𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

22.

*Următoarea seara*

—Cum îți mai merge?întreabă Thomas și bate cu degetele in bar

—Hm?

Robert își ridică capul din pahar apoi se uită la Thomas, la oamenii din jur și ia o poziție decentă pe scaun.

—Îmi pare rău, Thomas. Nu am fost atent.zice și își trece mâna prin păr. Nu e chiar cea mai bună zi a mea. Despre ce era vorba?

—Liam.zice calm apoi îi da paharul din față, considerând că a băut destul în ultimele 2 ore

—Liam.zice și tușește de câteva ori înainte să își aprindă o țigară. Liam a crezut ca am fost trimis să îl ucid, am alergat după el câteva străzi apoi l-am pierdut.zice rapid

—Trimis să îl ucizi?

—Ai vazut orfelinatul?întreabă cu un rânjet ciudat pe chip

Thomas vedea privirea aceea îngrozită, chiar dacă zâmbetul său încerca să pară că nimic nu e în neregulă. Fusese în orfelinat, Lauren a organizat o mică lecție de desen pentru copiii de acolo și totul din banii ei. A hoinărit foarte putin de unul singur pe holurile sinistre pentru că în momentul în care a fost prins îngrijitoarea i-a alungat pe toți cei implicați. Locul arăta groaznic, și acum regreta ca fusese atât de nesuferit cu Robert. El face doar ce poate pentru a trăii o viață normală, însă cu un astfel de trecut... Aprobă dând scurt din cap și Robert își mută privirea spre rafturile de alcool de după bar.

—Unii nu supraviețuiau.zice după câteva momente de gândire după care se uită la el. Se zvonea că cineva îi ucide pe cei care erau slabi, fără speranță sau mai ales bolnavi și organele lor erau vândute.mormăie și suflă tot fumul în jos

—De ce nu face nimeni nimic?șoptește fără să își ia privirea de pe el

—Pentru că e doar un zvon.zice dând din umeri. Iar dacă asta chiar se întâmplă nimeni nu poate să dovedească.

—Dar sunt doar niste copii...

—E o șansă destul de mică să reușească în viață.zice Robert apoi se întinde după paharul furat de Thomas

—Dar tu...

—Eu sunt norocos.zice și dă paharul pe gât. Sau poate un ghinionist.mormăie gânditor. Am pierdut tot; am pierdut șansa de a salva persoana care m-a ținut cu forța pe calea cea bună, am pierdut tot ce am iubit și acum tot ce am e teama ca o să cad mai rău decât am făcut-o deja. Urăsc să văd ce am ajuns.șoptește privind în gol

—Nu e prea târziu să te schimbi, Robert.

Nu e târziu? Cum să nu fie? Nu îl pot avea pe Robert de acum doi ani să se confrunte cu Will! Nu i-ar face față, ar fi prea orbit de trecut, prea orbit de ceea ce înseamnă umanitate. Robert își scoate portofelul apoi plătește nota pentru amândoi și se ridică. Trece printre toți oamenii care aclamau un meci nenorocit apoi iese afară și inspiră aerul rece al nopții.

—Cateodata mă gândesc la faptul că ar fi trebuit să mă întorc baza militară.zice privind cerul

—Nu!strigă imediat

Își întoarce privirea spre el și Thomas îl evită.

—Aș lua cu mine tot răul pe care l-am adus.zice și merge înainte pe alee

—Tu vezi doar ce vrei tu să vezi, Robert!strigă Thomas

Se oprește în mijlocul trotuarului și se întoarce spre el. Văd și mai nou simt cât de groaznică e viața mea, pentru că nu mai depind de nimeni. Dacă o dau în bară o fac pe pielea mea.