Inimi Rănite.

Capitolul 12

     Emma

         — Unde este Alex? Aud o voce pițigăiată, care nu i se adresează pe un ton prea plăcut, Iolandei, ceea ce mă face să merg să văd ce se întâmplă și să o potolesc pe domnișoara isterică.

       — S-a întâmplat ceva? Întreb, privind-o pe femeia care-n viziunea mea, uitase să se îmbrace. Corpul îi era acoperit de o rochiță albă ce i se termina sub fund și care avea un decolteu mult prea generos, acoperindu-i doar un sfert din sâni. Părul îl avea prins într-o coadă în vârful capului și se machiase destul de strident pentru această oră matinală, ceea ce mă făcea să mă gândesc că nu avea gânduri prea ortodoxe, privind această întâlnire pe care și-o dorește cu ardoare, cu Alex. Vă pot ajuta cu ceva? O intreb iar, încercând să par drăguță.

       — Și cine ești tu? Mă întreabă aceasta cu superioritate, măsurându-mă cu privirea din cap până-n picioare și forțând un zâmbet sarcastic la final.

      — Iolanda, poți să mergi, te rog, la Alexa? Mă voi ocupa eu de domnișoara, îi spun cu un zâmbet larg pe față. Dacă vrea să ne jucăm de-a cine e mai superioară, atunci să n-o dezamăgesc!

      — Sigur domnișoară, imi răspunde  aceasta zâmbind. Vă rog, să mă scuzați, spune și se retrage aruncându-i o privire urâtă domnișoarei care se holba la noi, ca la mașini străine.

      — Dorești o cafea? Mă adresez femeii plastifiate din fața mea. Bănuiesc că ai timp să bei o cafea cu mine, îi spun zâmbind. După tine, îi fac semn să mergem în bucătărie.

        Aceasta pufnește nervoasă și se conformează, înaintând în direcția arătată.

      — Te rog să ai grijă la scară, îi spun pe un ton ironic, încercând să nu izbucnesc in râs. Cu siguranță mă voi distra pe seama acesteia.

      — Știu casa, imi răspunde  răutăcios.

      — Nu am spus că nu cunoști casa, spun în apărarea mea, doar că am impresia că nu te uiți pe unde mergi. Știi, mergând cu nasul pe sus, nu prea ai cum să vezi pe unde mergi, concluzionez eu, afișând un zâmbet inocent.

     — Tu..., spune trăgând aer în piept, pentru a se calma. Nu mă cunoști, așa că nu-ți mai da cu părerea despre mine.

     — Ai dreptate, îi răspund zâmbind. Ia loc, și-i arăt scaunul, purtându-mă că o adevărată doamnă a casei, încercând să par ospitalieră. Cum  dorești cafeaua?

      — Nu mi-ai raspuns la întrebare. Cine ești?

       — Da... scuze. Ce urât din partea mea, spun zâmbind. Numele meu este Emma și sunt o foarte bună prietenă de-a lui Alex. Iar tu ești...

      — Eu sunt Daniela, iubita lui. Spune aceasta mândră, afișând un zâmbet de zile mari pe fața ei plastifiată și întinde mâna spre mine.

         — Imi cer scuze, dar am o fobie. Nu suport să fiu atinsă. Nu de alta, dar nu vreau să iau vreo bacterie, îi spun strâmbând din nas și scutur scârbită din mâini, iar aceasta își retrage deranjată mâna, privindu-mă suspect. Revenind la discuție, Alex știe?

       — Ce vrei să spui? Mă întreabă aceasta confuză.

       — Te-am întrebat dacă Alex știe că sunteți într-o relație. Pentru că eu nu am auzit să aibă vreo iubită.

        — Normal că știe, îmi spune aceasta încercând să pară neafectată, dar fața încruntată o dă de gol.

       — Mă bucur. Dar dacă tot sunteți într-o relație, de ce nu te-a anunțat că nu-l găsești acasă? De obicei iubiții își spun lucruri și știu unii de ceilalți.