Inimi Rănite.

Capitolul 17

      Alex

         Astăzi este ziua cea mare. Emma va pleca pentru o perioadă din țară. Știu că nu am nici un drept să-i spun ce să facă cu viața ei, dar imi este foarte greu să accept că voi trăi fără ea și fără fetița mea.

          Am semnat acea foaie, prin care îmi dau acordul să iasă cu fata din țară și chiar dacă m-a durut sufletul când am pus stiloul pe hârtie, am făcut ceea ce trebuia, i-am dat Emmei șansa de-a alege. Vorba aceea: dragoste cu forța, nu se poate. Vreau ca totul să fie făcut din suflet, că așa simte ea; nu vreau să se simtă forțată să stea lângă mine. Dacă dorința ei este de-a se îndepărta de tot și de toate, atunci așa să facă.

          M-am ridicat din pat somnoros și mi-am facut rutina zilnică, apoi m-am îmbrăcat lejer și-am mers la fete, care erau deja pregătite de plecare. M-am apropiat de ele și după ce mi-am pupat fiica, m-am intors spre iubita mea, pe care am strâns-o strâns în brațe și am sărutat-o.

      — Bună dimineața, sufletul meu. Sunteți gata?

       — Da, îmi spune privindu-mă cu tristețe. Totul este pregătit. Trebuie doar să ducem bagajele la mașină. 

      — Mă voi ocupa eu de asta. Tu ia-o pe Alexa. Iolanda este gata? Ai vorbit cu ea?

          Se pare că în momentul în care Emma a decis să plece, Iolanda a hotărât să o urmeze. Iar acest lucru, nu poate decât să mă bucure. Măcar știu că are pe cineva alături, care s-o ajute cu prințesa mea. Se poate axa pe conducerea firmei, fără să stea cu grijă, să se gândească cum se descurcă bona cu ea. Iolanda a fost alături de noi, încă de la nașterea prințesei și-i  cunoaște toate tabieturile. Așa totul va decurge normal.

     — Da. Ne așteaptă în hol, îmi spune Emma zâmbind, în timp ce o ridică pe Alexa din pătuț.

       — Atunci, să mergem.

          Drumul până la aeroport, a fost foarte scurt. Mi-aș fi dorit să dureze mult mai mult, să-mi petrec cât mai mult timp în prezența fetelor mele. Dar se pare că cel de sus nu a fost de partea mea.

         Am intrat in aeroport, am așteptat o perioadă dezbătând diferite subiecte, până în momentul în care li s-a anunțat zborul acestora și trebuiau să se pregătească de îmbarcare.

      — Ești sigură că vrei să faci asta? O întreb cu lacrimi în ochi. Mai ai timp să te răzgândești. Vom trece împreună peste asta.

      — Alex, am mai vorbit despre asta. Nu mă pot răzgândi. Te rog, ai încredere în mine și acceptă-mi decizia, imi spune prinzându-mi fața în palme și privindu-mă atent în ochi. Te iubesc mult. Dar pentru mine, siguranța voastră este cea mai importantă. Dacă rămân în țară, vom fi toți în pericol, și nu pot permite așa ceva, continuă să-mi spună și mă sărută, punându-și toate emoțiile în acel sărut. Iubire, tristețe, furie, dezamăgire, pot spune că am simțit, o mulțime de emoții în acel moment.

       — Te iubesc Emma. Să nu uiți niciodată asta. Voi sunteți totul pentru mine și voi face absolut orice, pentru a ne reuni. Te voi susține mereu și te voi aștepta toată viața, dacă este necesar. Voi sunteți viața, fericirea mea, îi spun și-o strâng strâns în brațe. Te iubesc Emma.

     — Și eu te iubesc. Îți promit că voi face tot ce este necesar, voi face tot posibilul să mă întorc curând. Să ne reluăm relația și să fim cu adevărat fericiți. Așa cum am visat. Ai incredere in mine.

           O iau pe Alexa în brațe, iar aceasta mă privește cu un zâmbet larg pe fața ei de ingeraș, mângâindu-mi fața brăzdată de lacrimi, cu mânuțele ei micuțe și delicate.