Inchid ochii si ma pierd in placerea pe care o poate oferi. O stiu, sau mai bine zis o stiam candva, si ma pierd, si ma regasesc in corpul ei. Prea siropos pana acum, insa doar asta imi trece prin cap: ma pierd nu doar in placere ci si in gandurile mele negre, intr-un gust amar de vinovatie la care nu pot renunta. Si ma regasesc in tot ce poate fi definit doar prin trupul ei, in gemetele ei, la inceput scrute si discrete, iar apoi tot mai zgomotoase, pana trebuie sa-I pun mana la gura, s-o las sa ma muste, niciodata nereusind sa reduc din volumul ei senzual. S-o mai fi ingrasat, o mai fi slabit; nu-mi dau seama de nici o diferenta, imi pare la fel caatunci, si tot ce conteaza e ca corpul ei coboara incet pe mine, in timp ce ea devine tot mai zgomotoasa.
Insel…
Sunt mai multe chestii in neregula cu asta, dar etica livreasca cere sa le iau in ordine.
Prima e pur personala, un cacat intim si deloc interesant, asa ca puteti sari paragraful asta – insel si devin matricea a tot ceea ce tot ceilalti considera despre mine. Devin un afemeiat, de fapt afemeiatul, acel tipar usor schitabil si mereu obsedat de pizda. Sau, care era cuvantul ala – curvar. Cred ca da. Si asta pur si simplu imi racaie creierii, pentru ca mi-am spus de o mie de ori ca nu mai sunt asta, ca conteaza cu totul si cu totul alceva, ca orice conversatie interminabila e multa mai interesanta decat un futai. O camera plina de oglinzi, precum camera aia din parcurile americane, in care fiecare oglinda te arata altfel. Doar ca, in loc sa privesti amuzat in ele privesti cu privirea aia absolut plina de sperante ca toate oglindirile sunt alea adevarate, oricat de diferite ar fi intre ele: asta sunt eu in relatia cu prietenii, asta sunt eu in relatia cu ai mei, asta sunt eu cand beau, asta sunt eu in relatia cu ea, asta sunt eu cand ma pierd intr-o pasiune carnala si fut oribil tot ce-a fost pana acum. Si-apoi toate celelalte se sparg si ramane doar asta ultima, si te vezi, asa cum esti, un tip dezbracat si excitat, gata sa renunte la tot doar pentru ca in fata lui e o tipa cu sani carnosi si a carei privire si gura promite o noapte de neuitat. Poate m-am mintit un pic pana acum? Si-n timp ce te-ntrebi asta, apare promisiunea aia, oribila si de maxim cacat: e mai mult decat sex.
Si mai urmeaza. Urmeaza o chestie pe care o voi numi post-constiinta. Pentru ca constiinta e mereu alaturi de tine (mine) si-ti spune mereu sa nu faci chestia asta; si, oricat n-ai regreta nimic in viata asta, sunt unele lucruri pe care o sa le regreti. Insa toata chestia asta ar fi fost mult mai usoara daca doar s-ar fi intamplat – ne-am intalnit intamplator, am baut un suc si cumva am ajuns amandoi in acelasi pat tragandu-ne-o. Dar, din nou, partea proasta e ca e ceva in mine care imi spune (sau mai degraba imi adevereste) ca nu e deloc asa. Nu pot sa ma mint ca pur si simplu ne-am intalnit, ne-am zis cel mai nevinovat “Buna, ce mai faci?”, am iesit la un vin rose amical si totul a denaturat intr-o partida de sex (care e mai mult decat doar sex). Pentru ca undeva, in acea ingrengatura de sinapse neuronale pe care incerc sa le inec in endorfina, stiu ca planuiesc chestia asta de ceva timp, stiu ca incerc in acelasi timp sa-mi incurc propriile-mi planuri, si mai stiu ca ma tot mint ca chestia asta e doar closure, in timp ce o voce imi spune ca asta e lucrul de care o sa am mereu nevoie.
