— Îți dau eu banii aceia dacă te culci cu mine.
Îmi ridic privirea spre individul care a intrat în biroul meu și vreau să cred că nu am auzit bine ce tocmai a îndrăznit să-mi spună.
— Poftim?!
— Ce ai auzit. Jumătate de milion de dolari pentru o noapte cu tine.
— Ce... Ce ai spus?! Cum îți permiți să-mi spui așa ceva? Cine te crezi? Ieși imediat afară!
— Nu mai fă atât pe nevinovata și pe măicuța întruchipată! Știu foarte bine cine ești.
— Tu te auzi ce scoți pe gură?! Cu ce tupeu mizerabil îți permiți să vii aici și să-mi vorbești așa? Nu mă cunoști deloc!
— Dacă așa leoaică ești și în pat, nu o să-mi pară rău dacă dau atâția bani pe tine.
— Mitocan fără scrupule ce ești! Ieși imediat până nu chem paza! Nu-ți permit să-mi vorbești așa. N-ai pic de rușine?!
— La capitolul 'rușine' ar trebui să mai discutăm puțin, dar fie ca tine. Plec, dar te las totuși să te mai gândești. Ai aici cartea mea de vizită.
— Să-ți bagi cartea ta de vizită mizerabilă undeva! Ieși imediat, nesimțitule!
Mă sprijin de birou după ce iese, simțind cum mă ia amețeala din cauza nervilor. Ce nenorocit! Un asemenea tupeu mizerabil nu am văzut în viața mea. Cum naiba și-a permis să-mi vorbească așa după ce nici măcar nu mă cunoaște?
Văd printre lacrimi cartea de vizită pe jos și îmi sare în ochi numele scris pe aceasta.
Aaron Wilson.
Nu... Nu se poate. Nu poate fi acest mitocan fiul domnului Wilson pe care ni l-a lăudat atât. Cum poate fi un om atât de rău cu un alt om fără să-i fi făcut ceva?
Încerc să mă calmez ca să pot reuși să fac tot ce mi-am propus astăzi pentru că nu am timp să-mi bat capul cu un asemenea specimen. Am trecut prin atâtea... Nu mă las eu doborâtă de cuvintele unui needucat. Câteodată străduința părinților este în zadar și asta s-a întâmplat în cazul educației sale inexistente. Își bate joc de munca lor depusă pentru formarea sa ca om. Păcat.
Ies dezamăgită de la a cincea bancă pe ziua de azi și îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Cum poate fi posibil ca niciuna să nu-mi acorde un împrumut? În ce fel de lume trăim? Îndeplinesc toate cerințele pe care ei le cer și refuză să-mi acorde un împrumut, apelând la niște scuze penibile. Incredibil...
Ajung acasă cu o falcă-n cer și una-n pământ, fiindu-mi rușine să dau ochii cu fiul meu. Sper să nu-și dea seama cât de neputincioasă sunt. Dar nu mă las nicidecum bătută. Voi face tot ce că îmi stă în putință să-mi salvez fiul.
— Mami!
— Puiul meu...
Cad în genunchi în fața lui și îl strâng în brațe, izbucnind în lacrimi instant. Inspir cu nesăț mirosul său de care nu mă pot sătura niciodată și parcă îmi încarc puțin bateriile.
CITEȘTI
A NEW CHANCE
Romansa"O nouă șansă" - povestea de dragoste dintre doi oameni care se rănesc reciproc, iar finalul fericit al acestei povești depinde doar de cei doi îndrăgostiți. Va reuși oare EA să dea "O nouă șansă" iubirii, dar mai ales să-și dea ei "O nouă șansă" l...