Frica? Ce inceput patetic si de-a dreptul jalnic. Sinonime? Nici eu nu stiu. Ce scriitoare. Nonconformista si patetica. Repet cuvinte, dar cui ii pasa?
Lasand asta la o parte, frica, ce e asta? Sper ca nu o chestie de mancat, ar avea gust oribil. Oh, ironii fara rost. Palavragesc aiurea si scot din ecuatie subiectul. Imi pare rau, ceea ce ma face si mai patetica?
Sunt asa o lasa. Mi-e frica de ziua de maine, de de ziua de ieri, de publicarea acestui esec partial, de strainul ce e pe trotuarul paralel, de necunoscut. Si totusi, o lasa ar admite ceea ce este doar prin curaj, ceea ce ma face curajoasa? Oh scumpule paradox, imi esti mereu alaturi, la bine si la rau. Ironic fiind faptul ca ma hranesc cu anxietatile altora si slabiciunile acestora, sunt o lasa. Nu am tupeul de a lasa ceea ce relativ, sunt obligata sa fac, pentru a face ceea ce visez. Dar asa functioneaza lumea acum, asa-i? Trebuie sa muncesti din greu sa termini scoala gimnaziala si liceul cu rezultate acceptabile, dupa trebuie sa inveti din nou la facultate, ca apoi sa fii sclavul umanitatii. Asta desigur, in cazul in care faci ceva ce-ti place, dar cu tristete afirm ca nu sunt multe asemenea cazuri. Vreau sa fiu nonconformista, sa ies din tiparul dezgustator la care toata lumea ia parte. Vreau sa fiu o scriitoare ce schimba vietile cititorilor, ce le da speranta de a continua traiul intr-o lume asa de mizera, ce ii indeamna sa faca ceea ce vor doar prin lecturarea unor pagini infime.
