Inimi Rănite.

Capitolul 14

       Emma

       După ce am vorbit cu Iolanda și am aflat că este posibil să existe un grad de rudenie între noi, am stabilit ca a doua zi aceasta să meargă la spital cu probe de la mine și de la ea și  să facă testul ADN. Nu știu cum să mă simt și ce anume imi doresc cu adevărat. Nu știu cum voi reacționa, dacă aflu că am fost mințită toată viața mea.

        Normal că mi-aș fi dorit să am o mamă, să am parte de iubire maternă, să mă simt iubită de propria mea familie. Dar imi este teamă ca în urma rezultatelor să nu aibă și Iolanda de suferit, la fel ca toți ceilalți oameni importanți din viața mea. Nu-mi doresc s-o pun în pericol, indiferent de rezultat. De aceea am decis să păstrăm totul secret, să nu afle nimeni despre ceea ce noi am discutat.

       Rezultatul analizelor va veni peste două săptămâni, între timp ne vom comporta normal, ca și cum nu s-a întâmplat și nu am aflat nimic.

          Astăzi va trebui să merg la spital, să-mi scot ațele și să văd dacă totul este bine. Pe Alexa o voi lăsa cu Iolanda, așa ne vom mișca mai repede și nu va fi nevoie să pierdem prea mult timp în spital.

       — Emma, ești gata? Strigă Alex dincolo de ușă.

       — Vin imediat, doar ce am hrănit-o pe Alexa. Spune-i, te rog, Iolandei să urce la ea.

                            ***

         Am ajuns în fața spitalului și-am simțit cum mă cuprinde panica. De mult timp n-am mai avut acest sentiment, iar acest lucru mă sperie. Din ce ne apropiem mai mult de intrarea în spital, simt cum starea de nervozitate devine din ce in ce mai puternică și nu-mi pot explica de ce mă simt așa.

       — S-a întâmplat ceva? Mă întreabă Alex, ținându-mă cu o mână pe după talie.

       — Mă simt ciudat, îi răspund sincer. Simt că ceva rău se va întâmpla și nu știu de ce am această senzație de teamă. Nu am mai avut de ceva timp acest sentiment urât.

        — Cât timp voi fi lângă tine, nu ți se va întâmpla nimic rău, ai încredere în mine. Mergem?

       Am aprobat printr-o simplă plecăciune a capului și am intrat pe ușile spitalului. Am făcut câțiva pași și în momentul în care mi-am îndreptat privirea spre recepție, am înlemnit. Am început să respir sacadat, simțeam cum aerul refuză să-mi intre-n plămâni, având o senzație de sufocare. Corpul a început să-mi tremure din toate încheieturile, iar picioarele mi s-au inmuiat, simțeam cum cedez.

       — Du-mă la mașină, spun șoptit, crezând că nu m-am făcut auzită. Iar în secunda doi, am fost ridicată pe sus, înțelegând că cererea mi-a fost ascultată și nu am mai conștientizat nimic până m-am trezit întinsă pe bancheta din spate a mașinii.

FLASH BACK 

           — Va veni în scurt timp prietenul meu să-ți trateze rana de la umăr, imi spune Vlad scîrbit, aruncându-mi trupul slăbit pe pat. Ți-am legat eu locul rănit, să nu mai pierzi așa mult sânge. Chiar nu am de gând să-mi strici lenjeria de pat cu sângele tău îmbâxit și nu vreau să-ți scot prea curând cadavrul din această casă. Încă nu m-am săturat să mă joc cu corpul tău. Iar dacă erai o fată ascultătoare, acum nu eram nevoit să te împart. Nu  atât de curând. Dar cum tu ești o fată neascultătoare și-ți place mereu să mi te opui, acum va trebui să suporți consecințele. Ce bine arăți când ești inconștientă și nu ai puterea să te zbați sub atingerea mea, spune atingându-mi corpul în voie, fără să aibă vreun regret pentru ceea ce a făcut. Mai ales că nu mai țipi ca un porc la tăiere. Cred că voi profita de acest moment liniștit. Mai ales că, durează ceva timp până va ajunge Matei și nu cred că-l va deranja să presteze după mine.