Povestea Unui Demon II

Capitolul 6

Capitolul 6- Femeia din vis

Autor 

Egypt și-a pierdut echilibrul, Aaron alergând spre ea pentru a o prinde înainte de a face contact cu podeaua rece. Reflexia ce le urmărea îndeaproape mișcările, a pășit în afara geamului ferestrei, formând o Cressida mult mai palidă să apară în fața celor șase. Aceștia priveau totul cu respirația taiată.

Blaze a înaintat, cu inima răsunându-i în timpane, spre copia surorii ei. S-a apropita, încercând să păstreze distanța. Privirile celor două gemene s-au intersectat, transmițându-i Syedei mii de fiori în tot corpul. Reflexia a făcut un pas, micșorând distanța dintre cele doua.

-Nu, nu...au fost cuvintele ce s-au desprins de pe buzele lui Blaze înainte ca lacrimile să îi inunde obrajii.

-Syeda, a șoptit Angela, privindu-și copilul suferind.

A încercat să îi așeze o șuviță rebelă ce îi stătea lipită de obraz, dar nu o putea apuca.

-Nu exist aici, așa că nu pot sta mult, a rostit, înspirând adânc. Blaze, scumpo, ceea ce ați văzut în acel castel s-a întâmplat la nașterea voastră, ceva ce trebuia să se întâmple când voi aveați să impliniți vârsta de douăzeci și cinci de ani. Sunteți în pericol! Lucifer știe asta și așteaptă momentul potrivit, a continuat în timp ce corpul ei devenea din ce în ce mai transparent. Aveți grijă la cel ce îl credeați pierdut, căci vă poate duce la pierzanie.

Tonul cu care a rostit ultimile cuvinte devenise unul rece, pătrunzător și dur, de parcă nu era cel al mamei ei. Privirea goală a femeii l-a fixat pe Hale, acesta formând o cută adâncă între sprâncene. Angela a dispărut, refelxia Cressidei revenind la normal. Vă iubesc... a răsunat în liniștea adâncă a bucătăriei.

-Mama, a răsunat vocea Syedei înainte să se prăbușească în genunghi, cu lacrimile amare curgându-i pe făță.

Egypt

Rătăceam pe o cărare la marginea unei păduri de ore bune. În capat se zărea castelul, dar cu cât înaintam se depărta tot mai tare. În vârful turnului cel mai înalt se zărea o femeie cu aripi negre stralucitoare, par lung negru ce îi era mângâiat de vântul rece.

M-am oprit pentru a mă odihni. Privind marea nervoasă ce se dezlănțuia în josul stâncilor înalte din partea opusă a potecii. Când mi-am ridicat privirea spre turn, femeia nu se mai afla acolo. O briză puternică mi-a făcut părul să se unduiască pe chipul meu. M-am întors, în fața mea stând aceeași femeie de pe turn, atât de frumoasă. Rochia albă ce o purta îi lăsa la vedere gleznele subțiri și rânite. Brațele albe îi erau acoperite de vânătăi și zgârieturi, iar ochii înlăcrimați îmi priveau până în adâncul meu.

-Tu ești, a șoptit într-o latină perfectă. Fiica Lunii și a Raiului, demonii sălășluiesc în sufletul tău.

Nu am apucat să spun nimic, că m-a aruncat în mărea învolburată.

Am inhalat puternic, trezindu-mă udă leoarcă în cada dormitorului meu, înconjurată de gheață. Aaron îmi strângea umerii, îndemnându-mă să mă întind în apa rece. M-am eliberat din strânsoare, privind speriată în jur. O durere puternică a pus stăpânire pe pieptul meu, îngreunându-mi respirația. Auzeam vocile celor ce mă înconjurau, dar nu puteam înțelege ce spuneau.

-Găsește-o, a răsunat vocea femeii din vis, înainte ca parfumul lui Blaze să îmi inunde nările.

Mă strangea puternic la piept, făcându-mă să realizez cât de tare tremuram.

-E bine, ești în siguranță..