Totusi, cumva s-a miscat mult mai repede decat am sperat: ne-am revazut dupa probabil un an in care contactul a fost foarte apropiat de zero; iar anul asta a fost fix anul in care contact era singurul lucru de care chiar aveam nevoie. Asa ca doar m-am amagit cu “Poate maine”, cu lenjerie umeda dimineata si cu secunde in care chiar reuseam s-o vad si sa-mi amintesc toate noptilea alea, toate certurile, toate impacarile si toate cacaturile neinteresante care uneau tot ce-am enumerat déjà. Iar de la acel “Buna” in metrou azi dimineata pana la camasa ei zburand dupa primul pas pe care l-am facut dupa ce am pasit in garsoniera ei, cu usa de la intrare larg deschisa, numai buna pentru toti vecinii in asteptare de porn channel sa se incalzeasca. Si-apoi guri prinse una in jurul alteia, maine pe sani, chiloti dati jos si goana mereu penibila dupa preservative.
Si din aceeasi categorie intra si penibilul intalnirii: ne-am despartit acu vreun an insa ne-am intalnit in acelasi bar, am mers sprea ea pe acelasi drum, am trecut pe langa trotuarul unde a stat si a plans pentru ca scrisesem o povestioara despre ea, povestioara dupa care isi daduse seama ca o cunosc mai bine decat o cunoscuse oricine altcineva vreodata, apoi am trecut prin parculetul unde parcase candva si ne prinsese sor’sa tragandu-ne-o, apoi pe langa gardul ala viu unde am infipt buchetul de trandafiri cand in loc sa incercam sa rezolvam lucrurile intre noi ea a ales sa se futa cu altcineva, iar in final ne-am aseazat in acelasi pat, eu mi-am pus acelasi prezervativ, si ne-am tras-o in aceleasi pozitii in care ne-o trageam de obicei.
Acum sunt eu deasupra, intr-o pozitie tot mai imposibila, sprijinindu-ma in primul rand, apoi cu ambele maine pe fundul ei, strangandu-l de parca ar fi ultima chestie pe care o s-o mai ating vreodata si in acelasi timp facand miscarea aia din genunchi care stiu ca-I place atat de mult. Si ii place sa se sarute in timp ce facem sex, insa chestia asta am aflat-o abia cand mi-a aruncat toate hainele in brate si m-a dat afara – asa ca acum e timp sa-I arat ca din cand in cand pot fi si atent.
Cealalta ea – sincer sa fiu, si dupa toata povestea asta deloc credibil, o iubesc. Insa mi-e frica sa i-o spun, mi-e frica sa ma deschid, si ma las invadat de chestii pe care ezit sa le defines. De fapt ea e ea, si tot ce fac acum e doar o umplutura de décor, e doar o virgula penibila in povestea vietii mele. Alt paragraph pe care ar cam trebui sa-l sariti; si, desi e vorba despre ea, e inevitabil ca totul sa se rezume doar la mine. E ranchiuna, poate cumva razbunare si, in cel mai rau caz, ultima incercare penibila de a salva ceva – sunt ceea ce tu ai crezut mereu ca sunt, si ma prefac surprins, si-mi spun ca n-o sa se mai repete niciodata, desi stiu de cate ori o s-o repetam doar in noaptea asta.
In fine, toata chestia asta trebuia sa se cheme Ura pentru ca asta am crezut mereu ca o sa se intample data viitoare cand o sa ne vedem – ca o sa fie un sex de ala in scarba, demonstrativ, cu singurul scop de a adormi fara sa-mi pese de cum se simte ea.
Dar soarele rasare si suntem la ultimul prezervativ din ultima cutie, amandoi acoperiti de pelicula aia fina de transpiratie, abia respirand dar neoprindu-ne niciodata. Si-n amalgamul de ganduri care-mi trece prin cap rasar doar cateva idei: sunt ceea ce sunt pictat a fi, sunt suma refularilor mele, sunt NU!-ul raspicat spus tuturor sfaturilor bune, sunt cel ce o iubeste mai mult decat orice; sunt, oricat as regreta chestia asta, eternul si plictisitorul eu. Nu-I loc de remuscari, nu-I loc de redefiniri, nu-I loc de explicatii niciodata ascultate.
Venim, si totul e cafeniu, si totul e fiere si totul e disperare. Si totul se pierde in bratele ei, la fel de plictisitoare ca si ea.
“Buna dimineata, Dan!”
