Menajera Familiei Park

Capitolul 7. Shut Up

"Își alege niște haine dintr-un dulap și intră în baia de lângă dressing. La ce te gândeai? Că o să-ți comande să îi pui hainele pe el? O iau razna!! Nu, gata, eu ies de aici!
- Unde crezi că te duci? Credeam că ai să-mi pui niște întrebări? "

Stau ca proasta și mă uit în gol, încerc să-mi găsesc cuvintele potrivite dar nu am nici o ideie cum să fac asta.
- Din câte mi-ai spus la ușă părea că e ceva foarte important! Îl urăsc când face asta... Crede că le știe pe toate...
- Da, chiar este important!
Vreau să știu ce mama dracu se întâmplă în această casă și cine sunt acele monstruozități din plastic!?
- Oh, te referi la companiile de-o noapte!?
- Da, exact alea...
- Păi eu și prietenii mei am avut chef de...
- Shut up! Nu mă interesează de ce ai avut tu chef. Tot ce vreau este ca toată lumea să plece pentru a-mi putea face treaba...
- Tu chiar știi cum să distrugi distracția... Spune dându-și ochii peste cap...probabil își caută creierul...
- Vreau să termin treaba și să plec acasă, iar tu nu mă lași să facă asta . Adună-ți gașca de bețivi și dă-i afară... Cu acestea fiind spuse, ies din camera lui și mă îndrept către living, spre surprinderea mea nu mai era nimeni acolo, cel puțin asta am crezut. Cu cât eram mai aproape de canapea cu atât mai vizibil era tipul ce zăcea pe jos, cu fața pe parchet și picioarele păi, ei bine, unul pe canapea iar altul pe jos, zici că era la ginecolog... La vederea imaginii din fața mea, deveneam și mai scârbită decât eram deja...
Aparent și gașca asta e făcută din porci, ce să zic, se încadrează perfect în orice...
Cu gândul la cum să-i dau afară, nici măcar nu am simțit acea atingere pe șold, mai apoi trăgând-mă mai aproape, jur că inima mi s-a oprit pentru câteva secunde...
Am tipat din toți plămânii... Cred că și vecinii din cartierul vecin m-au auzit...
- Nu mai țipa păpușă. Mamă, ce cur ai...
- Futuți existența aia de pedofil sau ce dracu ești, ia mâna de pe mine.
Atunci tipul care habar nu am cum arată, îmi rupe tricoul de pe mine, unde p@#% mea e idiotul ăla de Jimin!?
- Ești nouă baby? Nu te-am mai văzut până acum, dar sigur mă voi distra...
Să o crezi tu fraiere, nu ai să vezi chiloți pe călător...
Deja ajunsese prea departe, cu cât mă zbăteam cu atât mai dezbrăcată rămâneam, mai aveam decât sutienul și perechea de pantaloni pe mine... Atunci simt cum acel individ scârbos ce duh-nea a alcool, își lasă toată greutatea pe mine, ăsta ori a murit ori atunci când a văzut în ce hal arăt s-a plictisit și a adormit...
- Ești bine? Te-a rănit? Pentru prima dată mă bucur să-l văd pe prostul ăsta, dacă nu era el și gașca lui de bețivi, acum nu aș fi avut nimic dar încerc să nu mă gândesc la asta și să-mi revin din tremurat...
- Sun... sunt bine! Spun printre lacrimi ce imediat și-au făcut apariția pe obrajii mei.
- Aish, pabo, nu trebuia să cobori fără mine, de ce crezi că te-am băgat în camera mea!?
În momentul în care a terminat propoziția acesta ma luat în brațe, nu știu de ce, dar am acceptat acea îmbrățișare, pur și simplu era chiar drăguț
Nici măcar nu am mai băgat în seamă faptul că sunt în sutien în brațele unui băiat. Îmbrățișarea era chiar plăcută, parfumul său ușor dulce dar perfect pentru nasul meu, mâinile sale ce stăteau pe spatele meu dându-mi o stare străină mie. Mă simțeam protejată, dar acum nu vreau să gândesc, vreau doar să mă liniștesc.
- Prietenii mei pot fi foarte perverși, de aceea te-am dat așa afară ieri, îmi pare rău!..... Vă rog să nu mă treziți dacă acesta este doar un vis, tocmai și-a cerut scuze!? Aparent e în stare să facă asta...
- Nu vreau să stric acest moment dar acel nemernic tocmai mi-a rupt tricoul iar eu nu am cu ce să mă îmbrac!
- Sigur, stai puțin! Spune și vrea să rupă îmbrățișarea dar eu îl oprect lipindul de mine, nu vreau să mă vadă în momentul actual...
- Ce crezi că faci? Mă întreabă el confuz, eu doar gândindu-mă la ce tocmai am făcut...
- Hey, Sunt doar în sutien iar tu vrei să rupi înbrățișarea!? Nici gând.
- Atunci cum ar trebui să-ți dau un tricou dacă stau lipit de tine, adică știu că sunt irezistibil dar nu înseamnă că ai dreptul de a mă avea doar tu... Și uite cu a stricat-o din nou, atmosfera ce se crease între noi este oficial distrusă din cauza narcisismului acestuia.
- Crezi că-mi place situația în care sunt? Aproape era să fiu violată de către prietenul tău iar tu faci glume. Ce să zic, ești neserios chiar și în situațiile de genul. Până la urmă rup îmbrățișarea și fug către camera de serviciu. Întru și blochez ușa lăsându-mă în jos , simțind cum picioarele mele îmi cedează, nemaiavând puterea de a mă ridica.
Încerc să mă calmez, eventual să mă ridic, dar atunci o amețeală pune stăpânire pe mine, cad pe gresia rece, lumina care acum o văd în ceață, pot spune că nu mai văd deloc...

