau o stare materială foarte bună, mama fiind casnică iar tata un simplu vânzător, asta nu le dădea dreptul să mă vândă ca pe un obiect, unui individ cu mulți bani.

      Acest bărbat este un mare nenorocit. Consideră că totul i se cuvine lui și asta doar pentru că este un afurisit de politician, care știe cum să obțină ceea vrea prin orice mijloace mai mult sau mai puțin legale.

       Acești ani, cât am stat închisă în casa acestui diavol, au fost cei mai cumpliți ani din viața mea. A trebuit să-i satisfac toate poftele, toate fanteziile, iar dacă nu acceptam, mă bătea până mă lăsa lată. Dar nu ajungeam niciodată internată, în nici un caz. Și asta, pentru că-i era teamă că voi scăpa.

       Dacă reușeam să fac rost de acel document în care să scrie negru pe alb că am fost abuzată fizic, asta inseamna că puteam scăpa de el și-l puteam îngropa. De aceea, mereu avea grijă să-și cheme un prieten, medic de profesie, care trebuia să mă îngrijească; iar drept mulțumire, pentru ajutorul lui, când imi mai reveneam și deveneam conștientă, în ciuda durerilor care le aveam, îl lăsa și pe acesta să se bucure de mine, jucăria sa.

       Probabil toți se întreabă de ce in loc să mă plâng atât de ororile prin care am trecut, nu am plecat din acest loc oribil, care mi-a devenit "casă" în ultimii ani. Acest loc care, mi-a furat cei mai frumoși ani din viață și nu în ultimul rând inima, deoarece în acest loc mi-am pierdut dorința de a mai trăi și de-a visa la fericire. Ei bine, nu am putut să plec din acest loc, și nu pentru că nu am vrut, ci pentru că nu am putut. Mereu am fost încuiată în cameră, când era acasă și mi se deschidea ușa doar când acel călău dorea ceva sau când îi venea vreun prieten dornic de ceva. Iar când era plecat incuia ușa de la intrare lăsându-mă singură.