Din Întâmplare

Capitolul 2

   Îmi strâng mai tare degetele pe sacoul lui, dorind să adâncesc sărutul, însă Deven își trage rapid corpul în spate, luându-și palmele de pe mine, eu cazand jos cu o bufnitura puternică. Scot un mic țipăt atunci când îmi simt mâna și spatele pulsând de durere.

Asta cu siguranțã nu a fost ca scenele perfecte din film!

Îmi ridic fulgerător ochii spre bărbatul cu privire rece ce stă indiferent cu mâinile în buzunarul pantalonilor de stofă. Mă ridic repede, scuturându-mi rochia și încercând să par și eu la fel de indiferentă.

     — Nu ai negat, șoptesc atunci când  se pregătește să plece. 

     Speram să nu audă ce am zis, însă își înclină fața, ridicând o sprânceană.

     — Că ai iubită. Nu ai negat.

     Se intoarce cu tot corpul spre mine, și răsuflă adânc. Nu știu dacă vreau să aflu răspunsul. Timp de trei ani de zile nu a fost nici o femeie care să-l atragă atât de mult încât să și-o dorească ca iubită. Iar sa aflu acum că acea persoană nu sunt eu îmi va frange inima în bucăți. Inimă care nu e chiar așa întreagă.

     — Credeam că am stabilit că ne vedem fiecare de propria viață. Eu nu sunt interesat de viața ta personală, așa că nici tu nu ar trebui să fii de a mea. 

     — O iubești?, întreb făcând câțiva pași spre el.

     — Noapte bună, Alma.

     Și cu asta se întoarce, plecând definitiv din aria mea vizuală. Îmi ridic mâna și șterg lacrima care mi-a căzut pe obraz, spunându-mi că voi avea timp pentru asta acasă.

     Mă duc până la masa care am stat mai devreme, anunțând că este nevoie să plec și las un cec pentru donație. Prin minte îmi trece să-l caut pe Alan prin mulțime, însă dispare rapid acest gand atunci când îl văd pe tata cu ochii pe mine. Nu mai am putere pentru o altă ceartã, așa că mă strecor rapid printre invitați ajungând în timp record la mașina care deja mă aștepta în fața ușilor de la intrare.

     După jumate de ora cobor din mașină și aștept liftul. Sunt atât de obosită încât atunci când ajung la ușa apartamentului în care locuiesc aproape nici nu observ cutia micuță ce stă pe covorul de la intrare. Mă încrunt și mă uit scurt în ambele părți, fiind singură pe hol. Iau cutia în mâini și o deschid scoțând din ea o cremă pentru vânătăi. Îmi ridic mâna peste care am căzut la bal și nici nu mi-am dat seama până acum că este umflată și puțin roșie. Cred că până mâine se va face o vânătaie de toată frumusețea. 

     Zâmbesc, sperând din tot sufletul că cel care mi-a lăsat cutia este prințul care-mi bântuie visurile în fiecare seară.

     Dimineața următoare mă trezesc veselă și plină de viață, așa că când ajung la filmări i-au două cafele mari, sperând so îmbunez pe Alice din cauza plecării mele bruște de la balul de aseară. Sunt mai mult decât sigură că a aflat, nu degeaba am peste zece apeluri pierdute. Sper sa fie rapidă, nu vreau să-mi stric dimineața atât de repede.

     Salut repede persoanele pe care le văd în drumul meu, unii din ei felicitându-mi ținuta. Am optat pentru un costum alb, format din pantaloni mulați pe coapse și mai largi jos, un top alb din dantelă și un sacou la fel de imaculat. Nu eram sigură între pantofii cei bej si cei albi, așa că am decis alb să fie.

     Intru în birou fără să bat, și rămân puțin în prag când văd mulțimea de oameni ce se află aici.

     — Unde naiba îți ții telefonul?, întreabă Alice înainte să reușesc să spun ceva.