Lady Mara ( vol I )- Seria Amor{PUBLICATĂ}

Nunta

Ziua când creditorii ne-au bătut la ușă a fost oribilă.M-am simțit umilită, dezbrăcată de caracter am tras de toate lucrurile dragi mie la propriu pentru a-i opri pe oamenii aceia odioși din a-mi lua amintirile. Toate obiectele de preț, mobila, tablourile, argintăria, conacul cochet în care stăteam și chiar și obiectele personale au fost luate de oamenii aceia demni de dispreț. Jocurile de noroc ale tatei și pariurile pierdute ne-au făcut să ne mutăm într-un comitat de lângă Londra,într-o casă modestă. Nici nu ai zice că locatarii posedă titlul de viconte sau poate nu-l mai avem nici pe acela.Foarte probabil să-l fi pierdut și pe acela la jocuri mai ales că tatei nu i-ar fi jenă să parieze împotriva unui preot,darămite să pună gaj titlul de viconte. Uitate au fost vremurile când visam la un sezon în Londra,uitate au fost visurile despre cereri în căsătorie și o partidă pe măsură. Niciun bărbat nu-și dorește o soție fără zestre și făra titlu, mă refer la nobili, pentru că nici nu vreau să mă gândesc că aș putea ajunge măritată cu un om de rând. Ce să mai zic de surorile mele mai mici care nu o să se bucure de micile atenții pe care viața le are pregătite pentru niște fetițe de 14 ani. Ava și Eva sunt gemene identice și uneori mă bulversează și pe mine asemănarea dintre ele,dar pot spune că Ava este mai timidă, în timp ce Eva turuie toată ziua și zăpăcește de cap pe cine prinde. Par niște mielușele,dar când își pun în cap să facă o prostie, pot rivaliza cu băieții.

Voiam să-mi ajut familia și mai ales surorile,dar nu credeam că o să fiu nevoită să fac așa ceva.Nu credeam că trebuie să renunț la ce am mai de preț ca să pot să-mi ajut familia:libertatea.

Într-o zi când credeam că nu o să ne mai deranjeze nimeni,la ușă s-a înfățișat baronul de Breise dorind o audiență cu tata. Baronul, un vecin foarte drăguț cu familia mea, dar și cu alte familii din comitat, mi-a făcut cu ochiul înainte să intre cu tata în birou. Situația mi se părea ciudată pentru că baronul, deși ajută multă lume, nu a venit personal la casa nimănui pentru o audiență. Și mai ciudat era faptul că a putut să-și miște oasele bătrâne până la casa noastră. Locuința baronului, conacul Breise, este cel mai mare din comitat, iar toată lumea vorbește despre opulența lui, dar nimeni nu-l cunoaște personal pe stăpân.

Ei,de astăzi o să mă pot lăuda că-l cunosc personal pe stăpânul conacului Breise. De felul meu nu sunt lăudăroasă sau bârfitoare,dar micul comitat are energia unei flori ofilite, iar dacă nu se întâmplă ceva mai deosebit de ce s-a întamplat duminica trecută cu lăptăreasa,o să mor de plictiseală. Nu mă înțelegeți greșit,la 18 ani încă îmi stă mintea numai la trăsnăi,iar surorile îmi sunt cele mai bune aliate.

Fără să stau pe gânduri,m-am oprit în dreptul ușii biroului și mi-am lipit urechea de ea sperând să aud ce caută baronul în persoană la 20 de mile de adăpostul conacului său.

**

Credeam că ziua în care am sărăcit a fost oribilă, dar ziua asta a ajuns în capul listei încă dis de dimineață. Este ziua nunții mele cu baronul. Se pare că baronul s-a oferit să ne ajute, dacă tata îi acordă mâna mea, iar tata ca un ,, bun om de afaceri'' a acceptat fără să întrebe pe nimeni, nu că l-ar fi interesat părerea mea sau a mamei. Iar acum stau îmbrăcată în sute de metri de material alb, în fața întregului comitat, în biserică, spunându-i baronului că o să-i fiu fidelă și o să-l iubesc până moartea ne-o despărți.

Nu înțeleg cum tata a putut să-mi facă așa ceva, să mă lege de un bărbat care-mi putea fi de departe bunic. Oare unde mi-a fost capul când am acceptat căsătoria aceasta cu un bărbat mai în vârstă ca mine cu 52 de ani? Ahh, la surorile mele care acum au o alocație și o mică moștenire sau poate la mama care are 4 fete ca ajutor în casă, sau la tata....

Neah,la tata nu m-am gândit pentru că el nu s-a gândit nici o afurisită de secundă la noi in clipele când a pierdut tot.

Se pare că m-am gândit la toți, dar la mine nu. Ce o să mă fac de acum înainte? Cum o să suport să fiu măritată cu un bărbat care poate nu l-am ales eu? Cum o să trec peste terifianta noapte a nunții despre care mi-a spus mama în timp ce roşeam amândouă puternic? Și, mai ales, cum o să trec peste ura și dorința criminală din privirea fiului meu vitreg?

Nu am amintit de el? Ei bine, în urma căsătoriei nu numai că m-am ales cu un soț pe care sunt sigură că peste cățiva ani o să-l cheme moartea la ea, dar și cu un fiu vitreg care mă priveşte cu ură în timp ce preotul ne declară soț și soție.