𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

17.

*Următoarea zi*

         Robert își așează cravata privindu-si chipul în oglindă. Petrecuse o noapte întreagă pentru a se gândi la ce trebuia să facă, își făcuse o mica listă cu idei sau mai mult lucruri pe care nu trebuia sa le omită. Will îi urmărea telefonul, nu știa cum a fost posibil, însă Luther îi confirmase acest lucru. Avea se să folosească de asta împotriva lui. Însă mai întâi trebuia să salveze asociația înființată de Abigail, urma să devină sponsorul lor principal și făcând asta conturile lui se duceau direct spre 0. Tocmai de aceea imediat ce va părăsi clădirea asociației se va duce spre aeroport. Bazându-se pe faptul că Will îi urmărește fiecare pas speră să meargă după el. Odată ce se va asigura că Will e cât mai departe de New York va da o nouă spargere, una care sa il mai mențină în viață câteva luni apoi adevăratul iad avea să se dezlănțuie. Își ia servieta apoi iese din camera lui, lăsând totul de parca a fost neatins. Vede norii negrii de pe cer și își ia umbrela din suport. Iese din apartament și analizează locul câteva secunde. Îl golise de tot ce înseamnă amprente, lucruri personale sau orice alta dovadă. Închide ușa apoi setează o nouă parolă, după ce se asigura că ușa e blocată merge spre lift. Telefonul lui suna din nou, numele lui Thomas de pe ecran nu mai starnea nici macar o emoție cât de mică. Avea nevoie să se concentreze pe treaba lui, Will și acțiunile sale i-au schimbat radical starea și gândurile. O persoană nevinovată zace acum la 2 metrii sub pământ, și nu era orice persoană. Abigail era in gândurile lui încă de ieri. O dezamăgise, chiar dacă nu spuse asta. Ajunge la parter și portarul deschide ușa.

—O zi destul de ploioasă pentru o plimbare.zice acesta zâmbind

      Își scoate două bancnote de 100 apoi le ridică în aer văzând cum acesta își lipește instant privirea pe ele.

—Sunt doar ai tăi, doar dacă imi dai cuvantul tau ca atunci cand cineva o să te întrebe de mine o sa spui ca nu ai auzit în viața ta.zice serios fara ca macar sa clipească

—Nici nu vă cunosc, domnule.zice pe un ton teatral fals

       Sper sa fii mai convingător cu străinii. Îi întinde banii apoi îl bate pe umăr și iese auzind cum îi zice "o zi bună". Își deschide umbrela apoi urcă în mașina parcată la capătul aleii din fața blocului. Își mutase cu grijă toate bunurile în garaj, sistemul de securitate era imposibil de spart, mai ales că Luther îl făcuse mai rezistent. Își pune servieta pe bancheta din dreapta apoi își așează oglinda retrovizoare. Vede vag pe cineva cum se ascunde după bordul unei mașini din spate, însă nu era sigur daca paranoia îl luase sau chiar era cineva. Pornește încet la drum privind din cand in cand in spate și ceasul din bord. Vorbise cu Angela cu câteva minute înainte să se pregătească să plece, iar ea îi făcuse rost de o întâlnire cu consiliul asociației. Avea doar o vagă idee despre ceea ce urma să facă, stia ca acesti oameni nu sunt ușor de influențat, mai ales din cauza zecilor de povești de viață ale copiilor. Abigail promise ca avea să îi protejeze pe toți. Nu voia să se bage în treburile lor ca sa faca rău, pentru că știa mai bine ca oricine ce înseamnă să nu ai nimic. Însă pentru oamenii aceștia el era doar un străin, a cărui poveste a fost spusa de Abi mai departe tuturor celor care o înconjurau. Vede cum ecranul telefonului se aprinde pe bord, îl ia și răspunde reținut.

—Nu vreau să mă bag iar.mârâie Jason și oftează. Dar ce morții tăi faci?

—Am probleme.spune rapid privind în oglinda laterală