Marko

Capitolul 25

,,Dacă cineva a început să te iubească fără nici un motiv, oferă-i tu o mie de motive"

Este luni. Aseară am dus-o pe Stormy acasă la ea după cină, deoarece a vrut să se pregătească pentru liceu. A fost foarte dificil să o las în fața casei sale când am plecat. A fost un sentiment oribil. Dimineaţa, după ce am deschis pleoapele greoi și am simțit locul rece și gol de lângă mine mi-am dat seama cât de dependent am devenit de ea. Mi-aș fi dorit ca perna să îi fi păstrat parfumul, iar când aș fi întins mâna prin cearceaful alb să îi fi simțit căldura, dar totul e rece.

Am vorbit cu ea acum zece minute, când am anunțat-o că nu voi veni la liceu, după ce tata mi-a spus că are treabă cu mine astăzi și vrea să vorbim. Acum mă aflu în biroul meu de la firmă și îl aștept să apară.

Ușa se deschide larg și o observ pe Amber intrând în birou cu un teanc de dosare și acte - Amber este secretara mea și persoana care mă ajută cel mai mult la firmă. E o fată minunată în ciuda faptului că uneori își bagă nasul peste tot și comentează când ar trebui să tacă.

—Bună, Marko! Toate actele acestea trebuie semnate. Înăuntrul dosarelor găsești ultimele acțiuni ale firmei. Trebuie doar să te uiți peste ele și să semnezi acolo unde este cazul. Știu că sunt cam multe, dar ai lipsit mult.

—Bine! Mulțumesc, Amber!

—Era să uit, la ora 10:30 aveți programată o ședință.

—Dar eu nu am programat nici-o ședință, o privesc confuz.

—Nu, domnul Christian a făcut-o, justifică aceasta motivul pentru care eu nu știam.

Îi fac semn să plece îndată ce ușa se deschise pentru a doua oară și îl observ pe tata intrând. Are o atitudine impunătoare care m-a enervat întotdeauna. Se așază pe fotoliul din fața biroului și mă privește serios. Îmi ridic o sprânceană și aștept să îmi explice motivul pentru care mă aflu la firmă, în loc să fiu la liceu, alături de iubita mea.

—În sala de așteptare îi vom întâmpina pe Dylan și pe tatăl lui care vor participa și aceștia la ședință. Îți spun de pe acum, ca să nu spui că nu ți-am zis: te vei comporta exemplar și nu îl vei mai ataca pe Dylan cu prima ocazie pe care o ai.

Nu mă abțin să nu dau ochii peste cap și să mă încrunt la observația făcută de tata.

—Va dura mult ședința? Îl întreb plictisit, privindu-l cum se ridică de pe fotoliu.

—Depinde cât de repede te ridici de pe scaun și ajungi jos pentru a-ți întâmpina oaspeții.

—Nu sunt oaspeții mei, îi atrag atenția.

—Așa este, sunt partenerii noștri.

—De când? pufnesc în ras.

—O să ai tot timpul din lume să pui întrebări în următoarele ore, acum trebuie să mergem jos și să îi întâmpinăm.

Nu voi face asta. Nu am dispoziția necesară pentru ai întâmpina. Nici măcar nu știu de ce se află aici.

—Vă voi aștepta în sala de ședință, mă ridic și îmi încrucișez brațele la piept.