" Negru, asta este tot ceea ce văd, nu-mi pot mișca mâinile nici picioarele, inima îmi bate foarte repede, capul mă doare îngrozitor iar corpul meu tremură. Nu știu ce se întâmplă cu mine dar sunt sigură de un lucru, acela fiind faptul ca nu mai sunt aici ci acolo, departe în trecutul negru ce mi-a distrus o mare parte din copilărie.
O văd pe mama în bucătărie gătind, lacrimi șiroaie curgandui pe obrajii roși. Stau în pragul ușii uitându-mă atentă la ea, nu am văzut-o niciodată așa, așa slabă, fără pic de răutate, acum e doar ea, mama pe care nu am văzut-o niciodată plângând din cauza altcuiva, deoarece ea plângea doar din vina mea. Nu pot să înțeleg ce se întâmplă dar ceva e nu e bine, după cum arată situația nici măcar nu știu unde sunt.
Nu îmi pot controla viziunea, vreau sa știu ce se petrece dar pur și simplu nu pot, sunt captivă în propria mea amintire.
Ma văzut, se uită la mine, cu ochii roși plini de lacrimi de durere, ce dracu se întâmplă!?
- Cum se face că nu ai abandonat-o?... Vocea tatălui meu îmi cutremură tot corpul, acesta fiind în spatele meu ... Dar stai... ce tocmai a zis? Să abandoneze pe cine?
- Ți-am spus că nu o voi face, e copilul meu, singura mea fată, o vreau lângă mine, lovește-mă, omoară-mă dar acest copil nu va părăsi această familie niciodată.
Stai că nu înțeleg, sunt eu retardată sau tocmai am asistat la mama ce pare că mă iubește? Joacă teatru, nu? Nu o cred...
- Atunci ce ar trebui sa fac cu ea? Nu vezi în ce baragladină trăim? Cum să avem grijă de un copil? Tu chiar nu gândești?
- Tu ești cel ce nu gândește, dacă ai impresia că o voi abandona, te înșeli amarnic, nu voi face asta, prefer să nu am ce manca decât să-mi pierd singurul copil....

Nu mă pot controla, corpul meu tremura mai tare decât înainte iar acum simt cum fața mea este udă, șiroaie de lacrimi curgând fără oprire din ochii obosiți, picioarele ce nu mi le mai simt din cauza amorțeli, capul ce mă doare și mai tare.... deja simt cum întunericul pune din nou stăpânire pe mine de această dată auzind o voce blândă dar necunoscută....."