    Am ridicat mâna să o cuprind, dar mi-am zărit încheietura de care am fost apucată. O lună tăiată de simbolul Satanei, crucea cu susul în jos, sfidarea Domnului. Dacă aș fi fost o ființă normală, poate nu aș fi crezut în toate astea-zei, îngeri, demoni, creaturi "mitice"-, dar sunt prinsă într-o lume a imaginarului din care nu pot scăpa. Speram că  totul s-a sfârșit când pumnalul a pătruns inima întunecată a lui Lucifer. Speram că voi avea parte de o viață normală pe care să o pot trăi din plin, însă de câte ori îmi priveam încheietura știam că nu voi putea trăi decât în umbra așa zisei mele familii. Voi fii doar un demon ce nu își va urma familia până în cele mai adânci umbre ale confruntării lor. Când se va termina asta?

-Egypt, mă auzi? mă trezi vocea panicată a Anei. 

  Am privit-o, zărindu-i chipul în ceață. Mi-am sters lacrimile și am ieșit rapid din cadă, apucând halatul alb ce îl ținea Imelda strâns la piept. Privirile lor erau surprise, urmărindu-mi atent orice mișcare.

-Angela....Mama a fost aici, a șoptit Blaze, țintuindu-mă locului.

   Mi-am privit reflexia în oglinda baii; era normala, nu se clintea, ci doar statea acolo identică mie.  Mi-am privit ochii roșii și cearcănele ce au reapărut pe fața mea. 

    Am fost treziți din nostalgia ce pusese stăpânire pe noi de un ciocănit puternic. I-am parăsit, îndreptându-mă gânditoare spre ușă. Ce le-a spus mama? Cu cât ma depărtam de ei, cu atât gândurile mele deveneau mai adânci. Cine era femeia din vis?  Picioarele umede făceau contact cu podeaua rece, trimițându-mi fiori în tot corpul? Oare așa se simțea și ea? 

     M-am oprit în fața ușilor imese, aproape uitând pentru ce am venit, însă ciocănitul agresiv în lemnul masiv m-a făcut să apăs cu forță mânerul. Un trup înalt și impunător, cu umeri lați, brațe lucrate, dar nici prea umflate ce erau lăsate la vedere de un tricou negru ușor larg ce se unduia după pieptul ferm.  Tenul alb îi scotea în evideță acei ochi negri ce îmi păreau atât de cunoscuți. Părul drept îi pica pe frunte, dându-i un aer misterios și impunător. 

   Mi-a fixat privirea, făcându-mă să îmi îndrept instinctiv postura și să îl privesc asemeni unei Egypt ce speria întreg sabatul cândva, însă el tot ce a făcut a fost să își ridice colțul gurii într-un zâmbet călduros. Mă simțeam de parcă îl avea în fața mea pe Adonis. M-a scos din transă, rostind cu un ton gros, dar melodios:

-Îmi pare rău, dar din cauza furtunii cu copac a avariat mașina noastră destul de grav și nu putem găsi ajutor decat luni. Stiți dacă există vreun motel în zonă?

   La auzul folosirii pluralului din gura lui am realizat că o siluetă ce statea cu spatele la noi, analiza cerul pierdută pe gânduri. 

-Ah, e unchiul meu, a spus de parcă nu ar conta prezența lui acolo. 

-Nu există cazare în apropiere, dar puteți înopta aici, iar dimineață vă putem duce în cel mai apropiat oraș, am spus rece, făcându-le loc să pătrundă în holul uriaș. 

-Multumim, a spus întinzându-mi mâna. 

   Am stâns-o lent, curentul de magie pătrunzându-mi în corp, fâcându-mi inima să îmi tresalte fericită. Cel de la magazin... 

-Apophis, s-a prezentat cu un zâmbet uriaș pe față. El e unchiul meu Michael...

   Când am zărit chipul bărbatului ce a ascultat întreaga scenă, am simțit cum întregul  meu corp refuză să mai facă vreo mișcare sau să mai trăiască. Fiecare celulă din corp s-a oprit curioasă să privească persoana ce mi se afla în față, lacrimile fierbinți au năvălit pe obrajii mei înghețați. 

-Egypt..., a șoptit fără ca buzele să i se miște, vocea răsunându-mi asemeni unui ecou în timpane.

-Tata....